![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]()
De multe veacuri setea arzătoare,
Mocnind în spuza vremurilor,greu, Tânjea după izvor,după răcoare; Era nevoia vie de-mpăcare A omenescului cu Dumnezeu. De multă vreme aștepta pământul Să se deschidă punte către cer, Legând astfel teluricul cu Sfântul Cum din vechime glăsuia Cuvântul În prorocii țesute în mister. Când vremea s-a-mplinit,ca-n scrisul filei, Divinul într-un Om S-a întrupat Venind din cer cu revărsarea milei, Dar pe pământ nici n-a fost „știrea zilei” Și nici în clasamente n-a intrat. Au fost doar turmele sub clar de lună Și lângă ele stând,niște păstori, Când a venit din ceruri vestea bună; N-au fost nici scribi,nici cronicari să spună Că au sosit ai mântuirii zori. Se derulau alte evenimente, Erau și-atunci,ca azi,mondenități. Salvarea-n fața morții evidente Nu părea știre pentru clasamente, Nu putea trece la priorități. S-a dezbrăcat de cer Dumnezeirea Venind în ieslea devenită pat Să scape de la moarte omenirea; Un fapt uluitor,sfidând gândirea, Și totuși ocolit,netrâmbițat. Se urmărește și acum,tenace, Al senzaționalului miraj, Însă Isus e „știrea”despre pace Iar ce-i spiritual nici azi nu face Și nici atunci nu a făcut...tiraj. Primiți azi vestea bună,mântuirea, Chiar dacă nu e știre pentru top: În iesle-a poposit Dumnezeirea Și-I mai vedem și astăzi strălucirea, Dar nu cu ochi de gazetar miop. |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Poezii preferate... | silverstar | Generalitati | 878 | 10.10.2023 20:27:07 |
Poezii de Pasti | laurastifter | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 21 | 02.05.2013 15:59:15 |
Poezii pentru cei mici | Ekaterina | Generalitati | 14 | 20.03.2013 14:25:14 |
Poezii de Pasti | PuiMicGeorgiana | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 0 | 19.04.2011 11:46:00 |
Poezii crestine! | Laurentiu | Generalitati | 1 | 01.03.2007 14:31:41 |
|