..."A  fost un moment în care am realizat ca eu nu pot sa fac nimic bun, ca eu  nu pot sa fiu fericita, ca orice aș face nu iese bine si ca oricât m-aș  stradui și ca oricât m-aș ambiționa și oricât m-aș ruga, sfârșesc prin a  face ceva care ma întristeaza, care ma face sa-mi fie rușine, care ma  face sa ma simt stingherita, cel puțin în fata mea, daca nu în fața  celorlalți, unde sa zicem ca-mi faceam rost de o justificare"...
...
 "Eu m-am întors în biserica târziu dupa ce am trait mult și profund în  aceasta lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznadejdile ei,  dar și din toate bunatațile, frumusețile câte putin, cât am putut, dar  din toate dimensiunile creației omenești am gustat. Și eram deja  deznadajduita ca nu exista bine"...
..."Când am  intrat în biserica și am vazut ca fac acelasi lucru, ca iau putere de la  Dumnezeu, întelepciune de la Dumnezeu și ca repet aceleasi caderi și ca  ispita deznadejdii era la îndemâna mea la fel ca si înainte, atunci a  murit în mine orice forma de pietism sau de evlavie emoțională.Știam  că oricât ar fi de puternică trăirea bazată pe efervescența emoțională,  într-un eveniment mai dur emoțiile zise rele, de fapt negative, mă vor  răsturna.Și atunci m-am așezat în fața lui Dumnezeu și am zis:..."
Maica Siluana Vlad: LA CAPATUL DURERII E DUMNEZEU