Cum ne influenteaza credinta,viata proprie?

[Fani71]

În prealabil postat de coralina

Sunt de acord cu tine, Ory. In calitatea noastra de crestini ortodocsi ne raportam la acelasi ansamblu de reguli insa prin prisma varstei, a experientei de viata, a influentelor din afara, a mediului in care traim, etc, ne "oglindim" intr-un mod personalizat in invatatura crestina.

Vad ca se pomeneste foarte mult de "sminteala" pe care o provoaca anumite postari "libertine". Eu ma regasesc in ipostaza inversa; in momentul in care citesc despre "pacatul" sarutului, despre moartea spirituala pe care ti-o provoaca orgasmul, despre faptul ca muzica e prin excelenta apanajul demonilor si vacantele la mare sunt o greseala de neiertat, ajung sa cred ca dreapta socoteala ne-a devenit cu totul straina. Ma conving pe zi ce trece ca multe din opiniile formulate aici pe site pierd din vedere faptul ca mirenii duc (totusi) o viata diferita de cea a monahilor.

Si eu sunt de acord cu Ory si as putea semna fara nici o schimbare ce ai scris tu, Coralina. ;-)

Eu cred ca exista si o 'spiritualitate a mirenilor', care este altfel decat cea a monahilor. Calugaria este o cale, casatoria este alta. Si cei care nu sunt inca casatoriti dar in principiu vor fi, nu fac parte nici ei din categoria calugarilor.
Inteleg din ce in ce mai bine de cand sunt casatorita de ce si casatoria e o cale regala de mantuire si o asceza, si ea.

Pe zi ce trece ma gandesc mai mult la asta: cum sa traim maximalismul crestin in lume, fara sa copiem calugarii? Eu cred ca se poate. Incerc. Cu multe slabiciuni si pacate, dar eu as pune in acest fel de viata in primul rand bucuria si recunostinta pentru cele date de Dumnezeu. Si abandonul, acceptarea lucrurilor care ni se intampla ca pe o AVENTURA pe care ne-o trimite Dumnezeu.
Chiar cand traiesti lucruri dramatice sau tragice, te poti bucura cu recunostinta de lucrurile nune. Chiar cand de exemplu fiinta care iti este cea mai draga este in pericol de moarte, poti sa intelegi mai bine taina vietii si poti patrunde misterul si bucuria invierii.

Cam ambiguu titlu. De fapt ce vrei sa intrebi:
- cum este influentata credinta noastra de viata pe care o traim? sau
- cum este influentata viata noastra de credita pe care o avem?

[Traditie1]

Scriptura si toata Traditia Bisericii este indispensabila (mai ales la început) dar ea nu ofera adevarata cunoastere, cea datatoare de viata vesnica.

Cred ca trebuie sa ne cladim credinta pe experientele proprii ale vietii de rugaciune, pe inspiratie, pe cunoasterea directa a lui Dumnezeu în Duhul Sfânt. Suna periculos si într-adevar pericolul sa cadem în înselare este mare dar asta nu trebuie sa ne faca sa ne limitam la o cunoastere teoretica a lui Dumnezeu.

Deci cred ca trebuie sa asteptam ca Duhul Sfânt sa ne modeleze cum stie El, sa ne deschidem Lui si sa-L cautam neîncetat prin trezvie si smerenie.

Altfel, daca tot ce stim despre Dumnezeu e din carti, chiar din Biblie, nu va "prisosi dreptatea noastra mai mult ca a fariseilor" si nu ne vom mântui.

[Z.Lidia]

Poate ar trebui sa ne punem intrebari daca nu ne-ar schimba viata, faptul de a fi credinciosi. Schimba ceva in noi, suntem mai deschisi spre celalalt, mai luptam cu patimile. De multe ori vezi cine e credincios, chiar daca abia l-ai cunoscut. De fapt, poate sunt subiectiva: imi place sa constat genul asta de diferente la cei credinciosi.

În prealabil postat de Z.Lidia

Poate ar trebui sa ne punem intrebari daca nu ne-ar schimba viata, faptul de a fi credinciosi. Schimba ceva in noi, suntem mai deschisi spre celalalt, mai luptam cu patimile. De multe ori vezi cine e credincios, chiar daca abia l-ai cunoscut. De fapt, poate sunt subiectiva: imi place sa constat genul asta de diferente la cei credinciosi.

Cu siguranta credinta iti schimba viata. Poate faptul ca ajungi sa iti schimbi viata prin credinta, sperie pe unii nehotarati, care vor sa-si pastreze stilul de viata de pana atunci.

[ory]

În prealabil postat de Anca-Miha

Cu siguranta credinta iti schimba viata. Poate faptul ca ajungi sa iti schimbi viata prin credinta, sperie pe unii nehotarati, care vor sa-si pastreze stilul de viata de pana atunci.

Mai degraba numesc eu asta ambiguu,pentru ca aceasta credinta poate sa-ti schimbe viata si intr-un sens negativ,nu neaparat pozitiv,atunci cand din esenta ei se pierde "dreapta socoteala",iar aceasta dreapta socoteala se realizeaza numai...stand sa socotesti,nu doar aplicand vorbe si cuvinte furate din viata unor oameni a caror viata nu ne-o putem inchipui decat atat de vag,fiindca aceasta este mult mai curata decat putem noi sa o propovaduim...prin simtire.(adevarata simtire pioasa).
Se pare ca majoritatea au inteles ce-am vrut sa spun,nu putem sa ne pretindem credinciosi numai comparandu-ne cu calugarii,viata mireneasca,respectiv credincioasa,trebuie neaparat sa se adapteze la stilul ei specific,care nu este nici pe departe similara cu viata si conceptul monahal.Dupa cum se observa,doar cei f.tineri,cei habotnici,sau cei batrani tind sa asculte mai cu precadere de viata monahala,tocmai pentru ca nu au o viata sociala incarcata,ci una simpla bazata pe lucruri marunte care nu au cum sa intre in contradictie cu o similaritate monahala,o viata fara responsabilitatile posibilelor pacate(sex,responsabilitati financiare,responsabilitati profesionale,etc).
Nu putem la infinit sa invocam Sfintii intr-o viata sociala pe care o cunoastem prea bine si care trebuie adusa la rangul de pace,la rangul tolerantei si atasamentului,la rangul echilibrului si conformarii spirituala atat cat tine de competenta acestuia,nu mai mult decat se vrea ea insasi.Fiindca viata sociala este traita printre oameni si trebuie tratat cu mare atentie acest aspect...mai presus de ideologia sihastra.Nu ne dam seama,mai ales cei f.apropiati de biserica,ca tocmai relatia cu cei din jur si intelegerea acesteia reprezinta fundamentul credintei pe care o desfasuram,putem sa postim,putem sa mergem la biserica,putem sa ne nevoim cat vrem,dar daca punem acestea mai presus de relatia cu semenii,daca prin aceste convingeri lezam pe cei din jur,ai judecam aspru pe cei din jur,nu-i toleram pe cei din jur,nu intelegem si caracterul celor din jur care nu este musai sa ne semene,atunci totul este in zadar,atunci aceasta reprezinta mai degraba un egoism,iar egoismul nu trebuie sa fie sinonim cu "credinta".

Indiferent cum ne ducem viata in mijlocul lumii, in cele duhovnicesti uneori e nevoie si de putin egoism. Dintre doua rele sa alegem raul cel mai mic, iar intre doua virtuti, sa o preferam pe cea mai mare. Cand vedem ca toti cei din lume ne cinstesc, inseamna ca trebuie sa ne punem intrebari, caci s-ar putea sa nu fim si pe placul lui Dumnezeu.

E corect, de exemplu, sa tinem seama numai de colegii de serviciu? Daca ei isi iau card, sa-mi iau si eu? Daca ei isi vor lua si alte documente electronice, sa-mi iau si eu?

Sa nu cadem in extrema de a-i supraestima pe cei din jur in detrimentul lui Dumnezeu. Pana la urma, cred ca a fi un bun crestin in mijlocul lumii reprezinta un act de curaj. Uneori aceiasi oameni care la inceput ne privesc cu rezerve ne urmeaza exemplul.

Parintele Lavrentie de Cernigov recomanda sa fim prudenti atunci cand ne aflam in grupuri in care anumite persoane ne pot influenta in rau. Deci pana la urma tot la noi si la mantuirea noastra ne gandim. Chiar daca suntem in lume, am vrea sa ne salvam pielea nu numai pielea, ci si sufletul.

[Fani71]

În prealabil postat de ory

Mai degraba numesc eu asta ambiguu,pentru ca aceasta credinta poate sa-ti schimbe viata si intr-un sens negativ,nu neaparat pozitiv,atunci cand din esenta ei se pierde "dreapta socoteala",iar aceasta dreapta socoteala se realizeaza numai...stand sa socotesti,nu doar aplicand vorbe si cuvinte furate din viata unor oameni a caror viata nu ne-o putem inchipui decat atat de vag,fiindca aceasta este mult mai curata decat putem noi sa o propovaduim...prin simtire.(adevarata simtire pioasa).
Se pare ca majoritatea au inteles ce-am vrut sa spun,nu putem sa ne pretindem credinciosi numai comparandu-ne cu calugarii,viata mireneasca,respectiv credincioasa,trebuie neaparat sa se adapteze la stilul ei specific,care nu este nici pe departe similara cu viata si conceptul monahal.Dupa cum se observa,doar cei f.tineri,cei habotnici,sau cei batrani tind sa asculte mai cu precadere de viata monahala,tocmai pentru ca nu au o viata sociala incarcata,ci una simpla bazata pe lucruri marunte care nu au cum sa intre in contradictie cu o similaritate monahala,o viata fara responsabilitatile posibilelor pacate(sex,responsabilitati financiare,responsabilitati profesionale,etc).
Nu putem la infinit sa invocam Sfintii intr-o viata sociala pe care o cunoastem prea bine si care trebuie adusa la rangul de pace,la rangul tolerantei si atasamentului,la rangul echilibrului si conformarii spirituala atat cat tine de competenta acestuia,nu mai mult decat se vrea ea insasi.Fiindca viata sociala este traita printre oameni si trebuie tratat cu mare atentie acest aspect...mai presus de ideologia sihastra.Nu ne dam seama,mai ales cei f.apropiati de biserica,ca tocmai relatia cu cei din jur si intelegerea acesteia reprezinta fundamentul credintei pe care o desfasuram,putem sa postim,putem sa mergem la biserica,putem sa ne nevoim cat vrem,dar daca punem acestea mai presus de relatia cu semenii,daca prin aceste convingeri lezam pe cei din jur,ai judecam aspru pe cei din jur,nu-i toleram pe cei din jur,nu intelegem si caracterul celor din jur care nu este musai sa ne semene,atunci totul este in zadar,atunci aceasta reprezinta mai degraba un egoism,iar egoismul nu trebuie sa fie sinonim cu "credinta".

Ceea ce spui tu mi se pare de domeniul bunului simt sau 'delasineintelesului', si e trist ca trebuie spus, intr-un fel... Sa ma ierte cei care nu sunt de acord.

Imi aminteste de ce se spune in epistola catre Diognet, un text apostolic:

"Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin tara, nici prin limba pe care o vorbesc, nici prin imbracaminte. Ei nu locuiesc in orase speciale, nu folosesc un mod de a vorbi neobosnuit, felul lor de viata nu are nimic aparte. (...) Ei se conformeaza uzajului local pentru imbracaminte, hrana si felul de viata, dar in acelasi timp manifesta legile extraordinare si intr-adevar paradoxale ale republicii lor spirituale. (..) Orice stainatate le este patrie si orice patraie, strainatate." (cap. V, traduc eu liber si prost, nu am textul pe romaneste)

Ar trebui ca noi crestinii de azi sa ne amintim mai mult de acest fel de traire apostolica. Sa fim diferiti in duhul in care facem lucrurile, nu in exerioritati. Sa nu ne preocupe 'an orthodox way of life' in sensul superficial - un exterior pios, adica, si felul fariseic de a ne manifestat credinta- ci un mod ortodox de a FI.

Daca avem intr-adevar acest fel de a FI, atunci ne vom da seama unde e cazul sa NU ne adaptam la mediul inconjurator, asa cum acei crestini de la inceputuri cu toata aceasta adaptare la mediu refuzau sa se inchine la idoli.
Dupa parerea mea, a avea sau nu carduri electronice nu are nimic de a face cu a fi crestin sau nu, de exemplu. Este pur si simplu un mijloc practic de a plati in societatea contemporana, care ne poate scuti de eforturi inutile, Antoniap.
Iar a tine post este o asceza interioara, un mod de a trai nepunand mancarea ca obstacol pentru duh, nu respectarea unor reguli si atat.

[Marius22]

În prealabil postat de Fani71

Imi aminteste de ce se spune in epistola catre Diognet, un text apostolic:

"Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin tara, nici prin limba pe care o vorbesc, nici prin imbracaminte. Ei nu locuiesc in orase speciale, nu folosesc un mod de a vorbi neobosnuit, felul lor de viata nu are nimic aparte. (...) Ei se conformeaza uzajului local pentru imbracaminte, hrana si felul de viata, dar in acelasi timp manifesta legile extraordinare si intr-adevar paradoxale ale republicii lor spirituale. (..) Orice stainatate le este patrie si orice patraie, strainatate." (cap. V, traduc eu liber si prost, nu am textul pe romaneste)

Este un citat minunat. Epistola catre Diognet este un exemplu graitor in ceea ce priveste raportul dintre credinta si viata al crestinilor din primele secole. Acestia nu pierdeau niciodata din vedere "dubla lor cetatenie": cea pamanteasca si cea cereasca (partasi ai Imparatiei Cerurilor inca de aici). Tocmai acest ethos care rezulta din acest mod de a vedea lucrurile ne lipseste astazi. Uitam ca nu avem aici cetate statatoare si nu o mai cautam pe cea viitoare.

[ory]

În prealabil postat de Fani71

Ceea ce spui tu mi se pare de domeniul bunului simt sau 'delasineintelesului', si e trist ca trebuie spus, intr-un fel... Sa ma ierte cei care nu sunt de acord.

Imi aminteste de ce se spune in epistola catre Diognet, un text apostolic:

"Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin tara, nici prin limba pe care o vorbesc, nici prin imbracaminte. Ei nu locuiesc in orase speciale, nu folosesc un mod de a vorbi neobosnuit, felul lor de viata nu are nimic aparte. (...) Ei se conformeaza uzajului local pentru imbracaminte, hrana si felul de viata, dar in acelasi timp manifesta legile extraordinare si intr-adevar paradoxale ale republicii lor spirituale. (..) Orice stainatate le este patrie si orice patraie, strainatate." (cap. V, traduc eu liber si prost, nu am textul pe romaneste)

Ar trebui ca noi crestinii de azi sa ne amintim mai mult de acest fel de traire apostolica. Sa fim diferiti in duhul in care facem lucrurile, nu in exerioritati. Sa nu ne preocupe 'an orthodox way of life' in sensul superficial - un exterior pios, adica, si felul fariseic de a ne manifestat credinta- ci un mod ortodox de a FI.

Daca avem intr-adevar acest fel de a FI, atunci ne vom da seama unde e cazul sa NU ne adaptam la mediul inconjurator, asa cum acei crestini de la inceputuri cu toata aceasta adaptare la mediu refuzau sa se inchine la idoli.
Dupa parerea mea, a avea sau nu carduri electronice nu are nimic de a face cu a fi crestin sau nu, de exemplu. Este pur si simplu un mijloc practic de a plati in societatea contemporana, care ne poate scuti de eforturi inutile, Antoniap.
Iar a tine post este o asceza interioara, un mod de a trai nepunand mancarea ca obstacol pentru duh, nu respectarea unor reguli si atat.

Exact Fani,extrem de bine ai punctat...este dureros ca ajungem sa dezbatem lucruri,de la sine intelese,de fapt,lucruri care tin de bunul simt si de o conduita etica fireasca a crestinului...a omului.