Tiganca Zamfira, chip al pocăinței noastre

[lore86]

m-a cutremurat cazul ei.

Il postasem si eu in alta parte, repovestindu-l dar nu avusem nici un feed-back. Poate nici nu era topicul potrivit.

E uimitor faptul cum Domnul ne ofera acelmoment unic, de intoarcere.SI unora le da darul ca in clipa in care ii gaseste pregatiti intr-o stare de pocainta sa ii ia.

M-am intrebat de ce oare nu a mai trait Zamfira. sa se fi intors acasa si sa fi devenit o marturisitoare a credintei. Poate ca ar fi pierdut curatia acelei zile.Poate ca nu s-ar mai fi intalnit in afara gratiilor cu acea stare de pocainta rar intalnita.

Asa e firea umana...atunci cand ne e bine ne lasam pe "tanjala".Iar atunci cand un necaz ne apasa atunci rugaciunea se intensifica si apar si lacrimile care o insotesc.Iar cand o ducem bine lacrimile incep sa se usuce.

Marturisea si Nicole Grosu,o sfanta a temnitelor comuniste, ca trairea pe care a avut-o in inchisoare, puterea rugaciunii de atunci precum si pacea care izvorau din ea nu a mai intalnit-o niciodata dupa.

Cred ca de dragulpocaintei ei de atunci, Domnul i-a facut acest mare dar si a luat atunci cand era cea mai pregatita.

Sa ne ajute Dumnezeu sa ne prinda si pe noi clipa mortii in pocainta!