Ce sunt oamenii (romanii) ne-uniti si izolati?

[costel]

În prealabil postat de sophia

De ce nu-si mai doresc nimic in afara de viata lor personala (inclusiv serviciu)?
De ce nu mai vor sa socializeze?
Ma refer mai ales la cei din diaspora, dar intre timp stiu ca si in tara sunt la fel.
Nu e timp si dorinta sa socializezi, sa scrii unui prieten/cunoscut, sa iesi undeva, sa te intalnesti cu altul si mai ales sa te implici sa ajuti si pe altii?
Ba mi se mai si spune (intr-o discutie in biserica, o credincioasa) - ca asta poate fi de la diavolul. Ca numai in biserica trebuie sa fim si sa ne rugam.
Eu nu pot sa inteleg astfel de credinta egoista.
sa vresi sa faci bine altora este de la diavol?
Chiar sa devenim pustnici?
Incotro merge omenirea asta? Si incotro credinta asa extremizata?
Ma scuzati, sunt suparata, nu vreau sa judec ci doar sa inteleg.

Daca as spune ca e important sa dam mai multa crezare cuvintelor Scripturii "cautati mai intai Imparatia Cerurilor..." as fi considerat un om invechit, rupt de realitate. Probabil mi s-ar spune cum sa caut Imparatia, cand nu am o slujba sigura? Si paradoxal, chiar si acesta ar fi un motiv de a cauta Imparatia. Noi ne afundam prea mult in lume. Daca am iesi in lume avandu-L in noi pe Dumnezeu, am avea raspunsuri la toate si rezolvari la toate problemele. Asta face lumea Sofia, iti rapeste farmecul vietii, te vrea pierdut, adica un om care are neincetat griji lumesti.

Legat de socializare, si noi am devenit selectivi. Ne dorim sa fim prieteni doar cu o anumita categorie din umanitate. De multe ori ne spunem, nu am de ce sa ma imprietenesc cu X, caci nu am nimic in comun cu el. Oare asa sa fie? Cred ca nu cuvintele au saracit in astfel de situatii, ci noi cei care le purtam.

Eu nu ma intreb unde merge omenirea. Intrebarea mea este unde duc eu umanitatea din mine.