Căderea creștinismului instituționalizat (1)

[Seraphim7]

În prealabil postat de Nietzsche

Imi place singurătatea, imi place sa fiu special, unic, de neatins, imi place să privesc cu dispreț comunitatea și slăbiciunile omenești. Imi place anarhia, dar mai mult imi place monarhia, însă eu să fiu regele, regele suprem, delicat, frumos, perfect și extrem de pur ca apa cristalină, atât de pur încât simpla voastră prezența îmi provoace silă la cât de murdări sunteți în comparație cu cât de neprihanit sunt eu. Extrem de pur, nobil în cel mai profund mod explicabil, așa mă simt asta e trăirea mea, trăiesc în mătase și fire de aur. Mi-e scârbă de om, de cât de animalic este, un porc ordinar ce grohaie constant pentru a fi luat în seamă, penibil! Sunteți mulți, ați evoluat ca bacteriile în anusul pământului, trăind printre fecale și hranindu-vă cu ele. Mă simt Dumnezeu în fața unor asemenea amibe cu ambiții de credință, o credință a algelor ce se plimbă după cum bate valul. Execrabil, doar atât și nimic mai mult. Noroc că sperați la un mantuitor:))) Nu o luați în nume de rău, este o metaforă cu multe epitete, condiția omului, nimic mai mult

"gândurile unui Spirit"

Încearcă să iubești și după o să-ți displacă toate acestea...

Încearcă să-ți vezi slăbiciunile și după o sa vezi un mântuitor in fiecare persoana care ți le va unge cu înțelegere...

Încearcă să simți frica și după te vei simți neputincios...

Încearcă să îți vezi moartea iminentă și după te vei întreba de unde atâta filosofie metafizică și zei spânzurați în temple...

Ești singur pentru că tot ceilalți sunt străini lângă tine,ești diferit pentru că toți seamănă între ei....

In încheiere mă citez și eu pe mine:))

"De ce m-aș trezi într-o lume în care toți vor să doarmă?"