Despre pretentiile mari pe care le avem fata de ceilalti

[andrei_im]

În prealabil postat de iustin10

De exemplu.
Pe vremea cand habar nu aveam de existenta lui Dumnezeu,aveam o prietena.Daca mi-ar fi zis ceva transant de genul :'crezi!",sau s-ar fi certat cu mine ca nu cred sau orice altceva ,cine stie cum evolua viata mea. Dar ,fara sa imi zica niciodata nimic ,am vazut la ea cum se roaga,cum se bucura de orice,cum daruieste celor apropiati,si cum se poarta cu dragoste.
Si uite asa am fost si eu curios sa vad cine este acest Dumnezeu.
Aceasta e 'calea' de a convinge pe cineva ca exista Dumnezeu !

frumoasa marturie! :)
acum aproape un an, am ascultat rugaciunea unei doamne in varsta, rostita in fata incoanei Sfantului Silvestru. spun ca am ascultat-o, pentru ca o spunea cu voce tare aproape. si spunea asa: "Sfinte Ierarhe Silvestru... ajuta-ne! macar asa... un pic." :) si cred ca rugaciunea asta a fost mai sincera decat un acatist intreg. nu spun ca acatistele sunt automat nesincere, daca am fi atenti la cuvintele lor ar fi si ele sincere. dar cand slabim mai mult in lupta si nu incap in noi cuvintele lungi de rugaciune, sa luam exemplu de la aceasta femeie, sa vorbim cu Dumnezeu cu cuvintele noastre. Doamne ajuta!