Cugetari Folositoare pentru Suflet

[horatiu.miron]

Am intrat in Lagar ca un necredincios si tot asa am fost eliberat de acolo, traindu-mi viata in acest fel pana in clipa de fata. De fapt, experienta Lagarului, cu arbitrariul sau infricosator cu tot, m-a intarit in necredinta. Aceasta experienta nu mi-a ingaduit - si in continuare nu-mi ingaduie - sa concep vreo forma a providentei sau a vreunei autoritati transcendente.

Dar trebuie sa recunosc ca era sa cad prada odata (si numai odata) tentatiei de a ceda, de a cauta refugiu in rugaciune. Asta s-a intamplat in octombrie 1944, intr-un moment in care am simtit cat se poate de lucid iminenta mortii. Dezbracat si inghesuit intre camarazii mei la fel de goi, cu cartela nominala in mana, asteptam la coada sa ajung la "comisia" care cu o singura uitatura urma sa decida daca sa merg imediat la camera de gazare, sau daca eram destul de puternic pentru munca. Pentru o clipa am simtit nevoia sa cer ajutor si sprijin; apoi, in ciuda chinului meu, stapanirea de sine a avut castig de cauza. Regulile jocului nu se schimba la sfarsitul meciului, nu se schimba nici cand esti pe cale sa pierzi. O rugaciune in astfel de circumstante ar fi fost nu doar absurda, ci obscena, o adevarata blasfemie, cel mai mare sacrilegiu de care un necredincios e capabil. Am respins tentatia: stiam ca daca s-ar fi intamplat sa supravietuiesc, mi-ar fi fost rusine de mine.

Citat din cartea The Drowned and the Saved, de Primo Levi, aparuta in 1986 in limba engleza.
Traducerea imi apartine.