Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #17  
Vechi 05.11.2010, 12:10:03
Daniel777 Daniel777 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.721
Implicit

Adrian Păunescu - născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, județul Bălți, Basarabia, în prezent Republica Moldova - a fost poet, publicist și om politic. Păunescu și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în județul Dolj, și a absolvit Colegiul Național "Carol I" din Craiova, ulterior studiind filologia la Universitatea din București.

Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet și ca organizator al Cenaclului Flacăra, el fiind și unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.

A debutat ca poet în 1960, iar din 1973 a condus revista Flacăra, din fruntea căreia a fost destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, însă Adrian Păunescu devenise cunoscut și pentru criticile la adresa puterii, un exemplu fiind poemul "Analfabeții", publicat în 1980, în Flacăra.

Între anii 1970 și 1980, Păunescu a devenit o figură importantă în presa românească. Cenaclul Flacăra, pe care l-a înființat, și revistele pe care le-a coordonat au exercitat o atracție indiscutabilă asupra tineretului și a vieții publice din România.

De multe ori, însă, colegii de breaslă au făcut referiri la poeziile sale, în care îl lăuda pe Nicolae Ceaușescu.

După căderea comunismului, nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990, a fondat revista Totuși iubirea. În calitate de publicist a mai condus ziarul Sportul românesc, o scurtă perioadă, în 1999, și a realizat emisiuni de fotbal la Antena 1, participând, în calitate de invitat, la numeroase emisiuni pe teme culturale și politice la Tele 7 ABC, Pro TV, Realitatea TV.

Relația lui Păunescu cu regimul Ceaușescu este, în general, considerată ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică și varietatea pozițiilor pro și contra Păunescu de după 1989.

Păunescu a fost secretar al UTC la Uniunea Scriitorilor, membru al PCR. După Revoluția din decembrie 1989 a fost marginalizat, dar a fost readus în atenția opiniei publice prin postul național de televiziune, în cadrul unei emisiuni realizate în 1992 de Mihai Tatulici.

Din august 1992 a devenit membru al PSM, iar din ianuarie 1995, prim-vicepreședinte al partidului. La 27 septembrie 1992 a fost ales senator de Dolj, pe listele PSM. La alegerile din 3 noiembrie 1996, partidul său nu a obținut numărul de voturi necesar intrării în Parlament. La 8 februarie 1997 demisionează din toate funcțiile deținute în partid, în semn de protest față de inactivitatea conducerii partidului și de lipsa de reacție la inițiativa realizării unei stângi unite. Demisia a fost respinsă de Consiliul Național al PSM.

La alegerile parlamentare din 2000 este ales senator pe listele PDSR - Dolj, în 2004 câștigă un nou mandat, pe listele PSD, în circumscripția electorală Hunedoara și deține funcția de președinte al Comisiei pentru cultură.

Printre cărțile publicate se numără "Cartea Cărților de Poezie" (1999, integrala poeziilor apărute în volume și un capitol de versuri inedite, cu un amplu capitol biobibliografic de Andrei Păunescu), "Meserie mizerabilă, sufletul" (2000, poezii), "Măștile însângerate (2001, proze)", "Nemuritor la zidul morții" (2001, poezii), "Până la capăt" (2002, poezii, trei ediții), "Liber să sufăr" (2003, poezii, trei ediții) și "Din doi în doi (2003, poezii)", precum și numeroase alte volume lansate înainte de 1989, printre care "Ultrasentimente" (1965, poezii, debut editorial), "Mieii primi" (1966, poezii), 0, literatură pentru copii, cu ilustrații de Constanța Buzea), "Repetabila povară" (1974, poezii), "Pământul deocamdată" (1976, poezii, două ediții), "Manifest pentru sănătatea pământului" (1980, poezii), "Iubiți-vă pe tunuri" (1981, poezii), "De la Bârca la Viena și înapoi" (1981, reportaj, jurnal, cu ilustrații de Andrei Păunescu), "Rezervația de zimbri" (1982, poezii, cu ilustrații de Ioana Păunescu), "Totuși iubirea" (1983, antologie de poezii), "Manifest pentru mileniul trei - volumul 1" (1984, antologie de poezii), "Manifest pentru mileniul trei - volumul 2" (1986, antologie de poezii, care conține un capitol de poeme inedite și unul de referințe critice), "Locuri comune" (1986, poezii), "Viața mea e un roman" (1987, poezii), "Sunt un om liber" (1989, poezii). Această carte a fost retrasă de pe piață, în septembrie 1989, îndată ce a apărut, și a revenit în librării în martie 1990.

Totodată, Păunescu a compus imnurile echipelor de fotbal Rapid București și Universitatea Craiova: "Sîntem peste tot acasă" și, respectiv, "Oltenia eterna Terranova".

Adrian Păunescu a scris un amplu articol despre starea sa, pe 21 iunie, anul acesta, în Jurnalul Național.

"Trec prin momente grele de viață. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naștere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei și Ana-Maria, pentru că sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni și asupra căruia n-am insistat în discuțiile noastre n-ar trebui să vă ia prin surprindere", scria el, adresându-se copiilor lui.

"Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, și oamenii vor înțelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice", le scria acesta copiilor lui.

De altfel, în același articol, Adrian Păunescu face și referiri la reproșurile care i s-au adus în ceea ce privește relația sa cu Nicolae Ceaușescu.

"În vremea lui Ceaușescu, mi se făceau reproșuri grave că nu sunt corect și disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceaușescu am suportat ani și ani reproșul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceaușescu își recâștigă un loc de merit în istoria națională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunța în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă", scria acesta în articolul publicat în Jurnalul Național.
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Teodora Păunescu Tucă Mihaela19 Muzica Bisericeasca 1 17.04.2012 23:29:02
OMUL NOU - OMUL VECHI iosif Pocainta 32 12.04.2011 16:29:42
Poetul din gara Sinaia Pelerinul Generalitati 102 21.02.2011 10:59:37
Adrian Fageteanu achimovjan Generalitati 33 15.10.2008 14:10:09
Adrian Adrian27 Generalitati 11 23.08.2007 14:46:07