Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 27.07.2013, 13:50:27
horatiu.miron's Avatar
horatiu.miron horatiu.miron is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.04.2010
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 814
Implicit

Daca tot vorbim de folclor, haideti sa stabilim ce este acela folclorul. Dictionarul explicativ ne spune ca folclorul reprezinta totalitatea traditiilor, a obiceiurilor si a creatiilor artistice populare ale unei tari sau ale unei regiuni.

Folclorul romanesc, asadar, reprezinta expresia artistica populara a locuitorilor de pe meleagurile tarii noastre. Fie ca avem de-aface cu muzica populara, incondeierea oualor, confectionarea de vestminte populare, ori transmiterea orala de literatura populara - de fiecare data vorbim despre oameni si modul in care ei au inteles sa se exprime artistic de-a lungul timpului. Arta populara - si cred ca definitia asta multumeste pe toata lumea.

Acum c-am stabilit ce-i folclorul, sa tratam si subiectul deschis aici. Este deplansa soarta folclorului "autentic" romanesc. Acesta este din ce in ce mai putin popular, fiind inlocuit de manele si divertisment de proasta calitate - in cazul muzicii, sau uitat de-a dreptul in cazul altor forme de exprimare artistica.

Ce intelegem de aici? Ca exista un folclor "autentic" - ce ne parvine din vechime - si unul nou - o copie proasta, pervertita, alterata de diverse interese, curente, atitudini - care incearca sa-i ia locul.

Daca deschidem televizorul, observam ca multe din remarcile de mai sus se adeveresc. Tineretul nu e interesat de ascultat doine si basme populare, de olarit si de tesut la razboi, de dansat calusarii sau de ascultat colinde. Si vorbesc de tineret pentru ca el e oglinda viitorului, ocupatiile sale trebuie sa intereseze pe toata lumea.

Cum se exprima artistic, asadar, tineretul actual? Pai, sa vedem. Poate se apuca de invatat un instrument. Chitara electrica este destul de populara printre cei de conditie medie, care se hotarasc sa puna mana pe un instrument. Manelele reprezinta genul de muzica preferat pentru cei de conditie joasa si multi tineri de conditie medie apreciaza si ei manelele, dar si muzica de la posturile muzicale TV. Unii tineri, ce-i drept foarte putini, aleg sa se exprime in scris. Poate scriu poezii, sau poate proza - pe care le pun pe Facebook sau pe blogurile lor, de multe ori anonime. Altii au ca hobby graffittiul, multi din ei avand un veritabil talent pentru aceasta indeletnicire. Ce constatam, asadar? Ca:

1) Tineretul este viu se exprima in continuare artistic.
2) O face in multe moduri care nu existau in trecut; are preocupari care nu existau pana recent;
3) Esenta este in mare aceeasi. Arta are aceeasi definitie ca si acum o suta sau o mie de ani, anume transpunerea realitatii in concepte abstracte, pe care doar mintea umana le poate intelege si aprecia.

Folclorul, asadar, este un organism viu, in perpetua schimbare, asa cum este si limba, de exemplu. Limba romana ce-o vorbim astazi este rezultatul schimbarilor sociale si politice de peste veacuri, al imprumuturilor din alte limbi si al presiunii vorbitorilor sai. Folclorul romanesc nu este, asadar, imuabil. Peste o suta de ani, un veritabil etnograf romana va studia videoclipuri cu Florin Salam salvate de pe YouTube cu cateva decade inainte si stocate in vreun institut de cercetare.

Vrei sa intelegi un popor? Studiaza-i muzica, literatura, emisiunile TV, arta. Daca o civilizatie extraterestra ar vrea sa stie cine suntem inainte sa ne contacteze, nu trebuie decat sa urmareasca programele de radio si televisiune pe care de zeci de ani le transmitem in spatiu. Tot asa si etnologii viitorului, ne vor cunoaste prin ce arta producem acum.

Ca nu va convine ce este Romania acum, e alta poveste. Dar a incerca sa schimbati directia in care a luat-o folclorul e o lupta cu morile de vant si arata o lipsa acuta de intelegere asupra a ce este de fapt folclorul. Luptati-va cu lipsa de educatie, cu aroganta, cu parvenitismul, cu ce vreti dumneavoastra, dar atacati problema la radacina, nu la rod.

Si nu mai deplangeti pierderea unor obiceiuri. Este un proces natural. Cate obiceiuri nu s-au pierdut irecuperabil in negura vremurilor? Macar in ziua de azi avem multe din ele pe pelicula, iar generatiile viitoare vor stii de ele. Ceea ce nu se poate spune despre nenumaratele obiceiuri pe care nu mai are nimeni de unde sa le ia.
__________________
Quidquid latine dictum sit, altum sonatur.

User vechi: hmiron.
User si mai vechi: scrabble.

Last edited by horatiu.miron; 27.07.2013 at 13:52:42.
Reply With Quote