Vreau adevarul

În prealabil postat de Higinia

Sunt duhovnici,dar banuiesc ca nu o sa isi piarda nimeni timpul cu mine sa inteleg Biblia.Eu una locuiesc intr-un sat,la biserica pana acum am fost in medie de 5 ori pe an.Ceea ce este foarte putin,extrem de putin.De ce am ales sa nu ma mai duc?Pentru ca nu intelegeam un cuvant din slujba.Eram prezenta mai mult fizic.Iar oamenii din jurul meu erau in medie femei si barbati batrani,intr-un numar redus.De remarcat observatiile preotului care la un anumit interval de timp repeta"Shhht,liniste!Daca ati venit aici cu alte preocupari,mai bine nu mai veniti".De cateva ori preotii(2 la numar) erau hotarati sa incheie slujba.Va dati seama cat de mult m-a atras biserica ortodoxa avand in vedere imprejurarile.Si din aceasta cauza ma gandeam sa ma indrept spre altceva...am un prieten penticostal si e ceva extraordinar cu baiatul asta.La un moment dat venise cu chitara la scoala si canta un cantec de slava lui Iisus,ceea ce prin randul tinerilor ortodocsi nu stiu daca s-a inventat asa ceva,cel putin nu printre cunoscutii mei.Iar un alt prieten de-al meu pana acum o jumatate de an avea un stil de viata jalnic.Bautura,femei,tigari,anturaje nocive,insa cum credeti ca a trecut peste toate acestea?Familia lui,ortodoxa fiind,s-a convertit acum o jumatate de an si au devenit penticostali.Dupa trei luni de frecventat acea biserica,devenise alt om!Este alt om!Si ma gandesc eu asa logic,oare care doctrina e mai eficienta?Nu oare cea care reuseste sa schimbe oamenii?Cea care da roade?In principiu prietenul asta al meu avea un stil de viata jalnic,iar de cand a devenit penticostal nimenui nu-i vine sa creada cat de mult s-a schimbat.Si ma intreb asa de ce este nevoie de atatea discutii contradictorii intre culte si nu se accepta ca fiecare sa se duca acolo unde ii este lui mai bine si unde se simte mai intens legatura cu Dumnezeu

Eu,la prima predica la care am asistat,m-am plictisit crancen.Nu am inteles nimic.Femeile din jur mi-se pareau niste prefacute,barbatii niste inapoiati iar pastorul un tip batrin,plicticos si fara nimic de spus.Locul mi-se parea fara nici o stralucire,intunecat si sumbru si nu as fi avut nici un motiv sa mai revin acolo.Ma uitam cu dispret la acei oameni tacuti,simplu imbrcati,cu Bibliile lor vechi si cartile lor micute de rugaciune.Ce patetici mi-se pareau.Apoi au inceput sa cante,ma enervau,cantecul lor,desi ma impotriveam cumva,mi-a mers in inima.Dar nu era suficient.Pana si acel cantec mi s-a parut a fi un rod al indoctrinarii lor,doar erau niste spalati pe creier nu?Auzi la ei,sa-mi tina lectii despre pacat de parca ei nu ar fi pacatosi.

Insa,Dumnezeu,in dragostea Lui cea mare,nu m-a lasat in necredinta in care muream.Asa a vrut EL,cel care schimba,dand viata,fie spre slava si gloria Sa.Lasati-l pe EL sa va lumineze mintea ca sa luati cea mai buna decizie.O sa va las o opinie la care si eu ma alatur,din toata inima.Cel de Sus sa va lumineze calea.

,,Mă gândesc că dacă Dumnezeu nu m-ar fi atins cu harul Său, ce mare păcătos aș fi ajuns! Dacă Dumnezeu nu m-ar fi restrâns, aș fi atins cele mai înalte trepte ale păcatului, aș fi plonjat în adâncimile răului și nu m-aș fi oprit de la vreun viciu sau vreo nebunie. Simt că dacă Dumnezeu m-ar fi lăsat singur, eu aș fi devenit un adevărat rege al păcătoșilor. Eu nu înțeleg motivul pentru care as fi mântuit cu excepția faptului că așa a vrut El.Dacă ar fi să mă uit cu sinceritate în urmă, nu pot să văd nici un fel de motiv în mine însumi care m-ar îndreptăți să fiu părtaș harului Divin. Dacă nu sunt în acest moment fără Hristos, este numai deoarece Isus Hristos și-a făcut voia Lui în mine și cu mine, și voia Lui a fost ca eu să fiu cu El.Eu nu pot să pun coroana decât pe capul Aceluia a cărui har puternic m-a salvat atunci când mă îndreptam înspre prăpastie. Privind în urmă la viața mea spirituală, pot să văd că începutul ei a fost Dumnezeu, Dumnezeu într-un mod eficient. Eu nu am luat nici o torță cu care să aprind soarele, ci mai degrabă, soarele este acela care m-a iluminat.

Eu nu mi-am început viața spirituală,nu, eu mai degrabă am dat cu piciorul și m-am împotrivit Duhului atunci când El m-a atras. Pentru un timp eu nu am fugit după El. Exista o ură naturală în sufletul meu împotriva a tot ce era bun și sfânt. Amenințările erau fără efect asupra meu, avertizările erau ignorate, fulgerele erau disprețuite și cât despre șoaptele iubirii Sale, ele erau respinse ca fiind ceva mai puțin decât nimic, deșarte. Dar, sunt sigur, acum sunt sigur, în ce mă privește, că “Numai El este mântuirea mea”. El a fost acela care a întors inima mea pe dos și m-a adus, îngenunchiat, înaintea Lui.Îmi amintesc ziua precisă și ora în care am primit pentru prima oară aceste adevăruri în propriu-mi suflet,când ardeau în inima mea ca și fierul înroșit și îmi pot aminti cum am simțit că am crescut de la starea de copil la starea de barbat."