despre bolnavii psihici

[Traditie1]

Din câte stiu se considera uneori, ca si în Justitie, ca lipsa de discernamânt ar asigura mântuirea. Aceasta este o presupunere si nimic mai mult.

Daca prin mântuire întelegem dobândirea energiilor necreate, atunci la ea se poate ajunge doar prin viata de rugaciune permanenta, de isihasm.


Conceptul de boala psihica e confuz.
Oamenii au tendinta sa considere nebunie manifestarile pe care nu le înteleg. Acest fel de convingeri pleaca de la premisa ca tipul de comportament al majoritatii reprezinta modelul de normalitate (asta este si originea cuvântului normal, adica care se înscrie în norme, care reprezinta individul cu caracteristici medii).
Daca consideram însa normalitatea ca raportare corecta la realitate atunci majoritatea oamenilor sunt bolnavi, în lumina învataturii evanghelice, unde nebunie este numita alipirea de lucrurile acestei lumi si ignorarea chemarii lui Hristos (vezi pilda bogatului caruia i-a rodit tarina -Luca 12, 20, pilda celor 10 fecioare -Mastei 25, 2 unde e folosit cuvântul nebun în acest sens). Majoritatea oamenilor nu au poruncile lui Hristos ca fundament al vietii lor.


A considera pe cineva bolnav psihic e o forma de a-l judeca, de a considera ca tu reprezinti normalitatea iar el anomalia, când se poate ca tu sa fii mai bolnav ca el.
　

Bolile psihice nu sunt altceva decât o forma de manifestare atipica în raport cu comportamentul majoritatii. A cauta sa tratezi aceste boli înseamna în multe cazuri a cauta sa-l conformezi pe aproapele tau unor tipare considerate de tine normale, dar care pot fi aberante. Noi nu trebuie sa luam manifestarile majoritatii drept model al normalitatii.


Sunt si situatii, manifestari care produc suferinta celui ce le are, dar calea de a-l ajuta poate fi doar dialogul, nu tratamentele medicale. Cu alte cuvinte trebuie ajutat sa constientizeze ce ar putea sa-l faca sa scape de respectivele suferinte.

　
Un alt factor care a dus la abordarea gresita a celor considerati bolnavi psihic sunt teoriile medicinei, ale psihiatriei, potrivit careia fenomenele psihice ar fi de natura electro-chimica, ca diversele stari psihice ar depinde de lipsa unor substante chimice. Învatatura crestin-ortodoxa este însa ca spiritul e chipul lui Dumnezeu în om si ca este imaterial (asa cum si Dumnezeu este imaterial).

O sursa de confuzii este constatarea ca într-adevar sub efectul unor substante omul îsi pierde constienta sau intra într-o stare de reverie, ceea ce ar parea sa confirme ca exista o legatura între chimie si starile psihice. Dar aceste manifestari sunt din iconomia divina, sunt menite sa întretina aparenta ca totul e material, pentru ca actul de credinta al omului sa nu fie determinat de dovezi indubitale a existentei lumii nemateriale.

Deci fericirea, depresia, inteligenta etc nu depind de existenta sau inexistenta unor substante chimice ci de factori ce tin de conditiile de viata ale omului.
Retardarea mintala rezulta din asimilarea insuficienta sau deformata de cunostinte si experiente de viata, la fel ca si autismul, schizofrenia si paranoia.

Dar toate acestea se întâmpla cu stiinta lui Dumnezeu, nu exista accidente în existenta. A aborda aceste lucruri ca accidente este din start o greseala.