Poezii preferate...

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de LapetiteMoc

”Cu vocea ei în zdrențe iubirea-ndemn împarte:
Dezmoșteniți de ură, ne scuturăm de moarte.”

versurile citate îmi aparțin...

[eu-cristina83]

ECLEZIASTUL-versuri-
Savatie Bastovoi

"E vreme s-arunci pietre si vreme sa le strangi,
E vreme ca sa urli si vreme e sa plangi.
E vreme sa iubesti, dar si sa te desparti.
E vreme pt. pace si vreme sa te bati.

E vreme pt. tot lucrul de sub cer.

E vreme sa vorbesti si vreme sa asculti.
E vreme sa fii jertfa si vreme e sa lupti.
E vreme pt. toate si nu te intrista:
Tu hotarasti ce vrei sa faci cu viata ta."

[costel]

"Cat e de greu si-anevoios
Drumul din mine inspre tine,
Cand pe altarul rece dintre noi
Nu-i sacra ardere de sine!" (Ioan Alexandru)

[glykys]

Ca pe un diamant - V, Voiculescu

Strivit zaceam sub scoarta humii in bezna pururi blestemata
Si plin de lut duceam robia in miezul stancilor batrane,
Cand mana ta m-a scos de acolo si m-a spalat de orice pata
In apele eternitatii ca pe un diamant, Stapane!...

Curand apoi chemasi asupra-mi taisul aspru al durerii
Si mi-ai cioplit in mii de fete amarnic sufletul din mine
Ca pe un diamant, Stapane, ce si-a sporit harul puterii,
Caci inmiit va sa rasfranga lumina ce-a cuprins in sine.

Ca pe un diamant, Stapane, m-ai pus in crucea stemei tale
Si-n aurul iubirii sfinte m-ai ferecat - deasupra urii -
Sa licaresc in noaptea vremii, cand stele n-or mai fi pe cale,
Ca un surguci al slavei tale pe larga frunte a fapturii!

[glykys]

Luminatorul (V. Voiculescu)

Am fost ca nerodul din poveste
Ce cara soarele cu oborocul
In casa-i fara usi, fara ferestre...
Si-si blestema intunerecul si nenorocul.
Ieseam cu ciubarele mintii, golae, afara,
In lumina si para,
Si cand mi se parea ca sunt pline,
Intram, rasturnandu-le-n mine.
Asa ani de-a randul
M-am canonit sa car lumina cu gandul...
Atunci ai trimis ingerul tau sa-mi arate
Izvorul luminii adevarate:
El a luat in maini securea durerii
Si a izbit fara mila peretii.
Au curs caramizi si moloz puzderii,
S-a zguduit din temelii cladirea vietii,
Au curs lacrimi multe si suspine,
Dar prin spartura facuta-n mine,
Ca printr-un ochi de geam in zidul greu,
Soarele a navalit inlauntrul meu.
Si cu el odata,
Lumea toata...
Ingerul luminator a zburat aiurea,
Lasandu-si infipta securea.
Cocioaba sufletului de-atuncea insa-i plina
De soare, de slava si lumina.

[glykys]

Sonet CLXXIII - V. Voiculescu

Te mistuie iubirea? Credeai ca-i o papusa,
Sa-ti faci un joc cu toane, ca in copilarie,
Cand ea-ti cerea o fire de salamandra vie,
In tainica-i vapaie sa arzi far-de cenusa.
Ea nu sta-n trup: stapana a carnii si a placerii
Inflacaratu-i spirit - urgie - le consuma,
Isi cata-n noi duh geaman... si de-l imbii cu huma
Ramai o biata urna cu zgurile durerii...
Te ispiteste jindul sa-mbraci si fericirea
Cum pui pentru petreceri o rochie de brocarte?
Dar trebuie-nfruntata cu spaima, ca o moarte,
Caci ea, ca sa patrunda, iti sparge-alcatuirea,

Preface in genune launtrul tau, anume
Ca sa-ncapa acolo, cu ea, intreaga lume.


Sonet CLXXIV - V. Voiculescu

Imi spui zaraf? Schimbi versuri pe-o dragoste de aur?
Pentru-ai iubirii tale ducati iti dau sonete?
Viclean, iti iau aleanul si dorul amanete,
Cu camata inchise-n avarul meu tezaur?
De-ai sti! fiece slova ce-ti scriu ti-ar fi mai scumpa
Ca mii de nestemate din fruntile regesti;
Cutezator scafandru-n oceanele ceresti,
Zvarl duhul meu din duhul etern sa ti le rumpa...
Si nu ma plang ca poate iubirea ta ma-nsala,
Nu cat de-i mincinoasa moneda ce-mi strecori,
Ca simt ce grea si seaca imi suna uneori
Si nici nu zgarii plumbul sub calpa poleiala,

Ci smulg tariei verbul de dincolo de fire
Si orice vers ce-ti darui i-un fir de nemurire.



Sonetul CCXI - V. Voiculescu

Nu mai cunosti aceasta licoare cristalina?
E dragostea: strivita in teascul greu de chin,
Dintr-un sonet intr-altul am tras-o ca pe-un vin
Si vers cu vers, de-a lungul, am limpezit-o, lina.
Ca ochiul unui inger ii este acum candoarea;
Tumult si spuma, drojdii in drum a lepadat.
Din cruda fermentare atat a mai pastrat,
Imbatatorul spirit, taria si ardoarea.
De oriunde tasneste, o raza sta viata:
La piept, strangand cu mila amarul nostru ieri.
In tainica-i lucrare iubirea ne invata
Ca e si-o fericire urzita din dureri:

Potrivnicele-arome zambind, in ea le-mbina...
Pocalul sus... si-nchina: iti torn sa bei lumina.

[cherub]

Emotie de toamna - poem de Nichita Stanescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
------------------------------------------------------------------------
Si tot alerg - de Adrian Erbiceanu

Mi-s drumurile toate o podvoadă,
O carte răsfoită înapoi,
Un Zig şi-un Zag ce-nnoadă şi deznoadă
Neliniştea trăirilor din noi;

Mi-s apele meandre ferecate,
Un dans de umbre făr’ aşezământ,
Arpegii volatile, dispersate
De plămădirea primului cuvânt;

Mi-s gândurile scame de urzeală,
Eşafodaje ce se regăsesc
Sub dalta sângerând de osteneală…
Şi tot alerg, şi… nu te mai găsesc…
__________________________________________________ ______
Cina cea de taina - de Vasile Voiculescu

Bateai domol si norii silnici cerneau zadarnic sa te-ascunda
Când ti-am deschis, în noaptea ceea, camara-mi sufletului scunda.

De cum intrasi, târând lumina de lunga-Ti haina aninata,
Chilerul mi-a parut mai muced, poiata mai întunecata.

Dar ridicasi din tinda mâna usor spre-a binecuvânta,
Si iata, se bolti tavanul,-naltându-se deasupra Ta.

Te-am cunoscut, desi venisesi un tanic oaspe nechemat,
Si-am priceput ca Ti-este sete si înca, Doamne, n-ai cinat.

"M-am abatut sa fac la tine, de-ngadui, cina cea de taina.
Chiverniseste pentru Paste si pune-ti grabnic alta haina,

Aduna rudele si sotii cu slugile la sarbatoare,
Si toarna apa calda-n vase, sa-i spal frateste pe piciore".

"Stapâne, Ti-am raspuns si glasul în gât mi se facuse ghem
În tot pamântul n-am pe nimeni sa vie-atuncea când îl chem.

Sarac si fara de prieteni ma ocolesc de mult drumetii,
Caci n-am nici azima, nici sare pe masa goala a vietii.

Priveste, ca-n pustietate-i: Doar eu în fata Ta ma scol
Si nu-i o dramura de pâne sa-ti pun 'nainte pe pristol"...

...Atunci spre inima-mi crescuta purtându-Ti slobod bratul drept,
Ca dintr-o lacra nencuiata mi-ai scos-o repede din piept,

Ai rupt-o, lesne ca pe-o roada ce coapta spânzura de ram,
Si n-am simtit nici o durere, asa de bucuros eram.

Apoi, frângând-o bucatele, cum nu aveam la cina soti,
M-ai dus tacut la o rascruce si-am împartit-o-n zori la toti.

[pacatoasa]

A XI-a poruncă
Ion Minulescu

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...



Drum crucial
Ion Minulescu

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!...