Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 29.03.2010, 18:07:15
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.736
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AlinB Vezi mesajul
Foarte interesant si foarte permisiv,sa inteleg ca se poate impartasi si fara spovedanie in definitiv daca nu sunt "public nedemni"?
Credinciosul nu se poate împărtăși în mod licit ("spre mântuire") decât dacă este în stare de har. După Botez, în cazul chiar și al unui singur păcat de moarte, este necesară restaurarea stării de har, care nu se poate face decât prin bună spovadă. Asta, din punctul de vedere al credinciosului.
Acuma, din punctul de vedere al preotului care administrează Sf Taină, ea nu poate fi refuzată decât în cazul în care această cădere din har este de domeniul public. Altfel, se presupune că preotul nu are cum să cunoască starea sufletului celui care solicită cuminecarea și nu îl poate refuza.

Citat:
Se poate impartasi chiar si un protestant sau e considerat "public nedemn"?
Se poate, în caz de urgență sau cu acordul ierarhului. Problema pe care o au protestanții, dar nu o au ortodocșii, este credința în prezența reală. Preotul trebuie să se asigure că protestantul care cere împărtășania are această credință, care în cazul ortodoxului este implicită. Iată articolele din Catehism (CBC) referitoare la asta:

1400. Comunitățile bisericești născute din Reformă, despărțite de Biserica catolică, "mai ales din cauza lipsei sacramentului Preoției, nu au păstrat substanța autentică și integrală a Misterului euharistic211". Din acest motiv nu este posibilă intercomuniunea euharistică a Bisericii catolice cu aceste comunități. Totuși, aceste comunități bisericești "amintind la Cina Sfântă moartea și învierea Domnului, mărturisesc că astfel este semnificată viața de comuniune cu Cristos și așteaptă venirea lui în slavă212".

1401. Când apare o nevoie urgentă, cu permisiunea ordinariului locului, slujitorii sacri catolici pot da sacramentele (Euharistia, Pocăința, Ungerea bolnavilor) altor creștini care nu sunt în deplină comuniune cu Biserica catolică, dar care le cer de bună voie: e însă necesar ca ei să mărturisească credința catolică cu privire la aceste sacramente și să se afle în dispoziția cuvenită213".



Citat:
Am observat (gresesc?) ca la romano-catolici impartasirea nu e conditionata de marturisirea publica ca acesta este Trupul si Sangele lui Hristos.
La romano-catolici, imediat după formula euharistică ("Acesta este Trupul..., acesta este Sângele...) credincioșii spun "Doamne, nu sunt vrednic (ă) să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt și se va tămădui sufletul meu". Deasemenea, la împărtășirea propriu-zisă, preotul spune: "Trupul lui Cristos" (Corpus Christi) sau, în ocazii solemne "Trupul și Sângele lui Cristos" (Corpus et Sanguis Christi), iar credinciosul spune "Amin" (Amen), după care se împărtășește.

Citat:
De ce se face impartasirea doar cu Trupul lui Hristos? Nu este impotriva Sf. Scripturi aceasta practica?
De fapt, în cele două specii euharistice (care se prezintă sub chipul hostiilor și amestecului de vin și apă) se află atât Sf Trup, cât și Sf Sânge. Nu ne putem închipui un trup fără sânge. Potrivit formulării Sinodului Tridentin, în fiecare specie consacrată și în orice partiție a sa care îi mai păstrează accidentele, este conținut "Cristos viu și întreg", mai exact este prezent:
-Trupul lui Cristos
-Sângele lui Cristos
-Sufletul lui Cristos
-Dumnezeirea Sa.

Există și o anatemă pentru cei care (așa cum s-a întâmplat în Evul Mediu) ar crede că în Sf Sacrament s-ar afla numai Sf Trup. E adevărat, noi spunem curent despre Sf Ostii "Sf Trup", dintr-o comoditate de limbaj, nu că am crede că Sf Trup e golit de sânge.
La ocazii solemne, cum ar fi prima comuniune, căsătoria, sau viaticul (boală gravă), împărtășirea se face sub ambele specii.

Citat:
Si care sunt bazele interzicerii impartasirii la ortodocsi a romano-catolicilor?
Sf Euharistie este văzută ca Sacrament al Unității. Împărtășirea "face Biserica". A te "împărtăși împreună" înseamnă a fi în comuniune, deoarece "comuniune" înseamnă literalmente "împărtășire". Deci, cei care nu sunt în comuniune, nu sunt "în aceeași turmă și sub același păstor" nu se pot împărtăși împreună, atâta timp cât această stare de separare persistă.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 29.03.2010 at 18:24:20.
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Cum sa procedez cu ai mei ca ei sa-L primeasca pe Domnul? teodoraianys Generalitati 4 04.04.2012 23:55:18