Certuri cu mama

[Rebeca96]

Doamne ajută!

Vă rog din inimă un sfat. Sunt fiică, mamă și soție, și port o durere legată de relația cu mama mea. Nu locuim împreună, ci în apartamente separate, în același oraș. Recent, mama ne-a rugat (pe mine și pe soțul meu) să venim la ea să o ajutăm cu niște facturi pentru firmă, căci nu se descurcă singură. Am ajuns mai târziu decât ne-am propus și s-a supărat foarte tare, a ridicat tonul și ne-a vorbit urât. Fata mea a început să plângă când mama a urlat la noi. Atunci soțul meu a hotărât să plecăm acasă: gata e de ajuns noi plecăm. Atunci Mama mea a început să urle și să plângă și a ieșit pe ușă afară cu cățelul ei.

Da, a fost doar o întârziere, nu cu rea intenție, pentru ca și noi am avut multe treburi iar fetița a dormit pe zi, dar mama s-a simțit neglijată. Eu m-am simțit rănită de reacția ei. Ne-a jignit spunând ca ea face multe pentru noi , ca ea ne ajuta cu fata mereu, ca părinții lui nu ne ajută cu nimic și tot pe ea nu o respectam. A doua zi mi-a scris niște mesaje oribile: sper ca Dumnezeu să vă vadă și să vă dea după fapte și ca soțul meu e un frustrat și sa nu îi mai călcăm pragul. Mă amenință ca mă spune la preot și ca să mi fie frică de Dumnezeu. Ea fiind o persoană foarte credincioasă, m-a mirat acest limbaj. Tatăl meu după m a sunat să mă întrebe ce s a întâmplat și m a înregistrat ca să îi arate ei.

Nu e prima oară când apare acest tipar de comunicare, și mă doare, pentru că nu știu cum să procedez ca să păstrez pacea, dar nici nu vreau să mă las rănită constant. Da, mama mea m a ajutat foarte mult cu fetița , nu pot minți, dar de fiecare dată cand ne certam ne striga ajutorul oferit. E normal oare?

Da, Poate greșesc și eu, poate nu am destulă răbdare… sau nu știu. De aceea vă rog un sfat duhovnicesc: cum să abordez această relație? Ce atitudine să am ca să nu rup legătura, dar nici să nu duc mereu poveri care mă apasă? Oare chiar greșesc eu precum spune ea ?

Mulțumesc din suflet pentru orice gând sau rugăciune. Dumnezeu să vă binecuvânteze!