copii cu un sotz alcoolic...

[Yasmina]

În prealabil postat de AlinB

Toti oamenii sunt succeptibili la diverse dependente, nu degeaba se spune ca fiecare om are patima sa, ba de fapt unii au chiar mai multe dar daca nu sunt atat de evidente sau traieste intr-o stare de negare (care nu e specifica doar alcoolicilor), spune ca nu are.

Este posibil, binenteles, sa existe oameni care genetic sa aiba anumite particularitati neurologice care sa ii faca mult mai expusi la nevoia de placere.

Sunt oameni cu o rezistenta limitata la stres si care au nevoie sa compenseze urgent printr-o doza de placere.

Dar este posibil ca viata sa-i faca de asa natura (expunerea prematura la stres excesiv, lipsa recompenselor la efort) sau chiar dependentele precedente sa "batatoreasca" anumite mecanisme neurologice generice, ale dependentei, care mai tarziu se "axeaza" eventual pe niste patimi anume.

Si nu e un caz rar, cred ca putini sunt cei care nu au aceasta problema intr-o forma sau alta.

Cati oameni de exemplu nu sunt obezi sau spun ca nu pot tine postul?
Si dau vina pe gene, hormoni, varsta, munca, starea de sanatate (nu atat de grava cum se lauda) si mai stiu si eu - cand de fapt isi cauta fericirea in farfurie.

Nefericirea estea cea care creaza dependente vicioase si noi de multe ori credem ca nefericirea e legata doar de lipsuri, dar nefericirea e de multe ori legata si de faptul ca acel om nu are pentru ce sa lupte in viata, nu este cu adevarat atasat de nimic valoros, chiar in ciuda unor crezuri formale care le afiseaza.

Poftele alimentare ascund neimpliniri, incosecvente, goluri de care de prea putine ori suntem constienti incat sa ne straduim sa le umplem.

A lupta doar cu pofta in sine, fara a incerca sa-i cauti cauzele, fara a incerca sa umpli golurile mai intai, este o munca de Sisif si nu are castigatori decat pentru scurt timp si in aparenta.

Dar nefericirea se vindeca greu, chiar si cu un prezent promitator, oamenii de multe ori prefera sa traiasca in trecut, printre cei care i-au traumatizat, cu frica, cu ura, ratand de multe ori prezentul si incercand sa obtina o fericire "chimica", printr-o relatie saraca dar aparent satisfacataoare, cu patimile lor.

Incearca sa vezi care sunt acele momente care te imping spre a consuma dulciuri, situatiile de viata in care aceste pofte cresc, gandurile din acele momente, etc. ca sa ajungi la cauze, pe langa ceea ce se poate mai usor vedea din prisma trecutului.

Chiar daca dulciurile pot fi de post (desi doar zaharul nu e suficient de satisfacator, satisfactii asemanatoare se obtin si prin consumul de grasimi, din dulciuri, carne, lactate, etc.) patima evident nu este, si desi poti manca de post, daca nu reusesti sa tai si poftele care pot fi chiar implinite cu alimente "de post", nu postesti cu adevarat.

Nu te lasa descurajata, postul tau poate incepe foarte bine si de azi, asa cum spune si cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur, care se citeste chiar in noaptea Invierii, dupa pilda lucratorilor din Sf. Scriptura, si cei din ceasul intai si cei din ceasul al noulea, aceeasi plata vor primi.
Important este sa vina la lucru, pentru ca trebuie sa luam aminte si la pilda fecioarelor, daca vor ajunge prea tarziu, intarziind din cauza neglijentei si lipsei de intelepciune, vor ramane pe afara.

Foarte interesant si folositor mesajul Alin,multumim!
Intradevar noile descoperiri medicale arata ca pasiunea pt dulciuri a unora deriva din problemele alcoolice ale parintilor(este adevarat ca alcoolul se metalibolizeaza sub o alta forma de zahar,in sistem?).

Bine,problemele cu mancarea sunt in general de ordin traumatic si se adreseaza in primul rand planului emotioanal,afectiv.
Am avut si eu o forma mai usoara dar am scapat prin posturi successive si literamente alte preocupari care sa tina mintea ocupata.
De multe ori zic cu mandrie ca am vointa,cand as putea sa gresesc si totul sa fie pus in numele lui Dumnezeu si El de fapt sa ma fi ajutat de fiecare data in mod miraculous sa ma mentin pe linie!


Scuze pt offtopic,eu una nu stiu,nu pot sa zic nimic vizavi de acest subiect!
Intotdeauna am observant ca oamenii care se baga in astfel de probleme grele nu sunt interesati de sfaturile celor din jur,ci doar de un fel de sustinere,intelegere,acceptare. Ori asta nu prea o sa se intample.
Daca v-as fi stiut indeaproape poate ca as fi avut o idee insa asa,ma scuzati s-ar putea sa n-o nimeresc :)