mesaj de la noul ierusalim

[bob2909]

În prealabil postat de mariamargareta

284. Comentariu la „Cuvântul” pucios din 8-12-2010 (I)

În intenţia de a-şi legitima propriile predici ca fiind creaţia autentică a lui Dumnezeu, liderii pucioşi confundă voit lucrarea cu Lucrătorul ei şi numele cu Cel numit, apoi atribuie cu nonşalanţă titlul de „Cuvântul lui Dumnezeu” acestor producţii teologico-literare şi reclamă necesitatea includerii lor în canonul Sfintei Scripturi. Ei pleacă de la premisa că lui Iisus I s-a atribuit prin Scripturi (mai precis, este vorba de cartea Apocalipsei, cap.19,v.13), numele de „Cuvântul lui Dumnezeu”, dar numai la sfârşit, atunci când va avea loc venirea lui Hristos în trup şi Judecata cea Mare:

“Este scris în Scripturi că la venirea Mea iarăşi pentru vii şi pentru morţi cu judecata, numele Meu va fi Cuvântul lui Dumnezeu” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Or, Biblia vorbeşte limpede de un nume pe care Hristos Îl poartă din veac (întru dimensiunea interioară, nemărginită şi supratemporală a lui Dumnezeu), deci nu numai la sfârşit, iar acest nume este Cuvântul:

“ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (Ioan, 1, 1-3)

Aşadar, Cuvântul participă nemijlocit la naşterea timpului prin actul creaţiei, dar El era şi rămâne anterior acestui act. Raporturile Cuvântului cu oamenii se conturează în istorie abia la Întruparea lui Iisus-Hristos-Cuvântul:

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan, 1, 14)

Întruparea din trup de Fecioară, această calitate excepţională dobândită de Hristos prin naştere mai presus de fire, este indestructibilă. Nici moartea n-a avut putere asupra ei, deşi a încercat şi ea aceasta, timp de două zile. Întruparea este esenţială ca suport viu al comunicării lui Hristos cu oamenii: numai aşa ei L-au văzut, şi I-au văzut totodată şi slava Lui, şi au constatat că slava Lui este aidoma cu slava Tatălui ceresc, şi au înţeles şi au mărturisit că El este plin de har şi de adevăr.

Folosirea numelui “Cuvântul lui Dumnezeu” la Apocalipsa 19,13 este cerută şi motivată doar de momentul recunoaşterii acestei calităţi a lui Hristos (Cuvântul care S-a făcut trup din Fecioară) de către toată făptura, şi nicidecum un moment istoric precis al “emanaţiei Cuvântului” sau de auto-legitimare a unei lucrări omeneşti născută din mândrie diavolească pe meleagurile dâmboviţene şi care a uzurpat cu îndrăzneală acest nume consacrat al lui Hristos cel viu.

Or, pucioşii promovează de 55 de ani încoace o lucrare bizară, care propune un “Hristos” destrupat, care Îşi identifică lucrarea Sa (“Cuvântul” Pucios) cu lucrătorul care o plăsmuieşte iar lucrătorul este – spun ei – duhul locvace de la Pucioasa. Mulţi s-au edificat însă deplin asupra falsului grosolan atunci când au observat că scamatoria de la Pucioasa avea nevoie şi de un trup, prin care duhul să vorbească, şi aşa au apărut, salvatoare şi providenţiale, “proorociţele” Verginica şi Maria, care vorbeau în somn “de la Domnul” lor, în stare de catalepsie adâncă. Succesoarea celor două “proorociţe” a fost Mihaela Tărcuţă, care a sesizat imediat că înşelătoria este cusută cu aţă albă, şi de aceea mai devreme sau mai târziu s-ar putea să fie demascată cu mare scandal. De aceea ea “a schimbat placa”, stabilind că de acum încolo, odată cu intrarea ei la “jugul proorociei”, “lucrarea” de la Pucioasa va avea un cu totul alt curs: “Domnul” Pucioasei nu va mai vorbi prin trup adormit, ci îi va şopti ei la ureche “Cuvântul”, trează fiind. Zis şi făcut. Îndată, ea lansează şi întreţine confuzia majoră între lucrător, despre care pretinde că este “Cuvântul”, şi lucrarea lui, care este … tot “Cuvântul”. De aici se dezvoltă alte confuzii, la fel de năstruşnice: lucrarea nu este numai colecţia de predici pucioşeşti, ci şi “cartea sfântă” care le înmănunchează într-o nouă Evanghelie, “Evanghelia de la Pucioasa”. Dar lucrarea mai este şi zidirea unei noi “Biserici”, care o reneagă pe cea tradiţională, din care ea a ieşit. În fine, “Cuvântul” nu este numai lucrătorul, ci şi venirea lui cea nevăzută de om pe pământ. Cei care au cercetat dedesubturile acestor şmecherii ieftine au identificat însă lucrătorul în însăşi persoana “proorociţei” de serviciu de la Pucioasa, Mihaela Tărcuţă, cea care le-a şi pritocit.

Această diversiune pucioşească, prin care se limitează doar pentru “sfârşit” folosirea numelui de “Cuvântul lui Dumnezeu”, urmăreşte un scop precis: acela de a putea identifica “sfârşitul” cu cei 55 de ani de când are loc “lucrarea Cuvântului” de la Pucioasa, iar lucrarea “Cuvântului” să poată fi asimilată cu zidirea unei noi “Biserici ortodoxe” româneşti, eretică şi schismatică, “Biserica Noul Ierusalim”, care nu-şi mai are rădăcinile în lucrarea de temelie a Cincizecimii, ci în anonimatul anului 1955:

“[…] [/b] […]”)[/i]

Liderii pucioşi jonglează mai departe cu confuziile, identificând a doua venire întru slavă a Domnului cu promisiunea lui Iisus că El va fi, prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt, cu cei care cred în El, în toate zilele şi în tot veacul: “…şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. “ (Matei 28,20).

Astfel, pucioşii promovează un “Iisus” care deşi vine a doua oară pe pământ, nu vine nici în trup, nu vine nici văzut întru slavă, ci vine în umilinţă şi semerenie, ca la naşterea lui Iisus Prunc în Betleem. Zadarnic îl aşteaptă încă unii dintre creştinii pucioşi, să vină întru slavă aşa cum le promite Biblia, căci la liderii lor se infiltrează insistent, în miez de noapte, doar un duh cu numele de “Iisus”, care vine (nu în toate zilele, dar în aproape toate nopţile) ca să-i mustre pe ceilalţi oameni că nu se pregătesc îndeajuns pentru venirea cu slavă a lui Iisus în trup:

“O, tot aşa de smerit, tot ca acum două mii de ani lucrez şi azi, şi lucrez prin cuvânt, Eu şi sfinţii Mei, Eu şi îngerii Mei. Zadarnic Mă aşteaptă altfel cei ce măcar nici nu se pregătesc pentru ziua slavei Mele […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Nu stiu daca citesti scriptura dar in Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel la cap 2 Pavel spune asa:

"7. L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; şi cu mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale.

8. Toate le-ai supus sub picioarele lui". Dar prin faptul că a supus lui toate (înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum însă, încă nu vedem cum toate i-au fost supuse.

9. Ci pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Iisus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om. "

Hristos micsorat cu putin fata de ingeri, prin moartea pe cruce si inviere devine "Cuvantul" adica este incununat cu slava si cinste. Pai cine are slava si cinste, doar Dumnezeu, "si veti vedea pe Fiul Omului venind cu slava pe norii cerului", cine merge pe norii cerului, doar Dumnezeu. Deci la a doua venire este "Cuvantul" si au dreptate cei de la pucioasa. Insasi Pavel ne spune lucrul acesta in chip tainic prin acele versete.

Mai mult spus va venii cu slava Tatalui sau, slava pe care atunci nu o avea, e clar = "CUVANTUL"

Arsenie Boca asa picteaza invierea, trupul lui Hristos este diafan, transfigurat, Lumina, nu este ca un trup normal, ca nu are nici barba.Adica este "Cuvantul"

Mai cerceteaza scriptura si nu vorbii doar asa ca sa vorbesti.

Cum este descris in apocalipsa Hristos dupa ce a inviat din mortii:
"3. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.

14. Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.

15. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;"
si uitate la pictura invierii din Draganescu, facuta de Arsenie, si o sa vezi ca e acelasi, adica "Cuvantul"

DAr si Iezechiel il vede Cap1 ;

"26. Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om.

27. Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur.

28. Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ. "

Aici tot "Cuvantul" adica Fiul Omului "PREASLAVIT", adica moartea si invierea lui Iisus.

Iar in pictura lui Arsenie Boca Invierea este incadrata in cruce...