Dumnezeu doar un produs cultural?

[AlbertX]

Va recomand sa cititi Boala si tămăduirea sufletului în traditia ortodoxă - Mitropolit Hierotheos Vlachos

Am extras un fragment referitor la analiza patristică a sufletului, discutiile despre minte si inimă, distinctia între ratiune si minte.

"L-am studiat pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. Mă preocupa subiectul dragostei. Am vrut să aflu ce anume este dragostea adevărată, deoarece se spun atâtea lucruri despre ea. Cele Patru sute de capete despre dragoste ale Sfântului Maxim Mărturisitorul mi-au stârnit curiozitatea.

Însă, citind Capetele Sfântului Maxim, mi-am dat seama că vorbeau mai ales despre vindecarea omului. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată ce este mintea omului, cum se îmbolnăveste, cum este tămăduită. Mai vorbeste si despre patimi si felul în care ele se vindecă; despre miscările sufletului omenesc, ce pot fi firesti, împotriva firii si mai presus de fire. El leagă dragostea de nepătimire. Am înteles si că dragostea este "vlăstarul nepătimirii"; este "foc al nepătimirii", cum spune Sfântul Ioan Sinaitul.

Pentru ca cineva să poată ajunge la dragostea dumnezeiască trebuie mai întâi să fie tămăduit. Căci, pe de o parte, este dragostea ce caută ale sale, adică egoismul, iar pe de altă parte, dragostea care "nu caută ale sale", întreaga strădanie a Bisericii stă în a-l duce pe om de la dragostea egoistă si utilitaristă la dragostea jertfelnică. Dar aceasta presupune vindecarea omului.

Mai târziu m-am ocupat în special de Filocalie. După cum se stie, Filocalia, culegerea mai multor lucrări ale Părintilor trezvitori, este o scriere a Bisericii, compilată, în forma sa finală, de Sfântul Nicodim Aghioritul si de fostul episcop al Corintului, Macarie Notaras. Ea poartă subtitlul:"în care, cu ajutorul moralicestii filozofii a făptuirii si vederii dumnezeiesti, mintea este curătită, luminată si desăvârsită". Acolo am văzut că toate textele trimit la vindecare. Ele vor besc despre felul în care mintea omului se îmbolnăveste si cum este ea tămăduită.

Ca student, am citit foarte mult si am continuat studierea Sfântului Grigorie Palama, marele isihast atonit, pe care Predania l-a numit teolog, asezându-l între cei patru mari teologi ai Bisericii, alături de Sfântul Ioan Teologul, Sfântul Grigorie Teologul si Sfântul Simeon Noul Teolog. În disputa cu Varlaam am întrezărit calea care trebuie urmată pentru a teologhisi în chip mântuitor.

El vorbeste de sfânta isihie sau linistire si de mestesugul isihiei, subliniind că este singurul mestesug vindecător care duce la vederea Luminii celei necreate, urmată de cunoasterea lui Dumnezeu si de mântuirea omului. Omiliile sale, cele mai multe tinute pentru obstea credinciosilor săi din Tesalonic, sunt uimitoare. Vorbeste acolo despre odihna (Sâmbăta) lui Dumnezeu si a omului, despre tămăduirea patimilor, rugăciunea mintii, vederea Luminii celei necreate etc.

L-am studiat îndelung si pe Sfântul Grigorie Teologul. Opera sa m-a făcut să-mi dau seama că teologi ai Bisericii trebuie numiti "cei care au ajuns la vederea lui Dumnezeu" (theoria), cei care mai înainte si-au curătit inima de patimi sau, cel putin, se străduiesc să se curete de ele. Vorbind de A Doua Venire, el scrie că Dumnezeu însusi va fi "lumină pentru cei cu mintea curătită"; ba chiar mai mult, "după curătia lor".

Aceasta este ceea ce numim împărătia Cerurilor. Iar Dumnezeu însusi va fi "întuneric celor care si-au orbit puterea întelegătoare"; si chiar mai mult, "pe măsura orbirii lor". El chiar numeste întunericul acesta "înstrăinare de Dumnezeu". Deci mi-a devenit limpede că preotul nu "dă bilete" pentru ca omul să intre în Rai, ci îl tămăduieste, astfel ca Dumnezeu să se facă pentru el lumină - si aceasta este împărătia Cerurilor - iar nu întuneric, adică iad si înstrăinare.

O deosebire grăitoare între eretici si ortodocsi a fost si încă este faptul că ereticii foloseau filozofia spre a înfătisa problemele de credintă, pe când Sfintii Părinti au folosit Descoperirea dumnezeiască, aceasta fiind roadă isihiei în toată plinătatea ei. Dacă studiem cu băgare de seamă istoria bisericească, vedem limpede că, în domeniul bisericesc, cele două traditii au existat întotdeauna. O traditie era filozofică, întemeiată pe ratiune, fiind înfătisată de toti ereticii care au încercat să-L tâlcuiască pe Dumnezeu cu mintea proprie. Cealaltă traditie era isihastă, iar Sfintii Părinti se cuprind în ea."