![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
|||
|
|||
|
Citat:
Dar unii nu inteleg si daca le dai textul sub ochi, in timp ce Mihnea, de exemplu, intelegea dinainte, fara sa fie nevoie sa ii arati texte. Chiar si un protestant poate recunoaste de unde e conceptia cu intoarcerea la inceputurile Bisericii si faptul ca Biserica a luat-o pe cai gresite la un moment dat. Dar de ce sa nu ne reintoarcem la Liturghia de dinainte de Sf. Ioan si Sf. Vasile, ca si de acolo s-a schimbat. Am scris ca dogma nu poate fi schimbata, nici canoanele ce sunt legate de dogma. Dar slujbele au suferit modificari, chiar si cei ce vor reformarea recunosc asta. Si am mai citit ceva foarte important intr-un articol in care autorul sustinea neingenuncherea duminica. Inainte nu se tineau Liturghii in toate zilele de post, dupa aceea s-a abandonat aceasta practica si s-a redus doar la cateva zile aliturgice. Nu se tineau slujbe din acelasi motiv pentru care se stabilise sa nu se ingenuncheze duminica. la fel ca in cazul slujbelor, Biserica a restrans aceasta perioada de stat in picioare la Liturgie la perioada de la Pasti la Cincizecime. Pe de alta parte, canonoanele acelea spun altceva decat ceea ce sustin cei ce scriu impotriva ingenuncherii la Liturghie. In acele canoane spune ca nu se ingenuncheaza duminica (nici acasa la rugaciune) si in toate celelalte zile se ingenuncheaza. Cei ce sustin neingenuncherea spun altceva, ca nu se ingenuncheaza nici in timpul saptamanii, la Liturghie, ceea ce contravine acelor canoane. Asta inseamna sa ne luam dupa ce zice oricine, fara sa si cercetam. Nu in ultimul rand, cei ce sustin reformarea liturgica sustin mai multe aiureli, nu doar asta. Nu ai vazut ce reformari sustine parintele Pruteanu? Ca te doare si capul, nimeni n-am mai vazut sa sustina asta. Si ca sa justifice ceea ce sustine aduce arguemente care sunt si mai ciudate. De exemplu, pentru ca sustine impartasirea deasa si s-a adus argumentul ca Sfanta Maria Egipteanca nu s-a impartasit des, a ajuns sa spuna ca sfanta nu a existat, e o poveste inventata. Si, ca sa argumenteze si asta, spune ca majoritatea vietilor sfintilor sunt doar povestiri si ar trebui scosi din calendar. Adica exact ceea ce spun in ultimul timp si catolicii. Si exact ce spunea si Parintele Serafim Rose. Ca sa nu mai spus ce sustine parintele Pruteanu despre casatorie, ca am mai scris de cateva ori. |
|
|