Papalitatea

[IonelS]

CONTINUARE

Un alt pasaj biblic invocat ca argument este cel de la Ioan 21,15: "Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia? El i-a raspuns: Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Pastoreste oile Mele". Oare Mantuitorul i-a dat spre pastorire Sfantului Petru atat mieii care simbolizeaza credinciosii cat si oile care semnifica pastorii, sau avem de-a face cu o interpretare fortata? Fara doar si poate este o interpretare arbitrara nefiind confirmata nici de Traditie, nici de Scriptura. Spre exemplu, in Evanghelia dupa Matei, capitolul 10, versetul 16 scrie ca: "Iata Eu va trimit pe voi ca pe niste oi in mijlocul lupilor; fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii", iar in Evanghelia dupa Luca, capitolul 10, versetul 3, sta scris: "Mergeti, iata Eu va trimit ca pe niste miei in mijlocul lupilor". Vedem, asadar, doua sintagme diferite atribuite acelorasi persoane, care apartin Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Cuvantul "oi" cu sensul de credinciosi apare si in Vechiul Testament, la Iezechiel, in intreg capitolul 34. De altfel si Mantuitorul ii indeamna pe apostoli sa propovaduiasca mai ales oilor celor pierdute ai Casei lui Israel. Oare prin asta ar trebui sa se inteleaga ca Apostolii vor fi fost siliti sa predice la clerul evreiesc? Nu, ci la tot poporul evreu. Pe langa aceasta trebuie vazut si faptul ca Sfantul Petru nu intelege prin "oi" pastorii: "Caci erati ca niste oi ratacite, dar v-ati intors acum la Pastorul si la Pazitorul sufletelor voastre". Apare din nou aceeasi imagine cu credinciosii � oile � reprezentand trupul Bisericii, in timp ce Hristos � pastorul � reprezinta capul acesteia.
Sunt si alte versete in Sfanta Scriptura care ne pot elucida la fel de bine in privinta acestei pretentii apusene: in primul rand trebuie subliniat ca Apostolii n-au avut niciodata constiinta suprematiei lui Petru. O dovedeste mustrarea in public facuta acestuia de catre Sfantul Apostol Pavel amintita in Galateni 2,14, precum si faptul ca Sfantul Petru s-a supus deciziilor luate de Sinodul din Ierusalim, al carui conducator a fost nu el, asa cum era logic daca ar fi fost primul intre ceilalti, ci Sfantul Apostol Iacov. Nici macar nu a fost primul care a rostit cuvantarea. Mai mult, el primeste chiar o insarcinare (Fapte 8, 14), supunandu-se prin urmare celorlalti, primind, deci, nu dand porunca.
Biserica a fost intemeiata pe Cuvantul Mantuitorului, pe jertfa Lui, din ea facand parte toti cei ce, asemenea lui Petru, marturisesc credinta in Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, dupa cum si el spune in prima sa epistola: "Apropiati-va de El, piatra cea vie, de oameni intr-adevar neluata in seama, dar la Dumnezeu aleasa si de pret. Si voi insiva, ca pietre vii, ziditi-va drept casa duhovniceasca, preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, bine-placute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Pentru ca scris este in Scriptura: �Iata, pun in Sion Piatra din capul unghiului, aleasa, de mare pret, si cel ce va crede in ea nu se va rusina�. Pentru voi, deci, care credeti, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului, si piatra de poticnire si stanca de sminteala, de care se poticnesc, fiindca n-au dat ascultare cuvantului, spre care au si fost pusi" (I Petru 2, 4-8).
Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca atunci cand Petru a intrebat pe Iisus despre prerogativele apostolilor, Mantuitorul i-a raspuns: "Amin zic voua ca voi cei ce ati urmat Mie, intru a doua nastere, cand va sedea Fiul Omului pe scaunul slavei sale, veti sedea si voi pe douasprezece scune, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel (Matei 19, 28). Oare spune undeva ca lui Petru i s-a dat vreun scaun mai inalt? La fel, Sfantul Ioan descrie, in Apocalipsa sa, Noul Ierusalim ca o cetate, al carei zid avea 12 pietre de temelie si in ele 12 nume, ale celor 12 apostoli ai Mielului. Iata, deci, cei 12 Apostoli stau alaturi de Hristos fara deosebire.
Urmarind persoana lui Petru in descrierile evanghelice vom constata ambivalenta lui: marturiseste credinta dar nu actioneaza ca atare (Matei 16, 16-22); se leapada (Matei 26, 33-35) si se indoieste (Matei 14, 28-31). Sa alaturam episodului de la Matei 16, 18 cu cel de la Matei 16, 22, cand Mantuitorul anunta moartea Sa, patimile. Petru, auzind acestea si vazand in Hristos un erou national, cum facea si majoritatea iudeilor, un lider politic, ii spune ingrijorat: "Fie-Ti mila de Tine, Doamne! Asta sa nu Ti se intample!". Greseala lui Petru este ca vrea sa-L convinga pe Hristos sa se multumeasca cu rolul unui Mesia politic, pamantesc, renuntand la misiunea inalta a unui Mesia ce avea menirea sa se aduca pret de rascumparare pentru impacarea intregii omeniri cu Dumnezeu. Raspunsul lui Hristos este foarte aspru: "Mergi inapoia Mea, satano!". Este acelasi raspuns pe care i-l da diavolului cand a fost ispitit in pustie. Aceasta gafa a lui Petru ne-arata ca atunci cand i s-a descoperit, Petru a marturisit ce i s-a descoperit, iar cand nu i s-a descoperit, a gresit, ca sa stim ca fara Dumnezeu nici acel lucru nu l-ar fi spus.