Calatoria spre Ortodoxie si dinspre Ortodoxie

[Marinescu]

În prealabil postat de ecaterina7

cunosc un fost ortodox care a spus ca pana la x ani a fumat, a baut si ce-o mai fi facut si apoi s-a pocait, evident la alt cult, spun evident pentru ca prin reactia lui se subintelegea ca n-avea cum la ortodocsi. mie mi-ar fi rusine sa afirm ca m-am mutat de la o credinta pentru ca nu e buna, ce stiu eu daca e buna, cu ce drept judec eu o credinta de 2000 de ani ca nu e buna? prin aceasta judecata nu fac decat sa judec cuvantul Domnului si sa fiu slab in fata unor persoane care au facut 'bisericute' si care au atras atatia oameni in ele. ce inteleg acesti oameni prin erezie, prin secte?

majoritatea cred in 'multi chemati, putini alesi' adica ei, de la credinta y se mantuiesc pentru ca sunt cei putini alesi, nu poti parasi ortodoxia si sa spui ca ortodocsii se mantuiesc, ori o spui ca sa pari a fi bun, ori de ce ai mai plecat de la ea, ce-ti lipsea? cine nu te lasa sa faci bine, cine nu te lasa sa te rogi, cine nu te lasa ajuti pe altii sa fie credinciosi, de ce iti trebuie un alt botez, ce rost mai are sfanta impartasanie, ce rost mai are cainta? daca ai trecut de la ortodoxie la alta religie inseamna ca acum esti desavarsit pentru ca daca ai plecat si tot pacatos esti degeaba ai plecat si daca incalci o porunca le-ai incalcat pe toate, asa ca nu avem cum sa fim desavarsiti si atunci ma intreb eu care e rostul parasirii Dreptei Credinte? banuiesc ca cei care parasesc ortodoxia o fac pentru ca nu e 'buna', dar ce nu e bun? sau ce e mai bun acolo unde pleaca?

ma intreb eu ce crede un adventist ca se intampla cu copilul lui daca moare (Doamne fereste!) fara a fi botezat, unde merge sufletul lui? cum putem noi sa fim la o lalta cu cei credinciosi cand suntem nebotezati ca si credinciosi?

Sunt mai multe motice pentru care cineva isi paraseste Biserica:

1. E atras de "cele lumesti"
2. Acolo nu mai simte atractie, placere, vede numai lucruri negative
3. Descopera, prin studiu sau revelatie o alta Biserica, sau adevar
4.

In principiu, vreau sa vorbesc de punctul nr. 3 dupa parerea mea. Cand te apuci sa studiezi Sfanta Scriptura descoperi un univers de invataturi divine care, de cele mai multe ori contrazic pe cele primite pana atunci. Si incepi sa-ti pui intrebari, sa cauti raspunsuri. Te rogi la Dumnezeu pentru clarificare, cauti un preot sa te lamureasca, si, in final, dilemele raman, intrucat nu poate nimeni sa rastoarne invatatura Scripturilor in mintea celui care deja a gustat cu nesat din ea. Nu mai poate fi "amagit" asa usor. Scriptura imi da dreptul sa aleg, sa aleg intre bine si rau, intre o invatatura si alta, dar, imi arata si consecintele. Asadar, ea imi prezinta o credinta bazata pe invatatura lui Hristos, o Biserica, una singura care respecta aceste invataturi , un model pe care trebuie sal urmez in viata pentru a fi fericit, si o schimbare totala a vietii...Daca ea imi prezinta aceste alternative sfinte, inspirate de Dumnezeu, cine poate contesta ca ele sunt gresite? Daca Dumnezeu descopera adevarul, cine esti tu , omule sau cine ai fi sa contesti acest adevar? Nu te temi ca Dumnezeu iti va lua dreptul la pomul vietii?
Asadar, nu schimbarea credintei e problema , ci , faptul ca nu cumva acea credinta sa nu fie dupa voia lui Dumnezeu. Trebuie verificata, sa nu ma trezesc ca am trait si crezit o viata si, la sfarsit, Dumnezeu sami spuna , nu te cunosc...Aici e problema cea mai grava!
Daca viata mea spirituala, credinta are la baza invatatura lui Hristos, si nu contrazice Sfanta Scriptura (asa cum zicea si arhimandritul Cleopa Ilie), atunci stau bine, daca nu...sunt iin mare pericol...si, degeaba fac matanii, inalt rugaciuni,,,ma inchin////
Nu ne putem juca cu adevarul, cu Dumnezeu. Ori sunt cu totul de partea Lui, ori nu!