![]() |
![]() |
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Cum s-au întâlnit ... nu-și amintesc nici ei. Oricum se cunoșteau demult. Se gândeau de mici unul la celălalt. Înainte de a se întâlni ei în mod real, se întâlneau inimile lor la rugăciune, înaintea lui Hristos. Așa că întâlnirea a fost de fapt o recunoaștere. Ei erau sfioși, dar Îngerii lor se îmbrățișau, bucurându-se de iubirea care avea să se nască.Își deschideau sufletul în fiecare zi, tot mai mult, unul către celălalt și au văzut că împărtășeau aceleași idei, visau aceleași visuri și mai ales aveau aceeași mare iubire: Hristos. El le era Domn atotputernic, Prieten drag și bun Sfătuitor. În fiecare seară, iubitul Îi povestea în taină lui Hristos despre frumusețea iubitei lui, iar ea, cu inima strânsă de fericire Îl ruga pe Bunul să le dea iubire curată.
Și iubirea lor lua uneori chip de porumbel și zbura ușor străbătând înaltul cerului și oprindu-se pe brațele Prietenului lor drag. Alteori, lua chip de floare și se aducea în dar Preacuratei Măicuțe a lui Hristos, iar alteori, se înălța ca o cântare duioasă înaintea Dumnezeului tuturor. De multe ori ea își aducea aminte de naivitatea pe care o avea când era mică și când, mâncând, obișnuia să-I lase loc la masă și lui Hristos, ori seara, când mergea la culcare, avea mereu grijă să fie un colț de pat liber, să aibă și Domnul ei drag unde să se odihnească. Acum, naivitatea asta dulce părea că îi cuprinde pe amândoi: pe banca din parc unde obișnuiau să se oprească, era mereu loc și pentru Hristos. De multe ori inima lui îi cânta iubitei și inima ei îi răspundea. Hristos era Cel care îi învăța să-și cânte unul altuia. Ei îi cântau Lui, Domnului tuturor, cu toată inima, iar El primea cântările lor și le împletea cu degetele Lui făcând din ele o singură cântare și din inimile lor, o singură inimă. Și așa, cântarea lui era și cântarea ei, rugăciunea lui era și rugăciunea ei... Și se sărutau acești doi tineri,... se sărutau frumos, că Hristos era cu ei. Mergeau înaintea icoanei Lui și sărutau amandoi odată palmele iubitului lor Domn. Iar El strângea în mâinile Lui sărutările lor și făcea din ele una singură. Astfel, sărutul ei devenea al lui și sărutul lui era al ei. Iar Îngerii se bucurau știind că avea să urmeze o nuntă frumoasă la care Hristos Domnul și Măicuța Lui vor fi invitați de seamă. Și surâdeau Îngerii știind că în scurt timp cei doi nu vor mai fi două trupuri cu două inimi ci un singur trup și o singură inimă ... Zboară, Îngerul meu, peste lume și vezi de mai visează cineva același vis ca mine! |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Hristos a inviat . | cojanete | Intrebari utilizatori | 30 | 12.04.2010 15:16:30 |
Hristos anesti | Ioana-Andreea | Muzica Bisericeasca | 0 | 11.03.2010 21:52:05 |
Despre iubirea pentru Hristos-D, in si cu Hristos! | alecsandru | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 3 | 05.11.2009 02:45:24 |
Hristos la 33 de ani | andreicozia | Din Noul Testament | 2 | 20.09.2009 22:51:43 |
Hristos sau Cristos ? | irina4m | Generalitati | 14 | 04.12.2007 16:33:53 |
|