Ce sunt oamenii (romanii) ne-uniti si izolati?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de sophia

De ce nu-si mai doresc nimic in afara de viata lor personala (inclusiv serviciu)?
De ce nu mai vor sa socializeze?
Ma refer mai ales la cei din diaspora, dar intre timp stiu ca si in tara sunt la fel.
Nu e timp si dorinta sa socializezi, sa scrii unui prieten/cunoscut, sa iesi undeva, sa te intalnesti cu altul si mai ales sa te implici sa ajuti si pe altii?
Ba mi se mai si spune (intr-o discutie in biserica, o credincioasa) - ca asta poate fi de la diavolul. Ca numai in biserica trebuie sa fim si sa ne rugam.
Eu nu pot sa inteleg astfel de credinta egoista.
sa vresi sa faci bine altora este de la diavol?
Chiar sa devenim pustnici?
Incotro merge omenirea asta? Si incotro credinta asa extremizata?
Ma scuzati, sunt suparata, nu vreau sa judec ci doar sa inteleg.

Unul din numele diavolului este Satan, care se traduce Despartitorul. I-a despartit pe oameni de Dumnezeu (i-a ispitit sa se orienteze spre creatie, sa o prefere scotandu-L pe Creator din inima lor) si apoi s-a straduit sa-l desparta pe om de om. Scopul lui suprem este ca omul sa ajunga in starea de izolare ultima, de singuratate eterna care se numeste Iad. Este negatia perfecta a scopului initial pentru care Dumnezeu l-a creat pe om.

Toti oamenii vor sa socializeze, este din fire asa. Chiar si cei mai retrasi si mai timizi au nevoie de prieteni. Oricine vrea sa iubeasca si sa fie iubit la randul lui. Dar exista cineva care pune piedici de tot felul, diavolul care a refuzat dintru inceput iubirea divina... El este sursa egoismului, a mandriei care te face rau, a invidiei si a pizmei. El este cauza a tot ce se intampla rau in tara asta si nu numai la noi. Dar la noi are voie sa loveasca mult mai tare ca in alte parti pentru ca aici este credinta mai tare, aici are el de pierdut mai mult. Aici copiii sunt promisi Lui Dumnezeu inca din pruncie si pe noi ne uraste cu cea mai puternica ura!

Eu m-am mutat intr-o cu totul alta zona a tarii, la 800 km departare de locurile natale si mi-am lasat prietenii acolo. Ba unii au plecat si ei in alte orase, in alte tari indepartate... Asta e viata. Insa ulterior nu mi-am imaginat ca va fi atat de greu sa-mi fac noi prieteni. Nu amici si tovarasi de mers la bere, ci prieteni. Si am invatat in timp ca aceste prietenii sunt tot mai rare, dar totusi se intampla din cand in cand. Desi sunt o persoana sociabila, rar intalnesc oameni cu care sa leg relatii profunde. Daca e sa se intample, se intampla, cum zice sotia mea.

Pana si timpul e impotriva noastra, caci noua ore pe zi esti la lucru si dupa aia mai ai de rezolvat si treburile casei, mai ai de ingrijit si copiii, cand sa te mai intalnesti, cand sa mai socializezi?... Bine ca avem macar posibilitatea de a comunica macar prin telefon cu cei dragi care sunt departe, foarte departe.............