Prezentul continuu liturgic

[Florin-Ionut]

Stim ca participarea la Sfanta Liturghie inseamna transpunerea noastra pentru moment in vesnicia Lui Dumnezeu, impreuna cu Biserica Biruitoare si cu Ostirile Ceresti. Este o pregustare a Raiului, a starii de mantuire de rau.

Din cate stiu eu, exista doua secvente ale Liturghiei care ne arata un fel de paradox temporal, care nu respecta logica omeneasca, inversand cauza cu efectul, adica ordinea asa cum o stim noi:

1. Credinciosii: Ca pe Împaratul tuturor, sa-L primim, pe Cel nevazut, înconjurat de cetele îngeresti. Aliluia, Aliluia, Aliluia.
Preotul: Sa plinim rugaciunea noastra Domnului.
Credinciosii: Doamne miluieste.

Noi [im]plinim o rugaciune care inca nu s-a facut, care urmeaza sa se rosteasca. Teoretic, ar trebui spusa dupa savarsirea rugaciunii, dar aceasta invocare este asezata la inceputul Liturghiei credinciosilor, cu credinta ca se va face, ca si cum s-ar fi facut. Este, dupa parerea mea, o dovada a prezentului continuu trait duhovniceste, a coborarii vesniciei in timpul nostru inca de pe acum.

2. Preotul: Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea pacatelor.
Credinciosii: Amin. Preotul: Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, Care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor.
Credinciosii: Amin.


Se stie ca dupa rostirea acestor rugaciuni euharistice, preotul se roaga in taina pentru transformarea painii si a vinului in Trup si Sange. Cu toate acestea, eu am citit undeva (nu mai stiu unde) cum ca exact in momentele in care preotul pronunta de doua ori cuvantul "este", materia devine Trup, respectiv Sange. Taina se "plineste", bineinteles, pentru rugaciunea preotului care se face dupa momentul transformarii... Este un paradox temporal, iarasi, dar si acest fapt ne arata prezentul Cerului care depaseste temporalitatea si logica noastra.



Sunt curios ce veti raspunde la mesajul meu, care nu tin ca este neaparat corect. Sper ca nu am batut campii cu gratie. :)