Cugetari din Dharma

[ioan67]

În prealabil postat de florin.oltean75

Cunoasterea apofatica a fenomenelor ne permite sa facem din toate cele cate se vad o biserica fara hotare si ziduri, sa unim exteriorul cu interiorul, sa-L vedem pe Dumnezeu pretutindeni.

Ne face saraci in duh - nu ne mai incarca cu cele simtite, cu impresii care distrag de la contemplatia Lui Dumnezeu.

Orice fenomen este perfect pentru a deveni un mijloc prin care sa fim constienti de atotprezenta Lui Dumnezeu. Orice fenomen este sacrament.

Florin, tu ai făcut o precizare legată de "unii mistici", iar eu am ţi-am răspuns la această chestiune, strict. Am înţeles, repet, că rugătorii răsăriteni (ortodocşi) au trăit anumite experienţe la rugăciune, care sunt accesibile oricărui creştin dacă el se dedică acestei lucrări, în ascultare şi sub îndrumare. Desprea asta am citit, asta am auzit, asta îţi scriam.
În travaliul rugăciunii, eu am înţeles că e vorba de o linişte anume care creşte pe măsură ce rugăciunea prinde aripi, sub aripa Duhului, şi care ajută pe rugător să depăşească tendinţa minţii de a se împrăştia în simţuri, gânduri, impresii de orice fel.
De aici până la a vedea pe Dumnezeu în toate e o cale pe care eu personal nu o cunosc şi nu am întâlnit descrierea acestui proces în lecturile mele. În experienţele personale, cu atât mai puţin.

Mă limitasem la a formula, oarecum (mulţumesc pentru apreciere!), ce am înţeles despre rugăciune şi tăcerea minţii/ lepădarea minţii de "toate ale sale"/ liniştea/ pacea/ contopirea cu Dumnezeu. Nimic mai mult nu am afirmat şi nu pot să speculez mai departe, să mă ierţi.
Nu e vorba, deci, despre a sta tot timpul în biserică (precum ziceai), ci despre a experia rugăciunea curată. O clipă, o zi, o viaţă... nu ştiu; precum îi e dat fiecăruia, prin nevoinţă şi har.