Casnicie pe cale de destramare

[anna21]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Sfaturile tale sunt foarte frumoase, si date din tot sufletul...eu insa inteleg totusi intr-un anumit fel aceasta iertare venita pe fondul adulterului ( daca chiar este si cazul lui Eduard) si a altor aspecte negative prezente intr-o casnicie.

Poti ierta si iubi pana la cer, dar totusi si aceste sentimente pot fi tot egoiste..si in vederea " tinerii" partenerului/sotului langa tine..dar fara a incerca sa schimbi ceva si in tine pentru ca el sa fie implinit in cadrul casatoriei. Sunt oameni care raman casatoriti pentru ca le e comod asa, pentru ca sotia gateste bine, pentru ca un divort e prea costisitor pentru bugetul lui...dar practic relatia continua la fel, cu hibele ei, cu defectele fiecaruia, cu sentimentul ca mai bine il mai inseala din cand in cand pe celalalt pentru a putea merge inainte cu o casnicie in care nu se mai simte implinit de muuuult.

Pe langa iertare si iubire, cea din urma existand practic de la inceputul oricarei relatii, si deci nefiind de ajuns pentru ca sotul/sotia sa se simta implinita sau asa cum isi doreste sa se simta...ar mai trebui sa ne mai evaluam din cand in cand, sa incercam sa intelegem ce il poate deranja pe cel de alaturi la noi...sa incercam sa ne dam seama pe unde gresim poate...

Nu stiu, conceptul acesta de iertate si iubire la maxim vine cumva ca ceva ce poate masca multe si care ne poate situa pe un piedestal al crestinului ideal, al partenerului ideal...in timp ce celalalt vorbeste la pereti si noi contnuam sa ne consideram perfecti, in timp ce celalat se indeparteaza de noi pentru ca "e rau, slab si frustrat din cauza perfectiunii noastre"

Cu siguranta cei care inseala, pot insela ( pentru ca mai sunt si unii care inseala fara sa isi poata explica de ce ) si pentru ca ajung sa comunice mai bine cu alte persoane, iar cel de acasa sta cu ochii goi si cu mainile in poala si nu intelege de ce trebuie sa i se reproseze lui ceva.

Barbatii joaca rolul asta foarte bine...pe oricare l-ai parasi, reactioneaza ca si cum atunci ii spui prima oara lucrurile pe care i le spui, atunci te vede prima oara nemultumita de el, si atunci gandeste pentru prima oara si incearca sa inteleaga ce s-a intamplat cu tine

Eu am spus acele lucruri gandindu-ma ca :
- casatoria lui a ajuns intr-un punct in care doar Dumnezeu il poate ajuta. (Dar inaintea lui Dumnezeu nu poti veni oricum, ci trebuie sa te cercetezi si sa vii fara ura, daca este posibil: plin de iertare si iubire).
- Omul doreste sa-si salveze casatoria si a declarat ca-si iubeste sotia (am presupus ca este dispus sa treaca cu vederea scaderile ei, ca este dispus sa dea de la el, sa renunte etc.)

Evident, daca ar fi fost alta situatie, poate altele ar fi fost si sfaturile. Dar acum nu mai merge: cumpara-i o floare, ascult-o, mergeti in parc la plimbare..

@Andrusca: spui ca iubirea nu trece peste adulter.
Ba trece.
Am o fosta colega (fotomodel de profesie) care a fost inselata sistematic de sot. Nu s-a despartit de el.. Mai mult, a incercat intotdeauna sa protejeze copiii. Sincer nu stiu ce mai face in ziua de azi (nu am mai vorbit de juma de an), dar situatia ei a durat ani. Nici macar nu este crestina (ca sa cauta un sprijin la Dumnezeu.. sau rasplata). Este singura in lupta ei. Eu sunt impresionata de eforturile si rabdarea ei.

Spui:

Nu stiu, conceptul acesta de iertate si iubire la maxim vine cumva ca ceva ce poate masca multe si care ne poate situa pe un piedestal al crestinului ideal, al partenerului ideal...in timp ce celalalt vorbeste la pereti si noi contnuam sa ne consideram perfecti, in timp ce celalat se indeparteaza de noi pentru ca "e rau, slab si frustrat din cauza perfectiunii noastre"

Nu. Iertarea este destul de grea, nu face casa buna cu mandria.
Cred ca daca ar ierta cu adevarat si ar iubi.. sotia ar intelege asta.
Dar cat timp pune dreptatea in fata (adica ea mi-a gresit, ea nu m-a inteles etc..) nu va ajunge departe.

Din experienta mea (sper sa nu-mi para rau ca aduc lucruri de acasa): am trecut printr-o perioada grea, cand sotul s-a indepartat de mine.. Evident ca din exterior, nimic nu parea schimbat.. faceam exact aceleasi lucruri ca inainte, imi cumpara ocazional cadouri scumpe.. nu-mi lipsea nimic, teroretic. Dar eram nefericita.
Pana intr-o zi cand a venit de la munca, i-am pus mancarea in fata, el s-a uitat la mine si a spus: dar tu ai mancat?
Atunci am stiut ca lucrurile sunt diferite si m-am bucurat. Este greu de explicat cum un moment cotidian simplu constituie o amintire frumoasa. Este diferenta intre a face ce trebuie si a iubi. Simplu fapt ca m-a privit (ca si cum ar fi constientizat asta esti tu, acesta sunt eu, suntem aici amandoi.. eventual, tu esti cam slaba :)) si mi-a pus o intrebare banala (care inseamna ca s-a pus in locul meu).. inseamna mai mult decat un cadou impersonal care marcheaza statutul social atins de barbat.
(dar evident nu pot sfatui "intreaba sotia daca a mancat", e hilar.. doar am vrut sa arat ca ceea ce numesc eu iubire sparge patternurile din mass media)
Nu am alt sfat pt el decat sa-si iubeasca sotia cu adevarat (asta implica si iertarea) si neegoist. Poate ea va simti.
Pote sunt eu f idealista, dar eu chiar simt cand cineva ma place, simt si dispretul sau antipatia, indiferent de ceea ce face sau zice persoana din fata mea.

Da, asta cu tolba plina, suna cam ciudat...am mai vazut barbati care de moment ce muncesc si aduc banii acasa, considera ca sotia e tratata ca o regina...problema e ca o data ce esti casatorit, nu mai evaluezi tu situatia numai prin prisma ta, pentru ca ar trebui sa il intrebi( asta daca nu cumva iti spune deja cum stau lucrurile)si sa il citesti pe celalalt sa vezi daca e multumit, si daca banii sunt totul pentru el....

Evident ca banii nu sunt mare lucru daca nu ai liniste in casa.
Daca nu ai copii, poate nu este mare lucru daca el castiga mult sau nu.
Dar daca esti mama, diferenta este enorma. Te elibereaza de un noian de griji si ai resursele emotionale pe care le poti indrepta catre copii. Nu minimizati efortul facut de Eduard pt familie.