Sfintii Zilei

[cristiboss56]

1. Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria – Egipt: Cuvioasa Teodora a fost o tânără ce se învrednicise de binecuvântările lui Dumnezeu. S-a născut într-o familie înstărită și Dumnezeu îi dăruise un soț iubitor și credincios. Însă prin lucrarea diavolului, Cuvioasa Teodora a căzut în păcat cu un tânăr în lipsa soțului ei.
Din cauza mustrărilor de conștiință, la câteva zile, Teodora și-a părăsit soțul și casa și a intrat în Mănăstirea Octodeocat, fiind tunsă și îmbrăcată în haine bărbătești. După grele încercări și aspră ascultare, fratele Teodor a fost îmbrăcat în haina monahului, neștiind nimeni că este femeie.
Postul și încercările îi schimbaseră mult trăsăturile feței, astfel încât trimisă fiind după untdelemn în Alexandria și-a văzut soțul în pragul unei biserici, iar acesta a salutat-o și a trecut mai departe. Iertându-i păcatele, Dumnezeu o învrednicește pe Cuvioasa Teodora cu darul minunilor. Diavolul, însă, nu a încetat cu ispitele asupra fericitei Teodora.
Starețul mănăstirii trimițând-o pe Cuvioasa Teodora să cumpere grâu, aceasta a trebuit să înnopteze la Mănăstirea Enatului. Aici, starețul acestei mănăstiri a primit vizita fiicei sale, deoarece fusese înainte căsătorit. Noaptea, Cuviosul Teodor se trezește în chilia în care dormea cu fata starețului care îl îndemna la păcat. Refuzând, aceea a găsit pe altcineva cu care a păcătuit, rămânând însărcinată.
După ce copilul s-a născut, starețul Mănăstirii Enatului a adus copilul la Mănăstirea Octodeocat, lăsându-l aici și punând fapta întâmplată pe seama fratelui Teodor. Cuviosul Teodor a fost alungat din mănăstire împreună cu copilul, deși ar fi putut să își dovedească nevinovăția.
Timp de șapte ani s-a chinuit într-o colibă din apropierea mănăstiri, hrănind pruncul. După cei șapte ani, a fost reprimit în mănăstire, unde i s-a dat o chilie în care să își crească copilul, fără să fie supus nici unei ascultări mănăstirești. După alți doi ani Cuviosul Teodor a murit și abia atunci s-a aflat că a fost femeie.
Tot atunci, soțul Teodorei îndrumat fiind de Dumnezeu către Mănăstirea Octodeocat a aflat cele întâmplate și întristându-se a cerut voie starețului să rămână în chilia Cuvioasei Teodora și să aibă grijă mai departe de copil. Sfaturile Teodorei și ale soțului ei au rodit, copilul ajungând stareț al Mănăstirii Octodeocat.
2. Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Pentru că mulţi cu fala neamului cel bun al lor cad în adâncul iadului; fiind fără de lucrări bune, iar cei neînvăţaţi, cu smerenia lor cea îmbunătăţită, în mijlocul dumnezeiescului rai se înalţă. Aşa şi acest cuvios Eufrosin era văzut în rai. Să ascultăm prin ce fel de viaţă s-a sălăşluit în rai.
La început, slujea fraţilor într-o mănăstire, la bucătărie; dar slujea nu că oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie şi supunere, ostenindu-se în ascultare ziua şi noaptea. Rugăciunile şi posturile niciodată nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocoriri şi dese ocări lua. Focul, acest material aprinzându-l, se învăpăia cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeieşti şi ardea cu inima către Domnul.
Fierbând bucatele fraţilor, îşi gătea lui masă în împărăţia lui Dumnezeu, prin viaţa sa cea îmbunătăţită, ca să se sature împreună cu aceia pentru care s-a zis: „Fericit este cel ce va prânzi întru împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 14,15).
Deci, slujea Domnului în taină, ca să i se facă lui arătare. Şi a arătat Domnul răsplătire robului său în chipul acesta: oarecare preot, vieţuind în aceeaşi mănăstire cu dânsul, se ruga Domnului mereu, ca să-i arate lui într-un chip văzut bunătăţile viitoare, cele gătite celor cel ce-l iubesc pe el. Deci, într-o noapte, a avut o vedenie ca aceasta: i se părea că stă în rai cu frică şi cu bucurie, privind la frumuseţile cele negrăite ale raiului celui văzut acolo.
A văzut într-însul pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii sale, umblând, şi, apropiindu-se de el preotul, l-a întrebat: „Frate, Eufrosine, ce este aceasta ? Nu cumva acesta este raiul ?” Răspuns-a Eufrosin: „Aşa este, părinte, raiul lui Dumnezeu este”. Iarăşi l-a întrebat preotul: „Dar tu cum te-ai aflat aici?” Răspunse acest bucătar, Eufrosin: „Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sunt sălăşluit ca să locuiesc aici, pentru că locaşul aleşilor lui Dumnezeu este acesta”.
Şi a zis preotul: „Nu cumva ai vreo stăpânire peste frumuseţile acestea ?” Şi a zis Eufrosin: „Pe cât pot, pe atâta dau dintr-acestea pe care le vezi”. Zis-a lui preotul: „Oare poţi să-mi dai mie ceva dintr-acestea ?” Şi i-a grăit Eufrosin: „Cele ce pofteşti, ia-le cu darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul a arătat cu mâna spre mere şi luând Eufrosin trei mere, le-a pus în basmaua preotului, zi-cîndu-i: „Primeşte cele ce ai cerut şi te îndulceşte”.
Şi îndată începu a toca în toaca bisericii de utrenie, iar preotul, deşteptându-se şi în sine venindu-şi, socotea că un vis vedenia aceea. Apoi, întinzîndu-şi mâna la basma, a găsit merele pe care le-a luat de la Eufrosin în vedenie. Şi mirosind bună mirosire dintr-însele, a rămas minunându-se pe pat. Şi lăsând merele pe pat, a mers în biserică şi a aflat pe Eufrosin în sobor, stând la cântarea cea de dimineaţă.
Apropiindu-se de el, l-a jurat ca să-i arate lui unde a fost în noaptea aceasta, iar el a zis: „Iartă-mă părinte, că acolo am fost în noaptea aceasta, unde m-ai văzut pe mine”. Şi i-a zis preotul: „Pentru aceasta cu jurământ înainte te-am apucat, spre arătarea dumnezeieştilor măriri, ca să nu îndrăzneşti a spune adevărul”.
Atunci, cel smerit la minte, Eufrosin, a zis: „Tu, părinte ai cerut de la Domnul ca să-ţi arate ţie în chip văzut răsplătirile aleşilor lui. Deci, a vrut Domnul ca să înştiinţeze pe cuvioşia ta prin mine, ne-învăţatul şi nevrednicul, şi m-ai aflat în raiul acela al lui, Dumnezeului meu”. Apoi l-a întrebat preotul: „Şi ce mi-ai dat mie părinte, în rai, când am cerut de la tine ?” Răspuns-a Eufrosin: „Ţi-am dat ţie acele trei mere bine mirositoare, pe care le-ai pus în chilia ta pe pat. Însă iartă-mă, părinte, că eu vierme sunt, iar nu om”.
Deci, sfârşindu-se utrenia, a adunat preotul pe fraţi şi le-a arătat lor acele trei mere din rai şi le-a spus cu de-amăruntul vedenia aceea.
Şi se umplură toţi din merele acelea de negrăită bună mireasmă şi de dulceaţă duhovnicească, şi s-au mirat, umilindu-se, de cele spuse de preot. Apoi alergară în bucătărie la Eufrosin, ca să se închine robului lui Dumnezeu, şi nu l-au aflat pe el, pentru că el, ieşind din biserică, s-a tăinuit fugind de slava omenească şi cu totul neştiut s-a făcut.
Iar unde s-a dus nu este de nevoie a căuta mult, pentru că fiindu-i lui raiul deschis, apoi avea unde să se întoarcă. Iar merele acelea le-au împărţit fraţii între dânşii, şi le-au dat spre binecuvântare la mulţi, dar mai ales spre vindecare. Citi bolnavi au gustat din ele s-au tămăduit de bolile lor şi s-au folosit mult toţi de o cuvioşie ca aceasta a Sfântului Eufrosin.
Şi scriind această minunată vedenie nu numai pe hârtii, ci şi pe inimile lor, se întindeau spre nevoinţele cele mari şi plăcute lui Dumnezeu.