Poezii preferate...

[cherub]

Emotie de toamna - poem de Nichita Stanescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
------------------------------------------------------------------------
Si tot alerg - de Adrian Erbiceanu

Mi-s drumurile toate o podvoadă,
O carte răsfoită înapoi,
Un Zig şi-un Zag ce-nnoadă şi deznoadă
Neliniştea trăirilor din noi;

Mi-s apele meandre ferecate,
Un dans de umbre făr’ aşezământ,
Arpegii volatile, dispersate
De plămădirea primului cuvânt;

Mi-s gândurile scame de urzeală,
Eşafodaje ce se regăsesc
Sub dalta sângerând de osteneală…
Şi tot alerg, şi… nu te mai găsesc…
__________________________________________________ ______
Cina cea de taina - de Vasile Voiculescu

Bateai domol si norii silnici cerneau zadarnic sa te-ascunda
Când ti-am deschis, în noaptea ceea, camara-mi sufletului scunda.

De cum intrasi, târând lumina de lunga-Ti haina aninata,
Chilerul mi-a parut mai muced, poiata mai întunecata.

Dar ridicasi din tinda mâna usor spre-a binecuvânta,
Si iata, se bolti tavanul,-naltându-se deasupra Ta.

Te-am cunoscut, desi venisesi un tanic oaspe nechemat,
Si-am priceput ca Ti-este sete si înca, Doamne, n-ai cinat.

"M-am abatut sa fac la tine, de-ngadui, cina cea de taina.
Chiverniseste pentru Paste si pune-ti grabnic alta haina,

Aduna rudele si sotii cu slugile la sarbatoare,
Si toarna apa calda-n vase, sa-i spal frateste pe piciore".

"Stapâne, Ti-am raspuns si glasul în gât mi se facuse ghem
În tot pamântul n-am pe nimeni sa vie-atuncea când îl chem.

Sarac si fara de prieteni ma ocolesc de mult drumetii,
Caci n-am nici azima, nici sare pe masa goala a vietii.

Priveste, ca-n pustietate-i: Doar eu în fata Ta ma scol
Si nu-i o dramura de pâne sa-ti pun 'nainte pe pristol"...

...Atunci spre inima-mi crescuta purtându-Ti slobod bratul drept,
Ca dintr-o lacra nencuiata mi-ai scos-o repede din piept,

Ai rupt-o, lesne ca pe-o roada ce coapta spânzura de ram,
Si n-am simtit nici o durere, asa de bucuros eram.

Apoi, frângând-o bucatele, cum nu aveam la cina soti,
M-ai dus tacut la o rascruce si-am împartit-o-n zori la toti.