mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (X)

Leliţa Mihaela merge mai departe cu răstălmăcirea Scripturii, arătând că deşi Scriptura spune limpede că preotul sau episcopul trebuie să fie bărbat al unei singure femei, în caz că doreşte căsătorie, astăzi această libertate condiţionată a căsătoriei lui nu mai este valabilă. Despre B.O.R. afirmă că "este condusă de satana", confirmând încă odată public poziţia schismatică a sa şi a sectei pe care o păstoreşte faţă de Biserica majoritară, în care a fost şi ea cândva botezată:

"O, căsătoria nu înseamnă lepădare de sine, iar Eu am spus că cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine. Am spus aceasta şi la cei necăsătoriţi, şi la cei căsătoriţi, dar mai mult le-am spus la cei căsătoriţi, şi iarăşi spun: căsătoria nu înseamnă lepădare de sine. Dacă Scriptura spune despre preot şi despre episcop "să fie bărbatul unei singure femei", şi aceasta, în Domnul, precum este scris în Scripturi, iată ce spun azi Eu, Domnul: preotul sau episcopul nu poate fi şi al femeii, şi al bisericii, iar dacă voieşte episcopie, să se oprească şi el, şi femeia lui de la desfrânare, de la păcatul cel în însuşi trupul lor, şi, lepădându-se de sinele lor şi de trupurilelor, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze ca slujitori pentru cer şi pentru biserică. Azi însă biserica este condusă de satana, nu de Mine, căci capul bisericii este omul; omul care se face preot, şi care se însoară mai întâi, dar Scriptura spune aşa: "Cinstită să fie nunta, şi patul neîntinat, iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu". Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 mai/13 iunie 1999)

O nouă răstălmăcire gravă aduce leliţa Mihaela Tărcuţă atunci când vine vorba despre relaţiile dintre soţi. Referindu-se la un text din Epistola I către Corinteni, Mihaela falsifică frazele şi sensurile ei, pentru a le conferi înţelesuri modificate "cu 180 de grade". Textul în cauză este următorul:

"Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă." (1Cor.7,1-6)


Pavel punctează aici esenţialul în ceea ce priveşte relaţiile dintre soţi:

1. Bună este înfrânarea celibatului, dar pentru a preveni desfrânarea, căsătoria este şi mai bună. De aceea, omul să nu se mai desfrâneze în afara căsătoriei, ci să se căsătorească pentru a scăpa de desfrânare;

2. Fiecare (deci toţi bărbaţii) bărbat să aibă de soţie o femeie, şi fiecare (deci, toate femeile) femeie să aibă de soţ un bărbat;

3. Cei căsătoriţi nu pot să se şantajeze reciproc în ceea ce priveşte dreptul fiecăruia la relaţiile intime; de aceea, fiecare soţ este stăpân pe trupul soţiei, şi invers;

4. Relaţiile intime ţin de buna înţelegere şi convieţuire dintre soţi, deci asupra lor nu se pot da porunci, ci numai sfaturi. Iar sfatul lui Pavel este de a nu apela la "căsătoria albă", pe motiv de evlavie, ci soţii să se iubească şi să nu se lipsească unul de altul, pentru a nu anula astfel avantajul oferit lor de căsătorie, şi anume ferirea de desfrânare; dar nici evlavia să nu fie neglijată, ci postul şi rugăciunea să se facă în comun, pentru cinstirea familiei.

Ce spune Mihaela referitor la aceste versete? Iată ce spune:

"Apostolul Pavel răspundea şi el cu grijă la începutul bisericii Mele când era întrebat de cei ce se alăturau învăţăturii curate, şi spunea: "Bine este pentru om să nu se atingă de femeie, dar ca desfrânarea să-şi aibă şi ea rânduială, să-şi aibă bărbatul femeia lui, iar femeia să-şi aibă bărbatul ei, căci cei ce se lipsesc unul de altul multă vreme, sunt ispitiţi de satana din pricina desfrânării lor". Dar celui nedesfrânat nu-i trebuie legea aceasta, căci acela este curat. O, pe pământ aşa este încă de la căderea omului. Cel ce nu se poate înfrâna, acela se căsătoreşte, căci între foc şi căsătorie, mai bună este căsătoria. Aceasta este lege pentru cei ce nu se pot înfrâna şi care nu sunt liberi." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 mai/13 iunie 1999)

Leliţa Mihaela modifică sensul dat de Scriptură pentru căsătorie, şi anume: "legea căsătoriei îi este dată omului ca să scape de desfrânare, care îl paşte în afara căsătoriei", propunând o formulă nouă: "legea căsătoriei îi este dată omului pentru ca desfrânarea lui să capete o formă legiuită, o rânduială tolerată" . Cu alte cuvinte, toate sfaturile date de Pavel sunt modificate după cum urmează:

1. Omul să nu se mai desfrâneze în afara căsătoriei, ci să se desfrâneze în interiorul ei.

2. Dispare cuvântul "fiecare", care apărea de două ori în textul original al Scripturii. Bărbatul (deci nu fiecare, nu toţi bărbaţii) care nu se poate lipsi de desfrânare să-şi aibă femeia lui, cu care să se desfrâneze în voie, iar femeia (deci, nu fiecare, nu toate femeile) care nu se poate lipsi de desfrânare, şă-şi aibă soţul ei, cu care să se desfrâneze în voie;

3. Dispare complet orice referire la relaţiile trupeşti dintre soţi şi la regulile de bun simţ care ar trebui să le guverneze;

4. Dispare complet sfatul lui Pavel adresat soţilor cu privire la frecvenţa apropierilor trupeşti: "Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială...". El este înlocuit cu o constatare neutră, impersonală, care reafirmă convingerea că cei căsătoriţi, dacă se lipsesc unul de altul multă vreme, recad în pofta desfrânării lor pe care le-o garantează căsătoria.
Mesajul leliţăi Mihaela este limpede: "căsătoria este o rânduială omenească, prin care se asigură legiferarea desfrânării".

Dacă ar fi aşa, de ce ar mai fi fost nevoie ca Pavel să dea "dezlegare la desfrânare" în sânul căsătoriei? Dacă se pleacă de la desfrânare şi tot la desfrânare se ajunge, atunci rostul acestei "dezlegări " nu se mai justifică, chiar dacă se legiferează. Ba e chiar mai rău, ca şi când Pavel s-ar învoi la un lucru rău (desfrânarea) şi ar da un "cadru legal" răului, ca să se săvârşească în voie şi cu "acoperire legală", fără să mai creeze vreo remuşcare celor în cauză.