De ce nu ni se arata Dzeu?

În prealabil postat de annajanette

Ce bine ar fi daca ar mai vorbi cu noi din cand in cand sa ne dea curaj cand ne credem invinsi, sa ne certe cand gresim, sa ne tina in brate cand ne simtim singuri si parasiti, sa putem sa avem un dialog si nu monolog atunci cand nu avem raspunsuri la intrebari.

Oare ce fel de "dialog" dorim noi? Cate nu ni se par coincidente, cand de fapt sunt raspunsuri clare la intrebarile noastre? De cate ori nu ne iesim din fire fiindca nu ne ies treburile dupa cum am vrea, dar mai tarziu realizam ca e mult mai bine asa (iar daca nu realizam noi insine, macar altii si tot isi dau seama!)? Doar ca omul s-a obisnuit cu "dialogul" si cand merge la furat, sau inseala pe altul, sau joaca la loto, sau joaca fotbal... Si-acolo se vede indreptatit sa spuna "Doamne-ajuta!" si sa primeasca "OK-ul" Lui Dumnezeu intr-o clipita!...
Oare cat de deschisi suntem "dialogului"? Ce facem pentru a fi indreptatiti sa beneficiem de:
- Bate si ti se va deschide!
- Cere si ti se va da!
- Indrazniti! Cine vine la Mine, nu-l voi alunga!
- Daca aveti credinta cat un bob de mustar, veti spune muntelui sa se mute din loc, iar muntele va va asculta.
Oare ce ne lipseste, pentru a intelege? Proorocul care sa vina pe straduta noastra? "Un nebun in plus!", vor spune TOTI. Dar nu avem noi la indemana tot ce ne trebuie? Ce mai cautam?
Da, ca de obieci, nimic nu ne multumeste si cautam mereu si mereu altceva. Pana intr-o zi cand realizam ca tot ce am cautat a fost "vanare de vant" si ca am pierdut de fapt drumul drept, desi existau indicatoare "speciale" la tot pasul!