Părintele Sofronie a fost iubirea făcută vizibilă, întrupată. Și era plin de umor. Când l-am văzut prima oară, l-am întrebat de ce este îmbrăcat în negru tot timpul. Acesta a fost tipul de întrebări spirituale pe care i le-am pus la început. Și ne-am dus la fereastră și mi-a spus să privesc mașinile care treceau pe drum. Erau Wolkswagen-uri, Fiat-uri verzi, Mercedes-uri negre și așa mai departe. Și m-a întrebat: „Care mașină îți place mai mult?” „Mercedes-ul negru.” „Vezi, de aceea umblăm și noi în negru…”
Mi-a plăcut la părintele Sofronie că nu era precum mulți preoți – și ortodocși, și catolici, și chiar budiști – măreți, spre care trebuie să te întinzi ca să ajungi. El a fost ca și Hristos, Care S-a coborât la ceilalți. Dacă n-aș fi simțit acel respect, acea iubire covârșitoare la el, n-aș fi astăzi creștin ortodox.
Cel mai important lucru în creștinism este iubirea.
|