Patimile

În prealabil postat de Traditie1

Dacă renunțăm la voință, Îl câștigăm pe Dumnezeu, Cel de care depinde existența noastră veșnică.

Iar renuntarea la vointa se poate face, te intreb ca un incepator ce sunt, in afara relatiei de ascultare duhovniceasca fata de parintele duhovnic?
Daca nu e traita concret relatia vie dintre doi oameni - duhovnicul si ucenicul sau - putem spera la lepadarea de vointa proprie?
Mie imi pare ca nu (de aceea, apropos, va tot rugam zilele trecute sa imi recomandati, in masura in care puteti, un duhovnic pentru lucrarea rugaciunii inimii, si nu numai, caci sunt orfan de duhovnic de 6-7 luni).
In orice caz, o fi izbanda suprema aceasta renuntarea la vointa proprie (Iisus se roaga Tatalui in Gradina Ghetsimani), asadar e greu de ajuns acolo, dar e o tinta de neinlocuit!
Nu cred ca putem concepe, daca nadajduim la mantuire, sa ocolim aceasta conditie suprema.
Toate cele bune, Dumnezeu sa ne ocrotesca!