am nevoie de un acatist

[Mtcrysty17]

Da, în felul acesta trebuie să se roage creştinul. Mai întâi să-şi adune toate gândurile şi apoi să se roage cu insistenţă lui Dumnezeu. Nu este nevoie să spună vorbe fără număr. Ajung cuvintele puţine şi simple. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre nu depinde de mulţimea cuvintelor pe care le rostim, ci de curăţia gândului şi a inimii noastre. Putem să ne încredinţăm de acest lucru dacă citim cele scrise în Sfânta Scriptură despre Ana cea stearpă, mama proorocului Samuel. Şi a dat făgăduinţă, zicând: „Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale şi-ţi vei aduce aminte de mine şi de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da ţie, şi nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui” (1 Regi 1, 11). Sunt acestea cuvinte multe? Nu. Şi totuşi, pentru că Ana s-a rugat din toată fiinţa ei şi cu inimă curată, mica ei rugăciune a fost ascultată. Deşi era stearpă, Dumnezeu a tămăduit neputinţa firii ei şi i-a deschis pântecele. În felul acesta, a izbăvit-o de dispreţul semenilor săi, făcând ca din pământ neroditor să crească grâu din belşug.

Aşadar, cel care se roagă, să nu spună cuvinte fără rost. De altfel, atât Hristos, cât şi Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne rugăm des, cu rugăciune scurtă şi cu mici pauze, pentru că lungind rugăciunea, ne putem pierde atenţia, dând astfel ocazia diavolului să se apropie de noi şi să ne umple mintea cu gânduri de la el. Dacă ne rugăm cu rugăciuni scurte şi dese, este mai uşor să ne concentrăm atenţia şi să ne îndreptăm gândul spre Dumnezeu.
Vrei şi tu să înveţi rugăciunea stăruitoare şi curată? Atunci vezi cum s-a rugat Ana. După ce a mâncat, s-a sculat de la masă şi nu s-a dus să se culce, nici să se odihnească, ci a intrat în cortul Domnului ca să se roage. De aici trag concluzia că nu-şi umplea pântecele, căci altfel nu ar fi putut să se roage, şi cu atât mai puţin cu lacrimi. Dacă noi, atunci când suntem flămânzi, cu greutate reuşim să ne rugăm, iar după ce mâncăm mult, nu putem să ne rugăm niciodată, atunci nici ea, care era femeie, nu s-ar fi putut ruga dacă ar fi mâncat bine.
Nu te împiedică nici locul, nici ora. Şi chiar dacă nu îngenunchezi, nu plângi şi nu-ţi ridici mâinile spre cer, rugăciunea va fi desăvârşită dacă gândul tău este îndreptat cu totul spre Dumnezeu. Dacă nu poţi merge la biserică, atunci când mergi pe drum, când te afli la piaţă, când călătoreşti pe mare, când eşti la lucrul tău, când pregăteşti de mâncare, când cultivi pământul sau orice altă treabă faci, roagă-te cu stăruinţă şi neîmprăştiere a cugetului. Lui Dumnezeu nu Îi pasă de locul unde suntem. Ajunge ca inima să fie lipită de rugăciune şi gândul să fie curat. Uite, Sfântul Apostol Pavel s-a rugat nu în biserică, stând în picioare sau în genunchi, ci în închisoare, întins pe spate, pentru că picioarele sale erau strânse în butuci. Dar fiindcă s-a rugat din toată inima, temeliile temniţei s-au zguduit, legăturile s-au desfăcut, iar temnicerul a crezut în Dumnezeul cel adevărat, botezându-se cu întreaga sa familie (Fapte 16, 25-35).

Iezechia, care era bolnav, nu s-a rugat nici el în picioare sau în genunchi, ci întins în pat. S-a rugat ca Dumnezeu să-i dăruiască vindecarea, după ce fusese înştiinţat prin proorocul Isaia că avea să moară. Dar iată că prin curăţia rugăciunii sale, el a reuşit să schimbe hotărârea lui Dumnezeu (4 Regi 20, 1-6). De asemenea, tâlharul s-a rugat pe cruce şi a dobândit astfel raiul (Luca 23, 42-43). Daniel s-a rugat din groapa cu fiare sălbatice (Dan. 6, 16), iar Iona din burta balenei (Iona 2, 1-2). Rugându-se din toată inima lor, toţi aceştia au fost ajutaţi de Dumnezeu, Care i-a izbăvit din nenorocirea în care se aflau.