Psaltirea in versuri

[tigerAvalo9]

Psalomul lui David, 46

Limbile să salte
Cu cântece nalte,
Să strige-n tărie
Glas de bucurie,
Lăudând pre Domnul,
Să cânte tot omul.
Domnul este tare,
Este-mpărat mare
Preste tot pământul
Şi-ş ţâne cuvântul.
Supusu-ne-au gloate
Şi limbile toate,
De ni-s supt picioare
Limbi de pre supt soare.
Alesu-ş-au şie
Parte de moşie
Ţara cea dorită.
Carea-i giuruită
Lui Iacov iubitul,
Ce-i ţâne cuvântul,
Mila să-ş arate
Cea de bunătate
Spre noi, ticăloşii,
Precum ne spun moşii.
Pre vârvuri de munte
S-aud glasuri multe
De bucine mare,
Cu naltă strigare,
Că s-au suit
Domnul Să-l vază tot omul.
Cântaţ în lăute,
În zâcături multe,
Cântaţ pre-mpăratul,
Că nu-i ca dâns altul
Să domnească-n lume,
Cu svântul său nume,
Cântaţ să-nţăleagă
Preste lume largă.
Că Dumnezău poate
Pre limbi preste toate,
De le îmblânzeşte
Şi le-mpărăţeşte.
Scaunul dă rază
Unde va să şază
Domnul din direapta,
Să-mpărţască plata,
Pre boieri, pre gloate,
Pre limbile toate.
Şi cine să-nalţă
Din hire sămaţă,
I-a vedea tot omul
Cum i-a certa Domnul.
PSALMUL 47
Domnul este mare,
Lăudat şi tare.
Mai cu de-adins este

Lăudat cu veste De-a lui bunătate, În svânta cetate Din măgura svântă, Ce stă fără smântă.
Cetate frumoasă De piatră vârtoasă, Bine-ntemeiată, De Domnul gătată; În ţară-i vestită Câtu-i de tocmită.
Muntele Sionul Ce ş-au ales Domnul Despre miazănoapte Dă raze cât poate. Pre coaste de munte Cu uliţe multe, Cetatea cea mare Craiului cel tare, Cu curţ desfătate, Cu pânzele nalte. Strajea nu-i lipseşte, Domnul o-ntăreşte.
Craii şi-mpăraţâi
Ce fac sfat cu alţâi Să strice cetatea,
Să-i ia bunătatea, Când ei să adună,
Domnul îi detună, Şi-i cuprinde frică,
De nu pot nemică, Cât stau de să miră
A ce să-nglotiră.
Domnul le dă spaimă
Cu munci fără samă, Ca maică când fată
De este-nspăimată, Ca vase pre mare
Când le ia vânt tare, De le dă de stâncă
Şi le răzdrumică.
Auzât-am veche
’Ntr-auz de ureche Poveste trecută,
Ş-acmu vedem multă, Că Dumnezău toate
Câte va, le poate. Cu lănci de departe
Pre pizmaşii bate, Şi cetatea svântă
Stă fără de smântă, N-are greutate
Nice de o parte, Că o-ntemeiază
Domnul, să să-ncrează, Şi-i tinde-mprotivă
Mână milostivă. Cât are tot omul
Milă de la Domnul. Şi svântul lui nume
Trece preste lume, Svânta lui direaptă
Direaptă dă plată.
Muntele Sionul
S-aibă de la Domnul Bucurie plină
’N inemă senină De giudeţ ce-i face,
Şi-n zâle de pace Să iasă-mpreună
Toţ cu voie bună Împregiur cetate
Ce-i cu ziduri nalte, Hiica jidovască
Turnuri să-ş prăvască.
Şi-ntr-alt rând de lume
De svântul tău nume Toţ să povestească,
Să te proslăvască. Să te şti tot omul
Că tu ne eşti Domnul, Şi câţ să vor naşte
Cu tine s-or paşte.