Frica de ispidoli sau frica necurată, frica din superstiț bănuind că ești înșelat, frica absurdă a savanților și științificilor, teroarea vicleană a libertinajului, a afaceriștilor, a tâlharilor criminali, a bețivilor și violatorilor, aia vrea să vredem necuratul și cu aia ne păcălește și ne face să ne dorim mereu să fim plini de necurăție, și ne unește frica cu necurăția lui căci necuratul este necurat.
Dar frica cea curată se cuvine a fi închinată doar Domnului, de unde ea, prin umilință în ascultarea de după pocăință va învia în sfințenia cea fără de frică, pentru că moartea din ea a murit, deoarece creștinii sunt binecuvântați de Dumnezeu căci nu mai păcătuiesc niciodată. Iar dacă iubind curat mai cad, ei se ridică repede și cu smerenie revin pe calea răbdării tuturor umilințelor, pe calea cea dreaptă și tainică și apoi iubesc din nou căci iubirea în Adevăr nu cade niciodată.
Ar vrea spurcatool necuratool dracool ca să înlocuiască pe Cuvântul cred din noi cu vRED, Credința cu vreDINȚa, iar pe Dumnezeu cu dumnezidolul, prin metodele ispititoare și teroriste, stârnind frica necurată pentru a se uni ea cu necuratul.
Last edited by vsovivi; 25.01.2011 at 17:54:55.
|