Papalitatea

[IonelS]

Criza Bisericii Catolice de Mihai Urzica

Prin poticniri provenite din afară şi dinăuntru, Biserica Catolică străbate astăzi cea mai sumbră perioadă din istoria sa. Această criză, care s-a tot accentuat din deceniile trecute, este determinată acum de tendinţe moderniste şi de insubordonarea unei însemnate părţi a clerului, de apatia religioasă a multor credincioşi ai săi, de practici religioase dubioase, însuşite în unele cazuri de autorităţile eclesiastice, de manifestări şi compromisuri ale unor ierarhi fală de Masonerie şi de iudaism, ca şi de alte acţiuni condamnabile.

În anii din urmă mii de preoţi au părăsit clerul catolic pentru a se căsători, iar alţii refuză să mai asculte de autoritatea ierarhică9. Cu deosebire în ţările nordice, un număr din ce în ce mai mare de slujitori ai altarului se agită în favoarea reformei care le-ar permite, în acelaşi timp, să rămână în cler ca preoţi deservenţi şi să se căsătorească, ceea cecontravine principiului de a nu se administra taina cununiei după hirotonia preoţilor. Pe de altă parte, din lipsa de vocaţie a credincioşilor pentru consacrarea lor în clerul de mir şi din ordinele monahale, s-a ajuns la o situaţie alarmantă în majoritatea ţărilor catolice din Occident. Din cauza necredinţei şi a indiferentismului religios care s-au abătut peste lumea occidentală, Biserica catolică recurge la tot felul de iniţiative şi acţiuni rău inspirate care, în loc să combată fără cruţare răul care o macină, o povârnesc tot mai mult pe panta compromisurilor.

S-a recurs astfel la introducerea muzicii de jazz în unele biserici din Olanda şi din America Latină, pentru a atrage lumea. De asemenea, după modelul cinematografelor americane în aer liber, drive-in-movies, pentru automobiliştii care vor să vizioneze filme fără să-şi părăsească volanul şi canapeaua confortabilă, s-a iniţiat în Buffalo, în suburbia oraşului New York, ţinerea unor liturghii drive-in. O fotografie din revista National Catholic Reporter, din septembrie 1969, prezintă o asemenea imagine. Pe o estradă, apare, dintr-un grup de turisme, un fel de baracă purtând inscripţia: Altar exterior al Parohiei Sfântului Leon. Liturghie duminicală. Îndărătul unei vitrine care protejează o încăpere transportabilă, un preot în odăjdii slujeşte sfânta liturghie, care se amplifică prin megafoane. Potrivit relatării din revista catolică menţionată, participanţii la aceste liturghii de consumaţie stau relaxaţi în interiorul turismelor, iar când preotul exclamă Go in peace! (Mergeţi în pace!), ei întorc cheile în contact şi pacea este salvată în huruitul tuturor motoarelor!

Pe aceeaşi linie înnoitoare de atitudini eclesiastice, cardinalul Suenens, primatul Belgiei, a declarat, într-un interviu la Ottawa, că admiterea femeilor în clerul catolic - idee
care se vântură în multe cercuri şi care s-a admis de o parte a Bisericii anglicane - ar trebui să facă obiectul unui studiu serios10.

Vaticanul a dezlegat lumea credincioşilor de ţinerea posturilor de peste an, considerând că asemenea acte de înfrânare reprezintă constrângeri care din cauza mentalităţi veacului nostru, îi îndepărtează pe oameni de la credinţă. În actuala criză a Bisericii catolice, un fapt semnificativ îl constituie şi tendinţa multor credincioşi de a se disocia de autoritatea bisericească. Există azi - spunea reverendul Thomas Stansky, membru în Secretariatul pentru Unitatea Creştinilor din Roma - o schismă tacită a unor rebeli care rămân catolici doar cu numele, dar care, în realitate, se îndepărtează din ce în ce mai mult de Biserica constituţională. Iar un episcop american declara: În ultima vreme, s-au conturat două biserici catolice: o biserică oficială, a papei şi a ierarhiei, şi o biserică liberă, care atrage un număr tot mai mare de laici şi preoţi. În acest sens, ziarul Time (22 noiembrie 1968) menţiona: În ajunul conferinţei semestriale din Washington, din anul 1968, a celor 238 de episcopi catolici din Statele Unite, 3500 de credincioşi s-au pronunţat în sprijinul celor 40 de preoţi locali, sancţionaţi de cardinalul Patrick O'Boyle pentru că au criticat enciclica papei Paul al VI-lea „Humane Vitae”. A doua zi însă, un grup de I50 de preoţi au năvălit în sala unde se ţinea conferinţa episcopilor şi şi-au manifestat solidaritatea cu preoţii sancţionaţi. Catolici proeminenţi din Washington au acordat apoi sprijin unui nou centru bisericesc, grupat în jurul unor preoţi sancţionaţi, unde s-a organizat un fel de cartier general al protestatarilor catolici.

Un alt fapt neaşteptat s-a petrecut în Franţa, sub pontificatul !ui Paul al VI-lea, prin apariţia unui antipapă, Clement al XV-lea, care a grupat în jurul lui zeci de mii de credincioşi de pretutindeni - din Germania, Elveţia şi chiar din Canada - veniţi să i se prosterneze. Prin mistificările lui, acest caz scandalos a provocat o nouă schismă în Biserica Romei. Astfel, uzurpatorul papei Paul al VI-lea, Michel Cotten, fost preot în congregaţia Sacré-Cœur, în urma unei viziuni pe care pretinde că a avut-o în Biserica din Sarrebourg, la 7 octombrie 1950, s-a văzut încoronat ca papă de însuşi Hristos (?), cu numele de Clement al XV-lea! În 1960 s-a instalat la Clemery (Meurthe-et-Moselle), unde şi-a alcătuit un mic Vatican, cu cincizeci de cardinali şi episcopi de ambele sexe şi cu o grupare de călugăriţe, excomunicându-l chiar pe Paul al VI- lea, sub învinuirea de imoralitate11. Deşi unui asemenea caz nu i se poate acorda o importanţă prea mare, el urmând se stingă de la sine, acest fapt a provocat tulburare printre atâţia credincioşi, mărind şi mai mult confuzia din sânul Bisericii Catolice.

O altă schismă, de altă natură, s-a produs tot sub pontificatul lui Paul al VI-lea, din partea episcopului Marcel Lefébre, fost arhiepiscop de Dakar şi fondator al Fraternităţii Sacerdotale Sfântul Pius al X-lea, care l-a acuzat pe Paul al VI-lea de împăciuitorism cu comuniştii şi de concesii vinovate faţă de Tradiţia Bisericii Catolice, intervenite prin hotărârile Conciliului Vatican II. Episcopului rebel i s-au alăturat tradiţionaliştii catolici, benedictinii disidenţi, precum şi o fracţiune a Ordinului Carmelit.

O situaţie mai gravă şi de o întindere mai mare zdruncină Biserica Catolică din cauza unei credinţe îndoielnice pe care o manifestă o parte a clerului, care lasă să planeze asupra credincioşilor tot felul de dubii fală de adevărurile fundamentale ale credinţei creştine: păcatul originar este contestat; descendenţa neamului omenesc dintr-un singur cuplu este pusă la îndoială; la fel, fecioria Mariei ca Născătoare de Dumnezeu; ridicarea la cer a Mântuitorului este privită ca o imagine şi nu ca o realitate; Iisus este considerat doar un profet etc.

Asemenea grave abateri au fost consemnate într-un amplu document al tradiţionalilor catolici francezi, constituiţi în asociaţia religioasă Credo, prezentat adunării plenare a episcopilor francezi în 1976 şi publicat ulterior în lucrarea Les Fumées de Satan. Din acelaşi document reiese şi felul delăsător în care se săvârşeşte liturghia şi modul scandalos în care se administrează Euharistia, oferită celor nespovediţi, celor de alte confesiuni sau celor bolnavi, prin expedierea Sfintei Împărtăşanii prin ramburs poştal.

Din cauza îndepărtării Bisericii Catolice de la adevărata tradiţie şi spiritualitate a dreptei credinţe, au apărut în această Biserică şi mari anomalii faţă de Sfânta Taină a spovedaniei. În anumite cazuri, se dau, în masă, dezlegări depline de păcate sau se pronunţă, tot în masă, excomunicări din motive politice, încălcându-se adevăratele orânduiri bisericeşti. Aşa s-a întâmplat sub pontificatul papei Pius al XII-lea, când cetatea Vaticanului a anunţat că slujba de Paşti a acelui an va fi radiodifuzată, iar papa va da binecuvântarea Urbi et Orbi de la balconul bazilicii Sfântul Petru, cu proclamarea iertării depline a păcatelor tuturor acelora care vor asculta, în acea piaţă sau la posturile de radio, cuvântarea din acea zi de Paşti. În acest fel, zeci de milioane de ascultători ale acelei emisiuni se puteau considera absolviţi de toate păcatele, fără nici o prealabilă cercetare a cugetului, fără nici o rugăciune de pocăinţă, fără o mărturisire de păcate şi fără nici un eventual canon. Taina spovedaniei era cu totul abolită!
__________________________________________________ ________

[IonelS]

Biserica Catolică în criza datorată schimbării doctrinare
de Theodor Rebegel

Biserica Catolică, despre care se presupunea că mângâie sufletele, se dovedește a le chinui prin clericii ei pedofili și prin mușamalizarea acestor odioase fapte.

Doctrina Bisericii Catolice a fost schimbată radical în urmă cu 40 de ani, schimbare dorită pentru a se alinia într-o oarecare măsură la cerințele pieței moderne. Ca să explic ceea ce înseamnă piața religioasă mă voi lega de un anumit domeniu: marketingul religios care ca orice marketing trebuie să aibă cei patru „P” (produs, preț, promovare, plasare). Întrucât mixul celor patru piloni nu mai satisfăcea nevoile populației care a evoluat mult în ultimele secole, Biserica s-a gândit să-și schimbe produsul, care nu este altceva decât doctrina (Biseirca vinde „mântuire”, a făcut-o și în trecut, o face și acum). Produs pe care l-a îmbrăcat în alte straie decât cel de acum 5 secole, straie noi pentru prețul nou (prețul sunt religioșii), unui produs nou i-atrebuit și o promovare nouă, bazată pe punctele tari ale noii doctrine, noul produs.

Astfel că pe plan doctrinar Biserica a început să învețe ceea ce odinioară era condamnat ca erezie, amenințată cu pedeapsa arderii pe rug. După 1962-1965, al doilea Conciliu din Vatican, au început doctrine noi:

- libertatea religioasă cu ecumenismul
- salvarea universală
- sacramentele schimbare cu forma anglicană / protestanta
- disciplina clericală extrem de relaxată, cu posibilitatea clericului de a improviza liturghia (sacrament central al tuturor Bisericilor tradiționale), și de aspune sau nu întregul Breviar nou.

Toate acestea sunt în antiteză cu vechile obiceiuri ale Bisericii medievale, obiceiuri trasate cu mare atenție în istorie de Conciliul Tridentin și cele de dinaintea lui, astfel:

- nu există libertare religioasă, este erezie și să fie anatemă
- salvarea are loc doar în cadrul Bisericii Catolice, contrarul era anatemizat și pasibil cu arderea
- sacramentele au forma fixă (de o riguare fantastică) din Missale aprobat și Rituale Romanum, nu pot fi schimbate pentru că ele coboară până la primele secole, cine le schimbă să fie anatemă
- clericii trebuie să facă rugăciunile zilnice si cele de noapte din Breviarum Romanum, rugăciuni ce durau ore, și se practica autoflagelarea. Ziua sunt următoarele ore: Laudele și Prima la ora 6 dimineața, Tertia la ora 9, Sexta la ora 12, Nona la ora 15, Vesperele la 18 si Completoriul pe la 22 când se dă stingerea, apoi noaptea sunt trei Matutine când clericii se sculau la trei intervale fixe nocturne.

Biserica spera ca prin aceste modificări oamenii să continue să frecventeze slujbele și să nu piardă din credincioși, dar nu a fost să fie așa. Mulți au rămas nostalgici vremurilor trecute și au căutat să frecventeze locuri unde se mai celebrau misterele vechi, alții au îmbrățișat cu bucurie noua schimbare, dar mulți din aceștia au renunțat după ceva timp.

Anii 70-80 s-au dovedit pentru Biserica Catolică a fi niște ani fatidici, negri ce au adus încă o pată oribilă pe obrazul ei. Poate ați urmărit filmul „The priest” și „Our Fathers” (dacă nu ați făcut-o, vi le recomand), filme în care erau descoperite scandalurile de pedofilie din sânul sfintei maici Biserica. Abuzurile sexuale făcute de preoții catolici stigă și acum la cer pentru răzbunare, însă atunci, ca și acum, prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, fosta Inchiziție, a dat decret ca toate aceste scandaluri să rămână secrete, iar episcopii să trimită toate rapoartele la Roma, la prfectul acestrei congregații care nu era altcineva decât Iosef Cardinal Ratzinger. Astfel că acesta știind despre scandaluri, a preferat să le țină ascunse, iar tinerii abuzați erau terorizați și amenințați că dacă fac scandal vor fi condamnați la iad și damnare veșnică. Iată cum Biserica a ajuns să șantajeze sufletele pe care trebuia să le protejeze.

În filmele respective sunt ușor de recunoscut personaje negre, cum ar fi cardinalul Bernard Law care e cel mai renumit pentru mușamalizarea acestor cazuri. El a demisionat din funcție și ca să scape de justiția americană a fugit la Roma, une Ioan Paul II i-a încredințat Bazilica Santa Maria Maggiore, cardinalul srând acum liniștit, om fără conștiință, monstru uman.
Interesant faptul că Ratzinger, în timpul pontificatului papei Ioan Paul II, a ajutat și decretat mușamalizarea pedofiliei, iar acum ca și papa Benedict dorește oarecum să se spele pe mâini căutând pedepsirea preoților.

Clerici pedofili au existat dintotdeauna în Biserică, și asta vedem din documentel Conciliului Tridentin și circulara dată de Papa Pius V care amenința cu pedeapsa arderii pe rug orice cleric care face rău vreunui tânăr sau tinere, iar pentru aceste motive și nu numai a dat decret obligatoriu să se respecte rugăciunile din Breviar, cele mai sus amintite, rugăciuni ce oboseau și acționau psihologic asupra tuturor preoților, iar pe cei cu gânduri sumbre îi țineau la distanță.

Din aceste fapte pe care istoria ni le arată, doar observând și eventual dacă timpul ne permite să mai și cercetăm adevărul, ne putem da seama de doctrina cameleonică a Bisericii Creștine. Iar acest cameleonism, iată că până la urmă se întoarce împotriva ei, iar Biserica Creștină (referindu-mă la toate confesiunile) cu timpul se va autodistruge, va colapsa în propria minciună și răutate.

[Sfanta Inchizitie]

IonelS Iar dai citate din sfintii parinti ortodocsi!?!? ahahahahahahaha
PS: sper ca astia doi sa apara cat mai repede in calendarul crestin ortodox!!!! ahahahahaha

[Erethorn]

În prealabil postat de IonelS

Din aceste fapte pe care istoria ni le arată, doar observând și eventual dacă timpul ne permite să mai și cercetăm adevărul, ne putem da seama de doctrina cameleonică a Bisericii Creștine. Iar acest cameleonism, iată că până la urmă se întoarce împotriva ei, iar Biserica Creștină (referindu-mă la toate confesiunile) cu timpul se va autodistruge, va colapsa în propria minciună și răutate.

Dupa cum se vede, citatul este dintr-un anti-crestin, nu neaparat dintr-un anti-catolic.

[IonelS]

În prealabil postat de Erethorn

Dupa cum se vede, citatul este dintr-un anti-crestin, nu neaparat dintr-un anti-catolic.

Omul a vrut sa fie impartial , caci mai toate bisericile crestine au probleme, dar in raport cu pompa manifestata, Biserica Catolica surclaseaza de departe celelate culte crestine in materie de deviatii de la linia apostolica.

[IonelS]

Despre primatul papal - Primatul papal este primatul de jurisdicţie pe care episcopul Romei pretinde să-l aibă asupra Bisericii universale. (Adica cum s-a facut singur sef peste toti , neales, neacceptat !)



Afirmarea conciliară a primatului papal
Învăţătura despre primatul papal este afirmată de Biserica Romano-Catolică în diferite momente ale Evului Mediu creştin şi reluată de Conciliul I Vatican la 1870: "Noi învăţăm deci şi declarăm că primatul de jurisdicţie în Biserica universală a lui Dumnezeu (primatum iurisdictionis in universam Dei Ecclesiam), după mărturia Evangheliei, a fost promis şi conferit de Domnul Hristos imediat şi în mod direct fericitului Apostol Petru." [1], urmând că episcopul Romei are acest primat juridic universal asupra Bisericii în virtutea faptului că este urmaşul lui Petru, aşa cum spune conciliul de la Florenţa (1439): "Definim (...) că Pontiful Roman este însuşi succesorul fericitului Petru, principele Apostolilor, şi adevărat vicar al lui Hristos, capul întregii Biserici şi părintele şi învăţătorul tuturor creştinilor (...)".

Această învăţătură a Bisericii Romano-Catolice a fost reafirmată şi de Conciliul II Vatican: "Conciliul pune din nou în faţa tuturor credincioşilor, pentru a fi crezută cu tărie, această învăţătură despre instituirea, perpetuitatea, puterea şi rostul primatului sacru al Pontifului Roman şi despre magisteriul lui infailibil, şi, mergând pe aceeasi linie, a hotărât să mărturisească şi să proclame în faţa tuturor învăţătura despre episcopi, urmaşii Apostolilor, care, împreună cu urmaşul lui Petru, vicarul lui Hristos şi Capul văzut al întregii Biserici, conduc casa Dumnezeului celui viu." [2]

Istorie şi teologie
Disputa teologică porneşte de la interpretarea unui pasaj cuprins în Evanghelia după Matei, capitolul 16, versetul 18:

"Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând:
Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?
Iar ei au răspuns:Unii, Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul dintre profeţi.
Şi le-a zis:Dar voi, voi cine ziceţi că sunt?
Răspunzând Simon Petru, a zis:Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu!
Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu din Ceruri. Și eu îţi spun că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui."
Prin aceasta şi prin faptul că Sfântul Apostol Petru a suferit moarte martirică la Roma, romano-catolicii consideră ăe succesorul lui Petru superior celorlalţi episcopi. Cu privire la aceasta, teologii ortodocşi susţin că:

a) Sfântul Petru s-a bucurat dintotdeauna de o cinste deosebită din partea Mântuitorului, cât şi din partea celorlalţi Apostoli pentru vârsta sa înaintată. În acelaşi timp, avea un temperament aprins, care-l făcea să se afirme înaintea celorlalţi. În cazul de faţă, însă, el răspunde în numele tuturor Apostolilor; dacă vreunul din Apostoli n-ar fi fost de acord cu răspunsul său, de bună seamă că ar fi intervenit şi l-ar fi corectat.
Că nu poate fi vorba de o întâietate reală a Apostolului Petru rezultă şi dintr-un episod ulterior: mama fiilor lui Zevedei (Iacov şi Ioan) vine la Iisus împreună cu fiii ei, ca să ceară pentru aceştia locurile de cinste în Împarăţia Sa. Dacă Apostolii ar fi avut conștiinţa că Petru le este superior, că primul loc i se cuvine lui, n-ar fi îndrăznit să formuleze o astfel de cerere faţă de Iisus, nici Sfântul Apostol Pavel nu l-ar fi certat pe Petru, mai ales în public (Galateni 2, 14).
În plus, dacă totuşi Mântuitorul ar fi intenţionat să-i acorde această cinste lui Petru, cel puţin acum, pentru a nu se crea confuzii şi neînţelegeri între ucenici, şi-ar fi descoperit planurile. Dar Mântuitorul spune clar că "voi toţi sunteţi fraţi" (Matei 23, 8), iar mai târziu Mântuitorul îi lămureşte: "care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru" (Matei 23, 11; Marcu 10, 22-24).
b) Piatra pe care avea Mântuitorul să zidească Biserica Sa nu era persoana lui Petru, care, oricât de desăvârşită ar fi fost ea, rămânea o creatură cu lipsuri, nedemnă să stea la originea unei zidiri de sorginte divină, Biserica. Piatra pe care se va zidi Biserica este afirmaţia, mărturisirea că Mântuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia.
Analiza filologică din greacă conduce la aceeaşi concluzie: "o petros" înseamnă "piatră" şi este substantiv de genul masculin, iar "e petra" este substantiv de genul feminin şi înseamnă eminamente "stâncă". Aşadar, traducerea riguros exactă este: "tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Biserica Mea", dar, în acest caz, ea nu mai poate reproduce jocul de cuvinte în virtutea căruia Iisus i-a schimbat numele lui Simon în Petru. Totuşi, Mântuitorul îi spune limpede: "... voi zidi Biserica Mea" nu "Biserica Ta".
c) În continuare, Mântuitorul anunţă moartea Sa, Patimile. Petru auzind acestea şi văzând în Hristos un erou naţional, cum făceau şi majoritatea iudeilor, un lider politic, îi spune îngrijorat: "Fie-Ţi milă de Tine, Doamne! asta să nu Ţi se întâmple"! (Matei 16, 22). Greşeala lui Petru este că vrea să-L convingă pe Mântuitorul să se mulţumească cu rolul unui Mesia politic, pământesc şi să renunţe la misiunea Sa reală, care presupunea ca El să Se aducă pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru împăcarea întregii omeniri cu Dumnezeu. Petru, care anterior mărturisise în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu, iată că greşește, pentru că, zice istoricul Zigaben: "Ceea ce i s-a descoperit, Petru a mărturisit, iar ceea ce nu i s-a descoperit, a greşit, ca să ştim că fără Dumnezeu nici acel lucru nu l-ar fi spus".
Aşadar, Biserica a fost întemeiată pe Cuvântul Mântuitorului, pe jertfa Lui şi din ea fac parte toţi cei ce, asemenea lui Petru, mărturisesc credinţa în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Şi tot din Evanghelia după Matei ne dăm seama de ambivalenţa lui Petru, care mărturiseşte credinţa, dar refuză pocăinţa [Matei 16, 16-22]; se leapadă dar se pocăieşte (Matei 26, 33-35; 69-75); îşi arată curajul, dar se şi îndoieşte (Matei 14, 28-31).

Aceasta referitor la persoana Sfântului Apostol Petru. Pe de altă parte, există dubii asupra faptului că Petru ar fi fost primul episcop al Romei.

În "Constituţiile Apostolice", Sfântul Pentru aminteşte de Linus ca fiind primul episcop al Romei: "În ce priveşte episcopii pe care i-am hirotonit din timpul vieţii noastre, aceştia sunt [...] pentru Biserica Romei, Linus, fiul Claudiei a fost primul, hirotonit de Pavel, iar după moartea lui, al doilea a fost Clement, hirotonit de mine, Petru". Cuvintele Sfântului Apostol Petru sunt credibile, de vreme ce Pavel a ajuns înaintea lui Petru în Roma, fiind deci mai în măsură pentru a numi un episcop.

Sfântul Irineu, ucenicul Sfântului Policarp, ulterior episcop de Smirna, de asemenea confirmă numirea lui Linus. Acesta scrie: "După ce au întemeiat şi pus în rânduială Biserica Romei, au numit episcop pe Linus. Acelaşi Linus este amintit şi de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Timotei (II Timotei 4, 21). Succesorul lui a fost Anaclet [Adv. haereses, III, iii, 3; Irenai Opera Lib. III. C.I.]."

Apocrife folosite în disputele teologice
În legatură cu doctrina primatului papal, nu putem să nu menționăm faptul că apusenii nu s-au ferit să falsifice chiar documente prin care să-şi revendice autoritatea. Aşa este spre exemplu cazul cu "Donariul lui Constantin" şi "Decretele Pseudo-Isidoriene".

Donation Constantini
"DONARIUL LUI CONSTANTIN" - Donatio Constantini - este un document formulat ca un edict roman imperial, redactat în realitate probabil între anii 750-850. Nu reiese clar scopul inițial al alcătuirii sale, dar este cert că apăra interesele Papei - probabil împotriva pretenţiilor bizantinilor sau ale francilor lui Charlemagne care şi-au asumat continuitatea imperială în Apus. Unii spun că a fost scris pe vremea Papei Ştefan al II-lea, în jurul anului 752.

Pretinzându-se a fi emis de împăratul Constantin cel Mare, Donariul acordă Papei Silvestru I şi urmaşilor săi, ca succesori ai Sfântului Petru, stăpânirea peste Roma şi peste Imperiul de Apus, urmând ca Imperiul Roman de Răsărit sa fie condus din Constantinopol de către împăratul Constantin. La începutul documentului se afirmă că aceasta este răsplata împăratului Constantin către Papa Silvestru pentru catehizarea lui, botezul creştin şi miraculoasa vindecare de lepră.

Donariul a fost folosit de către papii medievali pentru a-şi susţine pretenţiile teritoriale şi puterea seculară în Italia. A fost acceptat mai peste tot, deşi împăratul romano-german Otto al III-lea a denunţat documentul ca fiind fals. Totuşi, pe la mijlocul secolului al XV-lea, Biserica şi-a dat seama că documentul este o făcătură. Umanistul italian Lorenzo Valla a dovedit încă din 1440 că Donariul este un fals, analizând limba în care acesta fusese redactat, arătând că în document apăreau anumite formulări și titluri imperiale care nu existau pe vremea împăratului Constantin. Ulterior s-a demonstrat şi faptul că vindecarea lui Constantin de lepră de către papa Silvestru este o legendă.

Decretele pseudo-isidoriene
"DECRETELE PSEUDO-ISIDORIENE" reprezintă o colecţie alcatuită cu mare măiestrie în Franţa, probabil de Isidor Mercator. Colecţia însumează peste 700 de pagini cu scris mic şi cuprinde diverse decrete adunate şi "completate", prin care Papa câştiga o putere mai mare, mai ales în privinţa problemelor religioase. Deşi, spre deosebire de "Donariul lui Constantin", aceste decrete se adreseaza mai mult lumii occidentale, totuşi ele cuprind şi referiri la credinţa ortodoxă, mai ales la persoanele Sfintei Treimi şi aspecte litugice. Astăzi, nimeni nu se mai îndoieşte de falsitatea acestor decrete.



http://ro.orthodoxwiki.org/Primatul_papal

[Erethorn]

În prealabil postat de IonelS

Omul a vrut sa fie impartial , caci mai toate bisericile crestine au probleme, dar in raport cu pompa manifestata, Biserica Catolica surclaseaza de departe celelate culte crestine in materie de deviatii de la linia apostolica.

Totul este, intr-adevar, o problema de raport.

Din punct de vedere laic, putem spune ca, in raport cu pozitia ei predominanta in lumea occidentala, era normal ca Biserica Catolica sa-si atraga cel mai mare numar de detractori.

Din punct de vedere religios, chestiunea este si mai simpla. Mantuitorul le-a aratat explicit apostolilor ca vor fi persecutati, vorbiti de rau, clevetiti si urati. "Bucurati-va cand vor spune tot cuvantul rau impotriva voastra, din pricina Mea".

Ergo, cu cat o Biserica isi atrage mai multa ura din partea lumii laice si a curentelor laicizante, cu atat corespunde mai mult definitiei Mantuitorului, si se afla mai aproape de Adevar.

[IonelS]

Biserica Catolica isi atrage ostilitatea datorita prozelitismului agresiv, chiar si acum in epoca moderna. Prea isi doresc sa-si subordoneze toate celelalte culte crestine ..si o fac pe cai de-a dreptul oculte...si directe..

[georgeval]

În prealabil postat de Erethorn

Totul este, intr-adevar, o problema de raport.

Din punct de vedere laic, putem spune ca, in raport cu pozitia ei predominanta in lumea occidentala, era normal ca Biserica Catolica sa-si atraga cel mai mare numar de detractori.

Din punct de vedere religios, chestiunea este si mai simpla. Mantuitorul le-a aratat explicit apostolilor ca vor fi persecutati, vorbiti de rau, clevetiti si urati. "Bucurati-va cand vor spune tot cuvantul rau impotriva voastra, din pricina Mea".

Ergo, cu cat o Biserica isi atrage mai multa ura din partea lumii laice si a curentelor laicizante, cu atat corespunde mai mult definitiei Mantuitorului, si se afla mai aproape de Adevar.

Nu vreau sa fiu rautacios, dar celelalte confesiuni sunt considerate oile pierdute pe care papa vrea sa le aduca in staulul roman. Are inovatii Biserica romano-catolica sau a ramas intru totul fidela fata credinta Bisericii crestine de dinainte de 1054?

[Erethorn]

În prealabil postat de georgeval

Nu vreau sa fiu rautacios, dar celelalte confesiuni sunt considerate oile pierdute pe care papa vrea sa le aduca in staulul roman. Are inovatii Biserica romano-catolica sau a ramas intru totul fidela fata credinta Bisericii crestine de dinainte de 1054?

Nici eu nu vreau sa fiu rautacios, dar:

Este Biserica Ortodoxa o biserica vie, care isi continua vocatia de a talmaci Adevarul pe intelesul timpurilor, sau a ramas incremenita in anul 1054 ?

Ceea ce ortodocsii numesc, din nestiinta sau rea-vointa, "inovatii" nu sunt cu nimic diferite de "inovatiile" primelor sinoade ecumenice.

A fost Crezul o "inovatie" ? Cu siguranta, el nu exista pe vremea lui Cristos, si nici in timpurile Apostolilor.

A fost Sfanta Treime o "inovatie" ? Dar dubla natura a Mantuitorului ? Se regasesc acestea in Biblie, in mod explicit ?


Biserica Catolica a ramas fidela, nu doar credintei Bisericii dinainte de 1054, ci credintei asa cum a lasat-o Mantuitorul Isus Cristos Sfintilor Apostoli, in frunte cu Sfantul Petru.

Cu adevarat, celelalte confesiuni sunt oi pierdute. Nu pierdute de tot, caci raman crestine, iar unele, precum Biserica Ortodoxa, au chiar si sacramentele valabile.

Tot ce le ramane de facut pentru a se intoarce "100%" in sanul Bisericii lui Cristos este sa renunte la mandria si orgoliul care le-au impins la schisma.