Ortodoxia copta, pilda admirabila de eroism multisecular

[Igor_Paslusnik]

Frate Ovidiu B., mă regăsesc deplin în acel text ce l-ai postat frăţia ta. Dar uite, ca să nu te mai smintesc nici câtuşi de puţin, facem altfel.

Îţi redau, un text foarte valoros (pentru mine cel puţin), din cartea "Pelerinul rus", anume partea din carte numită justificat "Spovedania omului lăuntric sau calea care duce către smerenie", şi în care mă regăsesc deplin, o spun cu sinceritate, vrednic fiind de iad:

"Sunt atât de mândru, încât am venit la Taina Sfintei Spovedanii să mă pocăiesc, dar tot nu mă căiesc de păcatele mele, fiindcă nu ştiu cum trebuie să mă pocăiesc. Săvârşesc pocăinţa în chip rece şi indiferent. Am înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce-i mai însemnat am scăpat din vedere şi n-am mărturisit cele mai grele păcate:

1. Nu iubesc pe Dumnezeu. Căci dacă L-aş iubi, m-aş gândi mereu la EL, cu o bucurie pornită din adâncul inimii. Orice gând despre Dumnezeu, mi-ar aduce în suflet o plăcere deosebită. Dacă L-aş iubi, convorbirea cu El, din rugăciuni, m-ar hrăni şi mulţumi, dar dimpotrivă, nu mă desfăt cu rugăciunea, ci simt o greutate când mă rog şi oboseală. Nu lupt cu plictiseala, sunt leneş şi trândav, fiind gata să fac orice alt lucru, dar nu rugăciune, şi nici citirea Sfintelor Scripturi, Sfintelor Slujbe, sfintelor învăţături ale părinţilor canonizaţi de Biserică, ci vreau să fac orice altceva, să citesc orice, dar acestea nu. (...)

2. Urăsc pe aproapele. Căci sunt departe, precum spune Evanghelia, să-mi pun sufletul pentru binele aproapele meu, eu nu-mi jertfesc nici măcar cinstea, fericirea sau liniştea pentru binele aproapelui meu. Dacă l-aş iubi, nenorocorea lui, m-ar durea şi pe mine, iar fericirea lui, m-ar umple de bucurie. Sunt nepăsător faţă de el, nu acopăr cu dragoste faptele rele ale aproapelui, ci le răspândesc şi le osândesc şi pe ele şi pe aproapele, neiubindu-l deloc. (...)

3. Nu cred în ce spune Biblia. Nu cred nici în nemurire, nici în Evanghelie. Căci dacă aş fi crezut cu adevărat, încredinţat fără îndoială, atunci m-aş fi gândit fără încetare la cele ce mă aşteaptă, şi mi-aş fi trăit viaţa aceasta ca un pribeag care aşteaptă să intre în Patria Cerească. Dimpotrivă, eu nu-mi pun problema veşniciei, ci spun: cine ştie ce poate fi după moarte? Spun că cred în nemurire, dar numai cu mintea, nu cu inima şi simţirea, dorind mereu o mai bună viaţă a mea trupească. (...)

4. Sunt pururea plin de mândrie şi slavă deşartă. căci ori de câte ori găsesc în mine ceva bun, doresc să scot la suprafaţă, ca să mă proslăvesc în faţa altora şi să mă îndulcesc în lăuntrul meu. Deşi înafară arăt o oarecare smerenie, în sinea mea, pun toate faptele mele pe propriile mele puteri, şi mă socot cel mai bun sau cel puţin nu mai rău decât ceilalţi. Dacă văd un neajuns, caut să-l îndreptăţesc, săl acopăr cu o aparentă necesitate şi nevinovăţie. (...)

În aceste 4 păcate, se cuprind toată prăpastia tuturor păcatelor."

Dar împotriva ereziei, nu voi înceta să lupt, câtă vreme, port viaţă-n piept. Amin.