Crede si nu cerceta

[MariS_]

În prealabil postat de Pippo_

Ai descris bine, este exact o meditatie rationala. In schimb starea de rugaciune, atunci cand imi reuseste, este starea copilului care-si spune oful si cere ajutor, lasandu-se protejat ca bebele la pieptul mamei :) (ca sa-ti dau senzatia a ceea ce inteleg eu prin rugaciune si credinta in Absolut (Dumnezeu) la nivel emotional). Si starea de meditatie rationala produce la un moment dat emotii, deci tinde sa se transforme in credinta si simtire.

Oricum, ceea ce as vrea sa inteleg mai exact, este unde se termina animalul din noi si unde incepe Duhul Sfant. Si daca meditatia rationala duce in final automat la revelatii (Adevaruri direct perceptibile). Eu as tinde sa spun ca da, dar ramane de vazut. Oricum, rugaciunea cred ca este foarte importanta, precum si sentimentul de comunicare directa cu Dumnezeu si de incredere. Deci nu este o analiza logica stearpa, ci o cautare logica pasionala ce induce stari emotionale. Bine, adevarul este ca si un pasionat in matematica traieste momente emotionante cand descopera cate ceva. Deci cu revelatiile, ramane de vazut...

Starea de "meditatie rationala sau suprarationala" la sfintii din pustie se
chema contemplatie. Sf. Maxim Marturisitorul vorbeste de doua faze in
evolutia duhovniceasca a crestinului: faza activa si cea contemplativa. Dar,
asa cum si in faza activa crestinul trebuia sa impleteasca munca si rugaciunea,
tot asa si in cea contemplativa, cele doua sunt strans impletite. De fapt, ei
practicau rugaciunea inimii, care e o rugaciune permanenta. Astfel obtineau
starea de trezvie, stare care le permitea si usura contemplatia. Dar Duhul era
cel care ii ridica la starea suprarationala sau starea contemplativa.
Har, smerenie si jertfa de sine.