Feminismul-un rau necesar?

[anna21]

În prealabil postat de Noesisaa

Si totusi, si poate aici vorbeste occidentul din mine, fericirea este un tel absolut legitim al oricarei persoane. Hristos este fericire, scopul suprem al crestinului, mantuirea, este fericirea...cerul este plin de fericiti ("Fericiti cei saraci cu duhul..., etc."), pamantul este plin de fericiti (cei care suntem sanatosi, avem familie, avem un trai decent -- asta este fericire, chiar daca unii nu isi dau seama). Eu cred ca daca esti fericit, atitudinea normala nu este sa te simti vinovat (gen "cu ce sunt eu mai bun ca sa imi fie mai bien decat acelor oameni care mor de foame, sunt in inchisoare, etc), ci sa multumesti lui Dumnezeu pentru bunatatile pe care ti le-a dat, pe cat esti de nevrednic de ele, sa te bucuri de ele (Dumnezeu nu cred ca iti da o viata frumoasa si interesanta ca sa te porti de parca ai fi in doliu continuu, nu?), si sa te rogi pentru cei care nu au parte de ele, sau chiar sa faci ceva pentru cei mai putin fericiti decat tine.

Sa stii Anna, ca totusi transmiti o impresie destul de deprimanta despre casatorie...cel putin pentru cineva necasatorit. :)

Pai fericirea este una singura: Viata intru Hristos.
(adica orice alta "fericire" este inselatoare si imbinata cu amarul).
Nu promovez sentimentul de vina, asta este interpretarea ta.
Am vina, desigur, de a nu valoriza talantii primiti! Ai primit ceva? Pai aceia sunt talanti..
Deci nu vinovata ca am primit ceva, ci vinovata ca nu traiesc crestineste, vinovata ca iubesc lumea mai mult decat pe Dumnezeu etc.

[Noesisaa]

Eu am scris ce am inteles eu din ceea ce ai scris tu. Posibil ca nu am inteles bine.
Mie mi se pare ca duci o viata destul de angajata crestineste. Cred ca te cam auto-flagelezi.

Intotdeauna am avut impresia, si imi place sa cred, ca oamenii cu adevarat credinciosi sunt fericiti, sau cel putin emana fericire. Cu tot cu problemele care sunt in lume si pacatele care le fac, fiindca pana la urma, Hristos a inviat, nu-i asa, si noi suntem crestini...deci avem motive de bucurie care trancend micimea si nedesarvarsirea noastra. Nu ma prea atrage crestinismul care e ancorat intr-un tragism continuu.

[anna21]

În prealabil postat de Noesisaa

Eu am scris ce am inteles eu din ceea ce ai scris tu. Posibil ca nu am inteles bine.
Mie mi se pare ca duci o viata destul de angajata crestineste. Cred ca te cam auto-flagelezi.

Intotdeauna am avut impresia, si imi place sa cred, ca oamenii cu adevarat credinciosi sunt fericiti, sau cel putin emana fericire. Cu tot cu problemele care sunt in lume si pacatele care le fac, fiindca pana la urma, Hristos a inviat, nu-i asa, si noi suntem crestini...deci avem motive de bucurie care trancend micimea si nedesarvarsirea noastra. Nu ma prea atrage crestinismul care e ancorat intr-un tragism continuu.

Da, Noesisa, oamenii credinciosi sunt mai senini deoarece sunt desprinsi de aceasta lume si ancorati intr-o alta realitate.
Dar cred ca eu nu sunt "destul de crestina".
Nu sunt deprimata, trista.. ce mai presupuneti din postarile mele. Ci doar nemultumita de nivelul meu de traire crestina, ceea ce este cu totul altceva. (Si nu de la viata familiala mi se trage.)
Si in viata reala sunt un om senin si cu simtul umorului, ca altfel nu as putea face fata rolului de mama a doi copii.. care acum vad ca-mi picteaza bufetul din bucatarie :))). (o mama carierista nu se poate bucura de simtul artistic al copiilor...)
Doar ca pe acest forum imi prezint o singura latura a mea.. de aceea deprim lumea.. imi pare rau.

[Noesisaa]

În prealabil postat de anna21

Si in viata reala sunt un om senin si cu simtul umorului, ca altfel nu as putea face fata rolului de mama a doi copii.. care acum vad ca-mi picteaza bufetul din bucatarie :))). (o mama carierista nu se poate bucura de simtul artistic al copiilor...)

:D Cum sa nu, ai impresia ca mamele care au si o cariera sunt oarbe sau nu-si iubesc copiii? Eu am vazut mame casnice (in Romania) cu mai multi copiii care saracele erau asa de prinse cu treaba ca nu observau nimic dragalas la copiii lor, sau oricum, daca observau, nu erau prea impresionate. Totul depinde de felul de a fi a mamei, nu de ocupatie, sau de cat de mult sta acasa.

Stii ce-i ciudat? Eu animozitatea asta fata de femeile cu cariera nu am intalnit-o decat la americani protestanti si conservatori din America (am locuit putin intr-un stat mai spre sud). Sau la unii proaspat convertiti ortodocsi.

[Fani71]

În prealabil postat de Noesisaa

:D Cum sa nu, ai impresia ca mamele care au si o cariera sunt oarbe sau nu-si iubesc copiii? Eu am vazut mame casnice (in Romania) cu mai multi copiii care saracele erau asa de prinse cu treaba ca nu observau nimic dragalas la copiii lor, sau oricum, daca observau, nu erau prea impresionate. Totul depinde de felul de a fi a mamei, nu de ocupatie, sau de cat de mult sta acasa.

Stii ce-i ciudat? Eu animozitatea asta fata de femeile cu cariera nu am intalnit-o decat la americani protestanti si conservatori din America (am locuit putin intr-un stat mai spre sud). Sau la unii proaspat convertiti ortodocsi.

Da, totul depinde de echilibrul din viata ta.
Mama a lucrat intotdeauna (desi a facut si sacrificii in cariera) si totusi noua nu ne-a lipsit niciodata afectiunea si atentia. Nu numai pt ca era mereu cineva din familie cu noi, ci si pentru ca stia sa foloseasca timpul pe care il avea la maximum si calitatea prezentei era foarte buna. De exemplu, vara, dimineata, foarte devreme, ne ducea sa luam micul dejun in parc inainte sa plece la lucru. Nu o sa uit niciodata acele diminete. Seara ne citea inainte sa ne culcam. Parintii nu ne lasau niciodata singuri seara. Etc.

[andreicozia]

În prealabil postat de anna21

.. care acum vad ca-mi picteaza bufetul din bucatarie :))).

Lasa-l ca oricum nu-i al tau. Cind va mutati din apartament oricum il vor zugravi din nou deci nu conteaza.

[anna21]

În prealabil postat de andreicozia

Lasa-l ca oricum nu-i al tau. Cind va mutati din apartament oricum il vor zugravi din nou deci nu conteaza.

Te roade rau, nu-i asa?
(am timp de pantofi.. da-mi adresa ta de mail si-ti trimit poze de pantofi cu numele tau pe ei sa nu zici ca i-am luat de pe net.. si copie dupa licenta de medic a sotului in USA - are chiar doua, drept de practica in doua state. si cartea mea de munca.. si tot ce vrei... numai sa te calmezi.
Nu poti intelege ca unii oameni nu mint, nu?)

Dar daca pe tine te face fericit sa crezi ca dorm sub un pod.. poti crede si asta.. linisteste-ti invidia, ca ai intrecut orice masura.

(daca ma mai sacai o sa te intreb de acei "30 ani studiu biblic si patristic" dupa cum te-ai laudat ca ai invatat.. sau de icoanele acelea ciudate de care ai povestit.. sau alte lucruri cu totul iesite din comun care le imprastii pe aici)

[heaven]

Eu cred ca neintelegerile vin din faptul ca fiecare dintre noi incercam sa luam drept etalon felul nostru de a fi ori nu se poate,pentru ca suntem atat de diferiti,simtim diferit,ne bucuram si induram suferintele diferit.
Sunt femei,precum Anna21,care percep fericirea in acest mod,mai casnic si se simt implinite in acest fel,iar altele care isi doresc foarte multa independenta si nu ar accepta nici in ruptul capului sa duca o astfel de viata,punand mai mult accent pe cariera,pozitie sociala etc.
Nici una din ele nu este de condamnat,dar,mai pe sleau :"fericirea mea nu este si fericirea ta!"
Totusi,toate aceste relatii trebuie sa aiba in comun urmatorul aspect:barbatul si femeie trebuie sa se completeze si,pe langa iubire,este necesar sa stie sa se respecte reciproc.
Daca aceste lucruri nu se intampla si ne pacalim pe noi ca suntem fericiti si impliniti,atunci avem o problema.
Deasemenea,mamele trebuie sa fie foarte atente pentru ca la randul lor ofera modele comportamentale copiilor lor si chiar nu ar fi de dorit ca respectiva fetita sa inteleaga ca ea trebuie sa se supuna neconditionat viitorului sot cand va atinge maturitatea,iar baiatul sa considere ca lui i se cuvine cam totul intr-o viata de familie.
Calea echilibrului este cea mai buna si ar trebui sa incercam sa ramanem pe ea.

[maria-luisa]

În prealabil postat de heaven

Eu cred ca neintelegerile vin din faptul ca fiecare dintre noi incercam sa luam drept etalon felul nostru de a fi ori nu se poate,pentru ca suntem atat de diferiti,simtim diferit,ne bucuram si induram suferintele diferit.
Sunt femei,precum Anna21,care percep fericirea in acest mod,mai casnic si se simt implinite in acest fel,iar altele care isi doresc foarte multa independenta si nu ar accepta nici in ruptul capului sa duca o astfel de viata,punand mai mult accent pe cariera,pozitie sociala etc.
Nici una din ele nu este de condamnat,dar,mai pe sleau :"fericirea mea nu este si fericirea ta!"
Totusi,toate aceste relatii trebuie sa aiba in comun urmatorul aspect:barbatul si femeie trebuie sa se completeze si,pe langa iubire,este necesar sa stie sa se respecte reciproc.
Daca aceste lucruri nu se intampla si ne pacalim pe noi ca suntem fericiti si impliniti,atunci avem o problema.
Deasemenea,mamele trebuie sa fie foarte atente pentru ca la randul lor ofera modele comportamentale copiilor lor si chiar nu ar fi de dorit ca respectiva fetita sa inteleaga ca ea trebuie sa se supuna neconditionat viitorului sot cand va atinge maturitatea,iar baiatul sa considere ca lui i se cuvine cam totul intr-o viata de familie.
Calea echilibrului este cea mai buna si ar trebui sa incercam sa ramanem pe ea.

asa este, heaven. eu am abordat acest subiect mai ales pt ca am fost martora la unele situatii in care barbatul nu a respectat femeia de langa el, ba chiar a abuzat de statulul lui si i-a facut viata un chin, iar femeia respectiva a ales sa ramana langa el toata viata ca sa nu fie condamnata in ochii lumii si de biserica, doar ca si copii au suferit fiind martori la aceste nedreptati , iar ele la randul lor, fiind fete, au dus povestea mai departe... si stiu ca sunt multe cazuri de acest gen. Vroiam de fapt sa aflu cat credeti ca ar trebui sa accepte o femeie si cand ar trebui sa puna punct in cazul in care este neaindreptatita in relatia conjugala.