Cum procedez?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AlinB

Foarte interesant si foarte permisiv,sa inteleg ca se poate impartasi si fara spovedanie in definitiv daca nu sunt "public nedemni"?

Credinciosul nu se poate împărtăşi în mod licit ("spre mântuire") decât dacă este în stare de har. După Botez, în cazul chiar şi al unui singur păcat de moarte, este necesară restaurarea stării de har, care nu se poate face decât prin bună spovadă. Asta, din punctul de vedere al credinciosului.
Acuma, din punctul de vedere al preotului care administrează Sf Taină, ea nu poate fi refuzată decât în cazul în care această cădere din har este de domeniul public. Altfel, se presupune că preotul nu are cum să cunoască starea sufletului celui care solicită cuminecarea şi nu îl poate refuza.

Se poate impartasi chiar si un protestant sau e considerat "public nedemn"?

Se poate, în caz de urgenţă sau cu acordul ierarhului. Problema pe care o au protestanţii, dar nu o au ortodocşii, este credinţa în prezenţa reală. Preotul trebuie să se asigure că protestantul care cere împărtăşania are această credinţă, care în cazul ortodoxului este implicită. Iată articolele din Catehism (CBC) referitoare la asta:

1400. Comunităţile bisericeşti născute din Reformă, despărţite de Biserica catolică, "mai ales din cauza lipsei sacramentului Preoţiei, nu au păstrat substanţa autentică şi integrală a Misterului euharistic211". Din acest motiv nu este posibilă intercomuniunea euharistică a Bisericii catolice cu aceste comunităţi. Totuşi, aceste comunităţi bisericeşti "amintind la Cina Sfântă moartea şi învierea Domnului, mărturisesc că astfel este semnificată viaţa de comuniune cu Cristos şi aşteaptă venirea lui în slavă212".

1401. Când apare o nevoie urgentă, cu permisiunea ordinariului locului, slujitorii sacri catolici pot da sacramentele (Euharistia, Pocăinţa, Ungerea bolnavilor) altor creştini care nu sunt în deplină comuniune cu Biserica catolică, dar care le cer de bună voie: e însă necesar ca ei să mărturisească credinţa catolică cu privire la aceste sacramente şi să se afle în dispoziţia cuvenită213".

Am observat (gresesc?) ca la romano-catolici impartasirea nu e conditionata de marturisirea publica ca acesta este Trupul si Sangele lui Hristos.

La romano-catolici, imediat după formula euharistică ("Acesta este Trupul..., acesta este Sângele...) credincioşii spun "Doamne, nu sunt vrednic (ă) să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu". Deasemenea, la împărtăşirea propriu-zisă, preotul spune: "Trupul lui Cristos" (Corpus Christi) sau, în ocazii solemne "Trupul şi Sângele lui Cristos" (Corpus et Sanguis Christi), iar credinciosul spune "Amin" (Amen), după care se împărtăşeşte.

De ce se face impartasirea doar cu Trupul lui Hristos? Nu este impotriva Sf. Scripturi aceasta practica?

De fapt, în cele două specii euharistice (care se prezintă sub chipul hostiilor şi amestecului de vin şi apă) se află atât Sf Trup, cât şi Sf Sânge. Nu ne putem închipui un trup fără sânge. Potrivit formulării Sinodului Tridentin, în fiecare specie consacrată şi în orice partiţie a sa care îi mai păstrează accidentele, este conţinut "Cristos viu şi întreg", mai exact este prezent:
-Trupul lui Cristos
-Sângele lui Cristos
-Sufletul lui Cristos
-Dumnezeirea Sa.

Există şi o anatemă pentru cei care (aşa cum s-a întâmplat în Evul Mediu) ar crede că în Sf Sacrament s-ar afla numai Sf Trup. E adevărat, noi spunem curent despre Sf Ostii "Sf Trup", dintr-o comoditate de limbaj, nu că am crede că Sf Trup e golit de sânge.
La ocazii solemne, cum ar fi prima comuniune, căsătoria, sau viaticul (boală gravă), împărtăşirea se face sub ambele specii.

Si care sunt bazele interzicerii impartasirii la ortodocsi a romano-catolicilor?

Sf Euharistie este văzută ca Sacrament al Unităţii. Împărtăşirea "face Biserica". A te "împărtăşi împreună" înseamnă a fi în comuniune, deoarece "comuniune" înseamnă literalmente "împărtăşire". Deci, cei care nu sunt în comuniune, nu sunt "în aceeaşi turmă şi sub acelaşi păstor" nu se pot împărtăşi împreună, atâta timp cât această stare de separare persistă.