Cum a aratat Sfantul Ioan Damaschinul la Dogmatica absurditatea geocentrismului

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Am spus o data, vad ca nu a fost clar: Dumnezeu a conceput lumea asa cum scrie în Biblie, nu cum spune stiinta. Dar o data cu dezvoltarea curiozitatii umane a fost necesara si o explicatie a existentei lumii în lipsa unui creator. Dumnezeu a prevazut aceasta si tot El este autorul dar nu inseamna ca lumea e asa cum crede omul contemporan.

Repet, cosmologia biblica este o cosmologie simbolica, nu descriptiva in sensul modern. Ea vede in lume o imagine a celor Necreate, adica a lui Dumnezeu, lumea il oglindeste pe Dumnezeu. Da, aici sunt de acord cu tine, omenirea a pierdut mult cand aceasta imagine a lumii a fost inlocuita, in mare parte, de imaginea unei lumi-mecanism, care 'functioneaza' chipurile fara Dumnezeu. Filozofia lui Descartes a contribuit mult la intarirea acestei noi imagini a lumii.

Insa chiar pornind de la idei false se poate ajunge si la o cunoastere reala, chiar daca redusa la planul material si chiar daca incompleta (pentru ca ignora valoarea de oglinda, de imagine, a lumii). Aceasta cunoastere poate fi recuperata pentru cunoasterea sinbolica. Daca credinta este vie, SI imaginea unui pamant mai mic decat se credea, care nu este (fizic) in centrul universului, si a unui spatiu imens pot si repuse in contextul sinbolic. Iar imaginea veche a lumii nu se pierde de loc, pentru ca ea ramane cea pe care o percepem cu ochii liberi - intreaba poetii, sau orice taran. A murit oare poezia atunci cand s-a stiut ca stelele sunt sori indepartati?

Iti recomand sa citesti romanele lui C.S. Lewis, trilogia 'Perelandra'. Acolo el asta incearca sa faca aceasta 'recuperare' de care vorbeam si reuseste in mare parte.

În prealabil postat de Traditie1

Cu anatomia la fel, omul e asa cum stie orice copil, nu cum spune medicina. De altfel credinta in medicina e cauza starii de nesanatate generala deoarece aceasta credinta a inlaturat intelegerea legaturii dintre suflet si trup la cei mai multi oameni. Bolile pot aparea numai la cei care cred ca trupul e un obiect separat de suflet sau care cred ca sufletul nu exista. Si de asemeni acasta credinta introduce o dihotomie in fiinta umana, dihotomie car face imposibila rugaciunea launtrica, in care omul, mint si trup, devine una, in care mintea se uneste cu inima (ratiunea se uneste cu simtirea).

Cum sa fie medicina cauza neasnatatii, avem longetoivitatea cea mai mare cunoscuta in Europa.. Si multe boli au fost eradicate la noi (ciuma, holera, lepra). Inainte de inventarea penicilinei puteai muri si de o raceala.
Eu ma intreb de unde iei tu aceste teorii, pe care sfintii nu am vazut sa le impartaseasca? Exista multi dintre parinti care recomandau insusirea cunostintelor din vremea lor, sau nu le respingeau, in orice caz, iar eu nu am auzit nici de sfinti actuali care sa ne recomande sa nu credem in descoperirile stiintifice, in cazul in care ele nu isi depasesc planul strict material si nu dau in ideologie.

Una este sa-ti faci o religie din stiinta, si alta este sa recunosti ca este o modalitate de cunoastere, care da rezultate pe un anumit plan. Cum spunea altcineva, toate se inlantuie in stiinta, nu poti refuza anumite teorii fara sa refuzi si aplicatiile, deci chiar curentul electric si electronica si cibernetica datorita carora putem avea aceasta convorbire.

A spune ca se inbolnavesc numai cei care cred ca trupul e un obiect separat si ca sufletul nu exista este, iarta-ma, o afirmatie absurda. Cunosc personal oameni credinciosi care sunt convinsi de credinta ortodoxa in unitatea dintre trup si suflet si in inviere si totusi se imbolnavesc de cele mai groaznice boli. De altfel si unii sfinti se imbolnaveau. Teoria ta poate duce chiar la o mandrie periculoasa.

Boala va exista pana la venirea deplina a Imparatiei. Atunci, da, nu va mai exista. Dar pana atunci, nu ne-a promis Dumnezeu ca nu ne vom mai inbolnavi daca credem in suflet...

În prealabil postat de Traditie1

Nu zic ca trebuie sa luptam impotriva acestei viziuni stiintifice ci doar sa n-o credem. Credinta e un act voluntar. Chiar daca simturile ne arata ca asa ar sta lucrurile, nu trebuie sa luam de bune ce ne spun ele. Nu suntem datori sa credem ce vedem si auzim. Credinta ceruta de Mantuitorul apostolilor nu consta intr-o loialitate fata de propriile simturi ci in incredintarea in cuvantul Lui.

Nu inteleg prea bine teoria ta. Am impresia ca vrei sa spui ca lumea asta este un fel de iluzie cosmica, daca ceea ce putem gasi prin simturi si ratiune nu este de loc adevarat, la nici un nivel.

Sunt de acord ca exista niveluri de realitate, si ca Dumnezeu este nivelul absolut de realitate. El este mai real decat creatia, bineinteles. Dar a spune ca lumea materiala asa cum poate fi ea cunoscuta SI prin stiinta nu este reala, cred ca este o capcana. Atunci nu ne mai putem increde in NIMIC din ceea ce cunoastem prin simturi. Nici in minuni, nici in marturii, in NIMIC. Totul devine relativ si nu mai avem acces la nici o forma de cunoastere. Pentru ca si cunoasterea revelata are nevoie de un suport material, si de un suport rational. Un SUPORT, nu o radacina, precizez.

În prealabil postat de Traditie1

E drept ca un om aflat sub influenta teoriilor stiintifice se poate ruga, dar nu curat. Orice asociere voluntara cu o teorie, chiar cele ce tin de invatatura Bisericii, apare ca un obstacol in momentul rugaciunii curate. Toate inclinatiile spre diverse idei, adica orice convingere produce o modificare in sufletul nostru, modificare care apare atunci cand ne inaltam sufletul la Dumnezeu in mod real. Precizez ca omul se poate adresa lui Dumnezeu si in mod superficial si o astfel de rugaciune nu este impiedicata de convingerile respectivului, dar daca omul cauta sa stea in fata lui Dumnezeu in mod real atunci tot bagajul de convingeri se interpune intre el si Creator.

Si la asta se adauga si sentimentul dezolant, depersonalizant pe care conceptia materialista (stiintifica) il induce in sufletul omului, sentiment care impiedica rugaciunea de asemeni.

Nu cred ca asta se interpune cel mai degraba, scripturile si sfintii au vorbit mai degraba de pacat si de patimi, si de necredinta, astea se interpun si avem destul de furca cu ele.
Ceea ce afirmi tu este foarte indraznet, de unde stii tu cat de curata este rugaciunea cuiva?
Pe ce te bazezi cand afirmi asta?