aspectul fizic influenteaza sansele de casatorie

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la Ozana cea frumos curgatoare cu fete, am numit aici Ozana insasi tineretea mea, ma ... apuca frisoanele... Raceala asta ma apuca de-o vreme, de cand am realizat prima data, am simtit adinc in mine si totodata clar de tot ca vremea in care "iubeam", adica mai toata vremea tineretilor mele, e ... arsa. Poate a mai simtit careva aceasta: viata arsa, scrum, cu adevarat timp nefolosit, mort. Dar simtamantul de ars, ca o foaie de hartie din care a ramas doar scrumul, e teribil. Il simt fizic, chiar acum cand iata va scriu. Simtamantul nimicului, al scrumului, al irosirii.
Fratilor, cred ca acesta (acest simtamant, aceasta constientizare acuta) e un dar de la Dumnezeu intru pocainta hotarita si se cuvine sa il imparatsesc, sa il spun oricarui om caruia am prilejul: noi chiar ardem, atunci cand traim pacatul. Flacarile iadului n-or fi o metafora chiar intamplatoare, bag de seama. Cum de simt inca de acum ca timpul meu a fost doar ardere, irosire prin foc, nu stiu. Nu am ganditasta, nu am conceptualizat, nu am dedus ci m-am trezit pur si simplu ca sunt invadat de vedenia aceasta foarte fina, subtire, delicata dar extrem de clara: timpul pacatelor se asaza la un moment dat ca scrum. Se depune asa in memoria subiectiva adinca si razbate pana la constiinta ca senzatie aparte, cu totul distincta, inconfundabila.
Feriti-va, cei care inca sunteti tineri, sa faceti ca mine. As voi ca nici unul dintre voi sa nu traiti acest simtamant. Va spun ca nu cunosc ceva mai cumplit. Uneori imi vine sa urlu: ce ma fac eu acum? Dar strigatul imi ramane inabusit in gat, parca. Nici lacrimi nu vin... nu pot. Dar e acolo, il simt, e doar inabusit in mine, ascuns. Sa fie acesta iadul, ori presimtirea lui? Foarte probabil.
Fiind rasfatat de fete, am dispretuti casatoria si toate celelalte pe care Biserica, am aflat mult mai tarziu, le pretuieste. Spre pierzarea mea.
Acum stiu: trebuia sa fi avut de la inceput o singura femeie, sa fiu cununat cu ea in Biserica, sa traiesc intreaga viata cu ea, numai cu ea iar daca ar fi murit sa raman vaduv. Va spun ca stiu asta la modul categoric, nu stiu cum sa va explic pentru a ma face intels. E o cunoastere absoluta, o certitudine inspaimantatoare prin taria ei de neclintit, nu incape in mine nici o indoiala. Simt adinc, nestramutat.
Problema nu e deloc daca ar fi fost o fata frumoasa (trece, frumusetea fizica, asa ca floarea campului), desteapta (am fost eu un destept, si? la ce mi-a folosit?), bogata (asta nici nu merita sa comentez) sau mai stiu eu cum. Toate astea sunt aiureli cand privesti inapoi.
Singura smecherie este sa te insori cu o fata si sa duci o viata binecuvantata inaintea lui Dumnezeu in familia unde esti sot si, prin mila Domnului, tata. Restu-i desertaciune (scrum, precum spuneam).

Una din iubitele mele de demult imi spunea despre tatal ei: abia acum si-a dat seama, la batrinete, ca mama avusese toata viata nasul stramb.
Formidabil! Cu adevarat dragostea e oarba. Si ce orbire minunata, ce duh de sfanta ne-cunoastere e aceasta. Si cata amaraciune pe acel om care, nemaiiubind, a inceput sa vada defecte la cel de alaturi. De aici vin defectele celorlalti (fizice, psihice etc.): din stingerea dragostei in noi.

Invers, iubirea pe toate le vede frumoase. La mine in sat, unde am fost profesor candva, un copil care avea un tata schiop (asa ii si spune satul: "Mitu schiopu") a inceput si el ... sa umble schiop, spre rasul copiilor. El era foarte contrariat la inceput, nu pricepea de ce rad copiii de el la scoala. Cand l-a intrebat invatatoarea de ce merge schiop, baiatul fiind de fapt normal la mers, el a raspuns: pai, doamna, e atat de frumooos!...
Vedeti cum e de fapt dragostea?

Sa revedem Corinteni1. Acolo nu e blabla, nu-s metafore, nu-s figuri de stil, e Adevarul. O simt, cu toata fiinta mea.

In fine, ultimul exemplu. Un profesor celebru de matematica, nu ii dau numele, fireste, s-a indragostit acum vreo 30 de ani de o femeie pe care, sa fiu iertat, o puteam numi hidoasa, termenul de handicapat fiind nerelevant. Asa o vedea lumea, inclusiv eu, sa ma iartati dar nu voiesc sa mint nimic. Ei bine, toata viata a iubit-o, era clar pentru intreaga comunitate si s-au facut sute de bancuri pe tema asta. Profesorul stia dar nu-i pasa. Necazul era ca femeia era maritata, iar profesorul insurat (cu o frumusete de femeie, spre uimirea tuturor care stiu povestea). Altfel s-ar fi casatorit. El era nu numai foarte inteligent si talentat (multe din manualele scolare si culegeri de mate poarta semnatura lui) ci si barbat frumos, fara vreun defect sesizabil. Ar fi putu fi in ziua de azi fotomodel, nu exagerez. Totusi o iubea pe ea, spre consternarea noastra. Omul acesta, tineti-va bine, a marturisit in public (eram sarmanul de mine de fata, in seara aceea) ca doamna e ... cea mai frumoasa femeie din lume, cu sufletul cel mai ales. Comentariile sunt de prisos.

Cineva a spus ca-i nebunie.
Pai da: nebunie, sminteala. Pentru evrei, pentru neamuri. Parca asa zice Apostolul. AMIN+