Nu-mi place cum suna... intreb doar ...

Această nedumerire ar putea fi generată de dispute vechi asupra sofismului"Dumnezeu este drept-adică pedepseşte ce este nedrept/Dumnezeu este atotbun-iartă totul" Pe situl Război într-u cuvânt am găsit un articol interesant despre acest subiect.Îl voi căuta şi voi scrie exact cum se numeşte şi eventual adresa (merită citit).
De ce nu discuţi aceasta şi multe alte nedumeriri ale tale şi ale altor prieteni cu duhovnicul tău ?

[zoridezi]

Mie imi place cum suna, ce n-as da sa imi fie frica de Dumnezeu atunci cand incalc legea iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele meu. Si totusi nu mi-e frica, de asta nici nu inteleg iubirea nemarginita a lui Dumnezeu si indelunga Lui rabdare atunci cand eu gresesc... altfel m-as cutremura la vederea pacatului si nu m-as mai veseli de indiferenta si raceala mea.
Dumnezeu da iubire dar nu iarta absenta iubirii...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de cristinalex

Si de mult ma intreb... de ce la finalul Slujbei de Dumnica, inainte sa vina enoriasii, credinciosii la Sfanta Impartasanie, Parintele spune " Cu FRICA... apropiati-va de Dumnezu.."
De ce cu "FRICA" ?!? Cum sa ma apropii cu "frica" de Dumnezeu ?!? De Domnul ma apropii cu dragoste! N-am inteles niciodata asta , cum n-am inteles niciodata de ce spune cu atata mandrie un om "numa' de Dumnezeu mi-e frica!" Pai, cum sa-ti fie frica de Bunul Dumnezeu?!? Dumnezeu ne iubeste si ne iarta cel mai mult pacatele, cum sa ne fie frica de Domnul ?!? Nu-mi place cum suna...

Cu adevarat aici vorbim despre o taina infricosata, vezi in Patericul egiptean la pagina 39 intamplarea asta:

7) A povestit avva Daniil faranitul, ca a zis parintele nostru avva Arsenie pentru
un schitiot, ca era mare cu faptele, dar prost la credinta si gresea pentru
prostimea lui si zicea ca nu este cu adevarat Trupul lui Hristos, pâinea care o
luam, ci inchipuire. (1)
Si au auzit doi batrani, ca zisese acest cuvant si stiindu-l ca este mare la
viata, au socotit ca din nerautate si prostime zice. Si au venit la el si i-au zis lui:
avvo, cuvant de necrezut am auzit pentru oarecare, cum ca zice ca painea cu care
ne impartasim, nu este cu adevarat Trupul lui Hristos, ci este inchipuire. Zis-a
batranul: eu sunt cel ce am zis aceasta. Iar ei il rugau, zicand: nu tine asa, avvo,
ci precum a invatat Biserica cea soborniceasca. Caci noi credem ca painea
aceasta este Trupul lui Hristos cu adevarat si paharul este insusi Sangele lui
Hristos cu adevarat si nu e inchipuire. Ci precum intru inceput tarana luand din
pamant, a zidit pe om dupa chipul Sau si nimeni nu poate zice ca nu este chip al
lui Dumnezeu, desi este neinteles chipul, asa si painea, pentru care a zis, ca
Trupul Meu este, asa credem ca este cu adevarat Trupul lui Hristos. Iar batranul
a zis: de nu ma voi incredinta din lucru, nu am vestire in chip desavirsit. Iar ei au
raspuns: sa ne rugam lui Dumnezeu toata saptamana pentru taina aceasta si
credem ca Dumnezeu ne va descoperi noua. Iar batranul cu bucurie a primit
cuvantul si se ruga lui Dumnezeu si el zicând: Doamne, Tu stii ca nu din rautate
sunt necredincios, ci ca sa nu ma insel intru nestiinta.
Descopere-mi, Doamne Iisuse Hristoase! Mergand inca si batranii la chiliile lor,
se rugau lui Dumnezeu si ei zicand: Doamne Iisuse Hristoase, descopere
baranului taina aceasta, ca sa creada si sa nu-si piarda osteneala sa! Si
Dumnezeu a ascultat amandoua partile. Si implinindu-se saptamana, au venit ei
duminica la biserica si au stat impreuna numai ei câtestrei pe o rogojina, iar in
mijloc era baranul. Si li s-au deschis lor ochii cei intelegatori. Iar cand s-a pus
painea pe Sfanta Masa se arata numai la catesitrei ca un prunc si cand intindea
mana preotul sa franga painea, iata ingerul Domnului s-a pogorat din cer, avand
cutit si a jertfit pe Prunc si a turnat sangele Lui in pahar. Iar cand a frant preotul
painea in bucati mici si ingerul taia din Prunc bucatile mici. Si cand s-a apropiat
sa ia din cele sfinte, i s-a dat batranului carne cu sange. Si vazind, s-a infricosat
si a strigat zicand: cred Doamne, ca painea este Trupul Tau si paharul este
Sangele Tau! Si indata s-a facut carnea cea din mana lui paine dupa taina. Si s-a
impartasit, multumind lui Dumnezeu. Si i-au zis lui batranii: Dumnezeu stie
firea omeneasca, ca nu poate sa manance carne cruda si pentru aceasta a prefacut
Trupul Sau in paine si Sangele Sau in vin, la cei ce primesc cu credinta. Si au
multumit ei lui Dumnezeu pentru batranul, ca nu a lasat sa se piarda ostenelile
lui. Si s-au dus catestrei cu bucurie la chiliile lor.
1 Vezi pentru aceasta la Teologhicon al Sf. Ioan Damaschin foaia 343.

[ClaudiuT]

În prealabil postat de cristinalex

Si de mult ma intreb... de ce la finalul Slujbei de Dumnica, inainte sa vina enoriasii, credinciosii la Sfanta Impartasanie, Parintele spune " Cu FRICA... apropiati-va de Dumnezu.."
De ce cu "FRICA" ?!? Cum sa ma apropii cu "frica" de Dumnezeu ?!? De Domnul ma apropii cu dragoste! N-am inteles niciodata asta , cum n-am inteles niciodata de ce spune cu atata mandrie un om "numa' de Dumnezeu mi-e frica!" Pai, cum sa-ti fie frica de Bunul Dumnezeu?!? Dumnezeu ne iubeste si ne iarta cel mai mult pacatele, cum sa ne fie frica de Domnul ?!? Nu-mi place cum suna...

Iubite frate, cand esti la Sfanta Liturghie si mai ales cand inaintea ta este Sfantul Potir in care se afla Trupul si Sangele Domnului, care din nou s-au frant pentru noi spre iertarea pacatelor este normal sa stai cu FRICA si cu CUTREMUR, gandindu-te ca esti nevrednic de toata aceasta jertfa si iubire de oameni pe care Dumnezeu o face pentru noi. Apoi trebuie sa te mai apropii cu frica pentru ca din cauza nevredniciei ai putea sa te "arzi" si sa manci "osanda vesnica" cum spun cuvintele Sf. Ap. Pavel. Iata cateva argumente, dar pe masura ce vei sporii in smerenie vei intelege tu singur mai bine.
Iarta-ma si Dumnezeu sa te binecuvinteze!


Har si Pace de la Domnul!

[Floar3]

În prealabil postat de cristinalex

Si de mult ma intreb... de ce la finalul Slujbei de Dumnica, inainte sa vina enoriasii, credinciosii la Sfanta Impartasanie, Parintele spune " Cu FRICA... apropiati-va de Dumnezu.."
De ce cu "FRICA" ?!? Cum sa ma apropii cu "frica" de Dumnezeu ?!? De Domnul ma apropii cu dragoste! N-am inteles niciodata asta , cum n-am inteles niciodata de ce spune cu atata mandrie un om "numa' de Dumnezeu mi-e frica!" Pai, cum sa-ti fie frica de Bunul Dumnezeu?!? Dumnezeu ne iubeste si ne iarta cel mai mult pacatele, cum sa ne fie frica de Domnul ?!? Nu-mi place cum suna...

28. După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu, aceasta este înţelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă priceperea". (Iov - capitolul 28)

[glykys]

Intre frica şi iubirea de Dumnezeu
Frica de Dumnezeu pare să fie printre lucrurile care nu mai interesează pe nimeni, nici măcar pe credincioşi, deoarece oamenii îşi închipuie că au prea multă iubire. Iar iubirea vine şi înlocuieşte sentimentul mult mai prozaic, mai banal, mai ignobil, de slugă cumva, al fricii. Dar o înlocuieşte numai în imaginaţia unora. Căci, atâta vreme cât în lume creşte dezinteresul pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, cât viaţa noastră este tot mai îndepărtată de sursa ei divină, nu putem susţine că avem iubire faţă de El. Există, desigur şi o frică laşă, paralizantă, dar nu pe aceasta o vrea Dumnezeu de la noi. Frica cea bună îl duce pe om către împlinirea poruncilor, îl face să aibă mintea aţintită cu grijă către Dumnezeu. Împlinirea poruncilor, prin care ne purificăm de eul egoist, este o etapă obligatorie în dobândirea iubirii.

Iubirea creştină este amestecată cu „sloganul masonic al drepturilor omului”, iar produsul obţinut duce la o iubire drăcească, în care sunt acceptate acele abateri de la credinţă de care Sfinţii Părinţi s-au lepădat. Adevărata iubire creştină cere să nu-l lăsăm pe cel ce a greşit în rătăcirea sa, ci să încercăm să îl aducem pe calea cea bună, arătându-i unde a greşit, să ne silim să-l îndreptăm, nu să îi spunem că este perfect aşa cum este el, că nu are nimic de schimbat. Faptul că este respinsă erezia sau homosexualitatea, sau alte feluri de păcate, nu se răsfrânge şi asupra persoanelor care au respectivele păcate. Ba din contră, drept-credinciosul are milă de ei, se poate ruga în taină pentru îndreptarea lor, va suferi pentru patimile la care sunt ei supuşi. În schimb însă, în numele unei presupuse armonii universale, de dragul păcii, ni se cere să trecem peste toate diferenţele, să acceptăm toate patimile, să fim toţi la fel, globalizaţi şi, astfel, mai uşor de adus laolaltă într-un stat mondial.
Dacă vrem să ne apropiem de Dumnezeu (ceea ce nu ni se întâmplă, totuşi, decât la câţiva dintre noi), atunci preferăm calea îndrăznelii din iubire, nu a fricii. Frica ni se pare un sentiment josnic, însă dacă avem răbdarea de a citi rândurile Părintelui Grigorie, care se bazează pe texte din Biblie şi din Sfinţii Părinţi avem posibilitatea de a ne apropia de o cale mântuitoare mai ocolită, dar mai sigură, mai ferită de pericole, căci aceasta a fost calea cea mai mult folosită în trecut. Frica nu este o spaimă teribilă care te pironeşte în loc, nelăsându-te să faci vreun pas de teama de a nu greşi, ci este grija de a împlini prouncile dumnezeieşti, este dorinţa de a nu dezamăgi iubirea lui Dumnezeu. Ea aduce în suflet bucurie, pace şi veselie duhovnicească.
Frica e mai cuminte, mai la îndemâna noastră. Nu avem atâta dragoste cât să fim îndrăzneţi către Dumnezeu, aşa că, dacă avem îndrăzneală în manifestarea noastră faţă de Dumnezeu, fie avem mai multă dragoste decât proorocii şi sfinţii lui Dumnezeu, fie suntem, mult mai probabil, inconştienţi. Umblând însă pe calea arătată nouă de sfinţii din trecut, primim întâi înţelepciunea, sădită în noi de Duhul Sfânt, care aduce frica, iar frica, prin paza poruncilor, ne apropie de Dumnezeu. Iar apropierea de Dumnezeu ne aduce în suflet iubirea. Această frică este mai degrabă o grijă care ne conduce treptat de la credinţă la dragoste prin intermediul lucrării virtuţilor şi al poruncilor.
Există o creştere şi o împreună rodire a fricii şi iubirii. Se foloseşte în carte o frumoasă metaforă a Sfântului Grigorie Teologul, în care viaţa creştină este asemănată cu mersul pe o coardă. Dedesubt se află abisul pierzării, la un capăt coarda e ţinută de frica de Dumnezeu, iar la celălalt de iubire. Înaintarea se face dinspre frică spre iubire, dar permanent trebuie să le avem pe amândouă cu noi spre a nu cădea. Iar rezultatul iubirii de Dumnezeu este dorinţa tot mai mare de a fi cu El, privirea lumii prin ochii Lui, necedarea la vreuna din ispitele care se ivesc la tot pasul.
Lumea de azi se lasă tot mai mult sedusă de mirajul comodităţii şi tinde spre o postură din care să obţină multe drepturi pentru tot mai puţine obligaţii. Rigoarea pe care vrea să o păstreze Părintele Grigorie în numele tradiţiei autentice a Ortodoxiei intră în conflict cu duhul căldicel al lumii acesteia. Nici de sfânta euharistie nu se mai apropie credincioşii aşa cum se cuvine. Îndrăzneala pe care o avem, de a cere deasa împărtăşire, ar trebui să se bazeze pe mai multă nevoinţă, nu pe pogorăminte.
Înşelarea ia în lumea noastră forme mai drastice decât oricând în trecut. Dacă înainte diavolul ataca pe fiecare personal, acum, grăbit că i se apropie sorocul, a trecut la înşelarea sistematică, a societăţilor întregi. Aşa este cazul în Apus, unde catolicismul, şi apoi protestantismul s-au îndepărtat de la calea cea bună. Problema cea mai gravă este că acum se încearcă aducerea aceluiaşi spirit şi în Biserica Ortodoxă. Ori de câte ori sunt primite ajutoare pentru diverse categorii defavorizate, bolnavi, bătrâni, cei din închisori, este adus cu ele şi duhul protestant al celor ce alocă fondurile respective.
Relaţia mea cu Dumnezeu este ca şi cum numai eu şi Dumnezeu am exista. Atunci, lumea, pentru că şi ea există, trebuie gândită, recuperată, acceptată numai prin Dumnezeu şi în El. Daca nu îl iubim întâi pe Dumnezeu, nu îi vom putea iubi nici pe oameni, şi nici lumea, căci iubirea noastră va fi pătimaşă, şi ne va menţine în eul nostru egoist. În schimb însă, prin deschiderea către Dumnezeu ne vom deschide către oameni şi vom putea realiza starea noastră proprie, aceea de fiinţe în comuniune.
http://www.rostonline.org/rost/nov2008/dumnezeu.shtml

[cozymin]

În prealabil postat de cristinalex

Si de mult ma intreb... de ce la finalul Slujbei de Dumnica, inainte sa vina enoriasii, credinciosii la Sfanta Impartasanie, Parintele spune " Cu FRICA... apropiati-va de Dumnezu.."
De ce cu "FRICA" ?!? Cum sa ma apropii cu "frica" de Dumnezeu ?!? De Domnul ma apropii cu dragoste! N-am inteles niciodata asta , cum n-am inteles niciodata de ce spune cu atata mandrie un om "numa' de Dumnezeu mi-e frica!" Pai, cum sa-ti fie frica de Bunul Dumnezeu?!? Dumnezeu ne iubeste si ne iarta cel mai mult pacatele, cum sa ne fie frica de Domnul ?!? Nu-mi place cum suna...

Frica de care se vorbeste nu este frica pe care o simtim noi.E vorba de o alta duhovniceasca, teama de a nu-l pierde pe Dumnezeu prin pacat, sfiala, modestie, fior sfant si nu indiferenta sau obligatie.

Pe mine alt proces ma pune pe ganduri la Sfanta Liturghie si anume ritualul proscomidiei...In urma acestui ritual se constituie trupul si sangele Domnului...Iar asta inseamna ca prescura il reprezinta pe Mantuitorul nostru Iius?