Atitudine crestina fata de ceilalti

[Floare alba]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Voi nu aveti astfel de antipatii pentru persoane care practic nu v-au facut nimic, dar dintr-un anumit punct de vedere nu-i prea puteti ierta?

Eu, una, nu am astfel de antipatii. Cel mai mult ma marcheaza oamenii cu care intru in contact. Familie, neam, prieteni apropiati, chiar serviciu.

Incerc sa fiu corecta, blanda, toleranta dar nu intotdeauna imi reuseste. Si ma trezesc in opozitie cu mine insami. Dar ma iert. De ce nu i-as ierta si pe cei care imi gresesc? Cu ce sunt eu mai buna ca ei? Cine sunt eu sa-i judec? Cel mult dezaprob comportamentul si anumite actiuni, dar niciodata nu ma lansez in judecati de valoare. Nu stiu eu ce-a fost in sufletul omului in momentul acela. Da, m-a ranit, poate nici nu si-a dat seama. Sau poate ca a facut-o intentionat, dar poate ca am meritat-o, poate ca si eu i-am gresit candva fara sa vreau si acum isi plateste polita. Este un lant de greseli si polite de platit care poate duce la nesfarsit. Unul din cei doi trebuie sa-l rupa. Eu am ales sa fiu eu. Nu-mi place sa platesc polite.

Eu cred ca noi nu putem ierta si nu putem cere iertare din mandrie. Vad asta atat la mine, cat si la cei din jurul meu. Si bineinteles ca o vad mai mult la ei decat la mine! Dar asta e o alta poveste. Un alt pacat, iar noi vorbim aici despre atitudini crestine. Dar zic, daca n-am fii atat de mandri, n-am face multe alte pacate.