Drumul spre calugarie

[adam000]

Ca sa iti inchini viata Lui Dumnezeu, o poti face oriunde ai fi (si in lume, nu numai in manastire). A afla insa care este menirea ta, felul in care sa ii slujesti Lui Dumnezeu dupa voia Lui, asta este insa ceva foarte delicat si necesita de fapt foarte serios discernamant duhovnicesc (si nu neaparat intrarea in manastire o implineste la nivel individual).

Iar daca voorbesti despre unirea cu Dumnezeu si dragostea Lui, eu cred ca prima scoala a dragostei este cea dintre parinti si copii - este primul, principalul si uneori singurul model de dragoste cu care un om paseste in viata si de la care porneste (in cautarea sa de Dumnezeu) spre a-i implini poruncile Lui (porunca iubirii). Totodata, acest model de dragoste parinte-copil poate deveni o reala patima in viata copilului devenit la randul sau adult, care sa fie o reala frana sau piedica un urcusul sau duhovnicesc, daca a fost prost, defectuos la inceput, primit din familia de origine.

De aceea, a putea creste un copil in asa fel incat modelul dragostei parintesti sa se suprapuna cat mai perfect cu modelul dragostei crestine (dragostea Lui Dumnezeu), este ceva cu muuult mai greu, cred, decat calugaria (unde monahul se ingrijeste doar de urcusul sau, si nu de al altuia cum ar fi un copil), pentru ca o astfel de suprapunere implica ca acel parinte sa traiasca in mod REAL dragostea crestina (dragostea Lui Dumnezeu) iar modelul pe care sa il arate copilului sa fie de fapt lucrarea Lui Dumnezeu in acel parinte. (Nu stiu daca mi-am facut suficient de clara exprimarea). Insa probabil ca foarte putini parinti isi pun astfel de probleme (din pacate).