Important: pocainta in ultimele ore dinaintea mortii

[Florin-Ionut]

Toată viaţa trebuie să fie o pocăinţă continuă, o luptă neîntreruptă, un lung şir de ridicări din căderile zilnice. O căutare a mîntuirii de cel rău şi viclean care ne vrea pe toţi victimele gîndirii sale corupte. După care urmează faditica moarte, care pentru ortodocşi se speră a fi un Paşte, adică o trecere spre o mai bună existenţă.

Indiferent dacă am fost sau nu un trăitori ai credinţei, nişte creştini autentici, în imediata vecinătate a morţii trebuie să ştim ce să facem, cum să ne comportăm. Poate că nu vom muri singuri, poate că ni se va cere sfatul. Ce trebuie deci să facem în ceasul al unşpelea, cînd deja este spre seară şi s-a plecat vremea? Teoretic trebuie să fie chemat un preot care să ne spovedească şi să ne împărtăşească, dar cum trebuie să procedăm în cazuri de urgenţă cînd nu mai e timp pentru preot să ajungă? Ce vor face fraţii care trăiesc pe pămînt străin, unde cea mai apropiată parohie ortodoxă e la sute de km depărtare? Sau cei de pe un vas care stă să se scufunde sau cei dintr-un avion în curs de prăbuşire iminentă?

Cum să ne mîntuim deci [pe noi înşine, dar şi pe ceilalţi] atunci, dacă sîntem puşi într-o astfel de situaţie-limită?