Barbatul crestin si ispitele femeii - de data asta

[florin1966]

În prealabil postat de anna21

Cred ca fiecare are ce-i este de folos.
Eu ma stiu pe mine cat de mandra sunt.. daca as fi avut sot credincios as fi fost culmea "perfectiunii", zic si eu, nu stiu.
Dar sotul meu NU este credincios si-mi arata (intamplator, desigur) de multe ori ca este mult mai dedicat altora, ca are generozitatea sufleteasca etc.. lucruri pe care eu nu le am, oricat ma straduiesc. Eu nu fac nici un bine, mai dau si eu o pomana acolo si-mi pare ca fac mare branza... el a salvat oameni de la moarte (era chirurg in Rom, aici are alta specialitate medicala). Lucrurile astea nu-mi par intamplatoare si-mi dau de gandit.

Dar hai sa-ti spun lucrul fenomenal.. imi spune lucruri f adevarate (ma lasa cu gura cascata). Acum doua zile mi-a spus din senin ca eu imi iubesc pacatele!
Aseara mi-a spus ca-mi fac prea multe probleme cu ce fac si cum fac.. ca lucrurile sunt mult mai simple: Dumnezeu se uita la intentia cu care facem ceva, iar actiunea in sine este mai putin importanta.
Deci, vezi, si de la un necredincios ai mari surprize (el tot necredincios se declara, dar a simtit nevoia sa-mi dea sfaturi si s-a gandit la felul in care lucreaza Dumnezeu!)

intre cu se declara unii si cum sunt cu adevarat de cele mai multe ori sunt mari diferente. unii se declara credinciosi din mandrie iar altii necredinciosi din smerenie . nu fac aluzie la nimeni ci doar imi exprim o parere .
nu fac binele pe care voiesc dar fac raul pe care nu voiesc