Grija sotului fata de sotie !

[windorin]

În prealabil postat de ory

Mda! Femeile au devenit independente si de aceia s-a schimbat conceptul de protectie din partea sotului.

Cred ca ai mare dreptate.
Ratiunile fiecaruia, sadite de Dumnezeu, s'au pervertit... iar de multe ori, s'au inversat.

În prealabil postat de ory

Protectia in sine presupune dragoste, posesivitatea insa, un egoism invaluit intr-o grija care nu are de-a face cu satisfactia celui protejat.

Da, de multe ori posesivitatea este obositoare, insa grija nu ar trebui sa aiba nimic in comun cu posesivitatea.

Grija trebuie sa respecte libertatea, probabil aici este greutatea celui care are grija.

Iar mandria este greutatea pe care o simte cel caruia i se poarta de grija.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de windorin

Mereu imi zice parintele, cand ii zic faptul ca ma mai supar pe cate cineva... "din doi, daca unul este sfant, totul este pace si liniste, oricum ar fi al doilea". Orice neintelegere isi gaseste "hrana" in minim 2 persoane.

Ce frumos...foarte intelept parintele!

În prealabil postat de windorin

Am intalnit fete care se plangeau de faptul ca sunt tratate precum copiii, cu prea multa grija din partea sotilor.
Atunci cand apare o diferenta de 2-3 ani sau cand sotul o iubeste foarte mult, acesta devine mai mult ca un parinte grijuliu.

Nu e chiar atat de gresit sentimentul pe care il incearca ele, pentru ca una e sa fii grijuliu cu partenerul...si alta sa exagerezi, si sa devii cam prea cicalitor/cocolositor.

In general insa, cred ca femeile prin natura lor..se bucura cand au parte de un asemenea tratament, cand e cu masura....si nu de genul " Ti-ai pus bine caciula, vezi ca iti iese o ureche? Sta bine fularul, parca e cam larg! Ai mancat tot, de ce nu ai mancat, ce-ai mancat?"...

[sophia]

Mai intai as vrea sa spun ca titlul mi se pare putin unilateral, caci grija trebuie sa fie reciproca.
Si acest lucru se poate.
Spunea Ory de casniciile generatiilor varstnice: parinti, bunici si mai inainte.
Nu cred ca se poate face o regula asa cum spune ea.
Ma intreb de multe ori care varianta este mai rea: cea cu femeia in rolul clasic, supusa sau cu femeia emancipata, care lucreaza si este independenta.
Care din ele au mai multe probleme in a mentine casnicia fericita.
Pentru ca vreau sa subliniez ca nu e vorba de a mentine o casnicie cu orice pret, pur si simplu, ci de a o mentine fericita, cu multumire pentru ambele parti.
Mie imi plac vremurile trecute in care femeia era femeie cu adevarat: conducea (cu adevarat o casnicie), era eleganta, feminina, era o prezenta placuta in lume, se ocupa de copii, era acolo pentru sotul si copiii ei prin totul, casa era casa, copiii educati (si nu pe strazi) si erau toti multumiti.
Se si faceau altfel casatoriile, mai asezat, mai intelept, insasi curtea se facea mai cuminte si cei doi se puteau cunoaste mai bine pana sa se casatoreasca si sa faca prunci, avea cerinte mai intelepte, erau mai potriviti (interveneau mult si parintii/rudele cu pareri si sprijine).
Nu era stresata si muncita pana la Dumnezeu, obosita, nu statea prin sedinte, si voiajuri de nu mai ajungea acasa si ca apoi sa spuna ca este obosita si nu-i trebuie nimeni.
Sigur, ca existau si pe atunci cazuri de familii sarace, unde si femeia trebuia sa faca sacrificii pentru mentinerea materiala a familiei (muncea mult, sau practica meserii total nepotrivite ei).
Se considera ca in vremurile acelea femeia era supusa, dependenta (mai ales material) de sot, era discriminata, umilita, de multe ori batuta. Totusi casniciile tineau pentru ca ea avea teama, sau nu era moda de divort, se gandea la copii care aveau nevoie de ambii parinti. In felul acesta poate ca de multe ori inghitea multe, facea multe compromisuri sau renuntari.
N-a fost bine asa.
S-a cerut ca femeile sa munceasca cot la cot cu barbatii: meserii si profesii tipic barbatesti,e nepotrivte femeii si familiei.
Femeia a devenit indepenedenta financiar si s-a schimbat f.mult tru totul, incepand del asuflet, gandire, fel de a fi si pana la imbracaminte si aspect fizic.
Femeia a devenit barbat si cere barbatului sa devina el femeie si acesta nu se opune.
E mai bine asa pentru ea, pentru cei din jur?
Casniciile din ziua de azi tin mai putin pentru ca multe sunt nepotrivite si pentru ca sunt cerinte mari de partea ambilor, care in rolurile din ziua de azi nu mai pot fi indeplinite.
Femeia sa munceasca multe ore pe zi, dar sa fie totul bine si acasa, sa fie odihnita, ingrijita, etc. Barbatii sa fie macho, atragatori si bogati...si atat.
Casniciile de azi se fac la minut: imediat in pat, e bun si daca mai are si bani, se iau. Cum e pe dinauntru, nu conteaza.
Nu mai este nimeni gata de compromis sau de schimbare ca sa mentina familia.
Apare prea repede nervozitatea si plictiseala.
Se trece repede la divort, fiindca femeia este mai egoista, stie ca castiga bine din divort, are si ea serviciu/cariera. Copiii? Nu intereseaza pe nimeni.
De la cateva luni sunt abandonati la dadaca, sau cresa, mi apoi la gradinita. Nu e timp pentru ei,nu intereseaza ce este in sufletul lor, nu intereseaza cat sufera la un divort, sau si mai rau, la x copii cu y soti, de nu se mai stie om cu pom.
Inainte era totala dezonoare si pacat sa faci un copil necasatorit. Acum nu mai conteaza. Are-n-are tata, cui ii pasa.
Femeia nu se duce sa se marite, ci sa-si gaseasca unul la pat.
Noroc ca s-a simplificat mult viata intr-o privinta: masina automata de spalat, roboti de bucatarie, fast-food si semipreparate, cuptor cu microunde, celular, computer, masini la scara etc.
Sunt insa si exceptii, dar este tot mai greu si pentru cei cuminti sa faci si sa mentii o casnicie.

Grija unul fata de celalalt, tandrete, respect, renuntari. Trebuie sa fie si azi, este nevoie de ele si fac parte din iubire.
Sunt multe cupluri unde trebuie sa fim soti, copii, farte si sora, mama si tata in acelasi timp, pentru ca...nu avem pe altcineva.
Viata este grea, cu multe probleme. Unele cupluri se sfarama in fata lor, altele dimpotriva se sudeaza mai bine.
Este f.greu pentru toti. Iti vine de multe ori sa renunti, cand te vezi ca nu mai merge ( nu tu bani, unii nu tu copii, probleme cu serviciu si munca multa, sau deloc, programe de lucru aiuristice, boli, ispite, etc.).

Casnicia nu este simpla in nici o vreme, dar depinde cat de serios o iei si cata dragoste este, si cat de potriviti sotii.

Mai nou imi mai pun o problema. Inainte nu stiam lucrurile astea, nu erau la moda, poate pe vremea bunicilor, dar nici atunci nu stiu.

Rolul credintei in familie - vad a ca a crescut mult si pune mari greutati cand ar trebui sa sprijine familia si iubirea.
Se cere mai intai renuntare - se pun conditii de confesiune/religie, tocmai acum cand lumea este deschisa si lumea circula peste tot si se cunosc oameni din toate colturile lumii.
Cu orice pret se spune nu: nu te cununa cu un-necrestin.
Apoi mult timp acordat credintei:mers la biserica ore intregi, rugaciuni, sarbatori. Cum ne impartim cu sotul, familia, nu stiu. Incerc sa aflu de la altii si nu pot. Nu mai avem timp de mese impreuna, de altele.
Eu fac echilibristica multa in acest sens si am noroc de sot f.intelegator si rabdator.
Daca sunt amandoi super-crestini? Da, ar fi impreuna tot timpul si la biserica si la rugaciune, dar restul vietii? Copiii?
Pe urma postul alimentar si trupesc. Ori se inteleg sotii (compromis), ori casnicie alba, ori...fiecare pe drumul lui in perioada de post.

Nu stiu de ce am senzatia ca biserica nu sprijina de fapt casnicia, in nici un fel. Cei casatoriti sunt considerati (inclusiv preotii) murdari, pacatosi, desfranati, nu au voie la impartasanie, in altar (preotul), etc.

In concluzie nu este si nu a fost o regula. Depinde numai de noi ca indivizi pe cine alegem, cat il/o iubim si ce facem pentru a mentine casnicia.

Si ca sa inchei on-topic- avem nevoie de grija unul fata de celalalt, de tandrete, de caldura, de respect si ocrotire, tocmai in lumea asta nebuna, nebuna, nebuna...

În prealabil postat de windorin

Am intalnit fete care se plangeau de faptul ca sunt tratate precum copiii, cu prea multa grija din partea sotilor.
Atunci cand apare o diferenta de 2-3 ani sau cand sotul o iubeste foarte mult, acesta devine mai mult ca un parinte grijuliu.

Dorin, scuza-ma dar gandesti copilareste daca tu crezi ca la o diferenta de 2-3 ani se poate intampla asa ceva. Sau din prea multa dragoste!

cred ca ceea ce vrei de fapt sa spui este ca sotiile (unele, poate) nu sunt incantate atunci cand sotii (asa zis grijulii) le priveaza de libertatea de a alege, in viata de zi cu zi. Eh, asta e cam alta mancare de peste.

[sophia]

Sotul - parinte grijuliu? La diferenta de 2-3 ani intre ei?
Nu cred.
Astfel de situatii de mama/tata se intalnesc mai degraba acolo unde xista o mare diferenta de varsta (fie barbatul mult mai in varsta, fie...femeia). Si acolo insa, exista persoane care tocmai asta cauta in partener: tata sau mama.
Si exista si persoane care nu suporta asa o grija deosebita nici din partea propriilor parinti. Unii parinti mai si exagereaza...

In alta ordine de idei, nu stiu cum, dar eu vad adesea barbati care sunt cocolositi de sotie si mai putin invers. Barbatii sunt copii pana mor, femeile se maturizeaza (repede...) si definitiv.
Ideal ar fi a aceasta cocolosire sa fie reciproca.

[windorin]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Nu e chiar atat de gresit sentimentul pe care il incearca ele, pentru ca una e sa fii grijuliu cu partenerul...si alta sa exagerezi, si sa devii cam prea cicalitor/cocolositor.

Da, probabil granita dintre grija si cicaleala este una destul de fina.

În prealabil postat de sophia

Mie imi plac vremurile trecute in care femeia era femeie cu adevarat: conducea (cu adevarat o casnicie), era eleganta, feminina, era o prezenta placuta in lume, se ocupa de copii, era acolo pentru sotul si copiii ei prin totul, casa era casa, copiii educati (si nu pe strazi) si erau toti multumiti. (...) Nu era stresata si muncita pana la Dumnezeu, obosita, nu statea prin sedinte, si voiajuri de nu mai ajungea acasa si ca apoi sa spuna ca este obosita si nu-i trebuie nimeni.

Casniciile din ziua de azi tin mai putin pentru ca multe sunt nepotrivite si pentru ca sunt cerinte mari de partea ambilor, care in rolurile din ziua de azi nu mai pot fi indeplinite. Femeia sa munceasca multe ore pe zi, dar sa fie totul bine si acasa, sa fie odihnita, ingrijita, etc. Barbatii sa fie macho, atragatori si bogati... si atat. Casniciile de azi se fac la minut: imediat in pat, e bun si daca mai are si bani, se iau. Cum e pe dinauntru, nu conteaza. Apare prea repede nervozitatea si plictiseala. (...)

Nu stiu de ce am senzatia ca biserica nu sprijina de fapt casnicia, in nici un fel. Cei casatoriti sunt considerati (inclusiv preotii) murdari, pacatosi, desfranati, nu au voie la impartasanie, in altar (preotul), etc.

Frumos punctat, Sophia.
Insa, ultima parte nu este una dreapta. Biserica a sprijinit intotdeauna Casnicia. Sa iti spun un singur exemplu. La unul dintre Sinoadele Ecumenice (I-ul, cred), s-a ridicat problema celibatului preotilor, cum ca nu ar avea voie sa fie casatoriti cei ce slujesc in Sfintele Altare. Unul dintre cei mai aspri calugari nevoitori ai vremii de atunci, Avva Pafnutie, a fost printre putinii care au aparat "casatoria" preotilor. Datorita lui, noi nu avem celibatul obligatoriu al preotilor. Multi dintre sfinti au fost casatoriti si au avut copii. Sfantul Spiridon a fost casatorit si a avut si o fetita. Si multi altii.

Cand intalnesti un preot (in mod special calugari) care vorbesc urat despre casatorie sau cele ale familiei, sa te doara inima pentru ei, caci sunt niste rataciti cu mintea si cu inima. Sunt multe anateme date celor care ar dispretui casatoria sau s'ar scarbi de ea.

În prealabil postat de mirelat

Dorin, scuza-ma dar gandesti copilareste daca tu crezi ca la o diferenta de 2-3 ani se poate intampla asa ceva. Sau din prea multa dragoste! Cred ca ceea ce vrei de fapt sa spui este ca sotiile (unele, poate) nu sunt incantate atunci cand sotii (asa zis grijulii) le priveaza de libertatea de a alege, in viata de zi cu zi. Eh, asta e cam alta mancare de peste.

Incerc sa imi dau seama cum grija priveaza de libertate. Asta este adevarat atata timp cat grija inlocuieste ceva tot bun, dar atunci cand grija fata de un om inlocuieste ceva rau in faptele aceluia cu ceva bun, nu cred ca libertatea sufera, ci mai mult se intareste. Este asa cum Dumnezeu ne impiedica uneori de la anumite fapte rele. Nu sunt prea coerent la ora asta. :)

În prealabil postat de windorin

Cautand un cuvant frumos, am dat peste o predica rostita de Parintele Emilianos de la Manastirea Simonos Petras.

"Barbatul ar trebui sa tina minte ca sotia i-a fost incredintata de Dumnezeu. Sotia sa este un suflet pe care Dumnezeu i l-a dat, si pe care intr’o buna zi va trebui sa-l dea inapoi. El isi iubeste femeia asa cum Hristos iubeste Biserica (Efeseni 5,25). O ocroteste, ii poarta de grija, ii da incredere, indeosebi cand este tulburata sau cand este bolnava. Stim cat de sensibil poate fi sufletul unei femei, pricina pentru care Apostolul Petru ii indeamna pe barbati sa-si cinsteasca femeile (1 Petru 3,7). Sufletul unei femei se raneste, este adesea marunt, schimbator si poate cadea dintr-odata in deznadejde. De aceea, barbatul trebuie sa fie plin de dragoste si gingasie, si sa faca din ea comoara sa cea mai de pret. Casatoria, dragi prieteni, este o barcuta care pluteste pe valuri si printre stanci. Daca o scapi din grija chiar si o clipa, se va scufunda."

Cat de minunat este barbatul care poarta de grija sotiei lui !

La întrebarea "De ce se spune că bărbatul este cap femeii? Părintele Arsenie Papcioc răspunde:

- Şi femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată faţă de cap?

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul faţă de altul; fiindcă sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul o întreabă şi-şi ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu şi-a făcut locaş. Şi dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei – zâmbetul lor -, şi creează unitate nezdruncinată familiei.

Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: “Iar femeia să asculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească sotia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeste, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăşia ei: “esprit de finesse”, e liberă şi nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, şi ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

Vă mai spun ceva: Mama naşte, mama renaşte, ea se ocupă de copii. Şi, desigur, foloseşte cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, şi se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: “Nu, puiul mamii, tu eşti împărat, tu ai să cuceresti lumea!” Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învăţat undeva, ci pentru că-l iubeşte şi pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu ştiu dacă aţi citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), soţia regelui Carol I: “De veţi auzi de un erou care a cucerit în războaie şi în urma lui a făcut dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună;/ De veţi auzi de un erou care a viersuit şi versul lui a schimbat sensuri de viaţă şi frumuseţi şi înflăcărări de inimă, să ştiţi că a avut o mamă bună!”, şi tot aşa vreo şapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităti femeieşti, mai repede decât pe preot.

[lore86]

frumoase cuvinte!
dar din cele scrise mai sus nu mi-au dat seama daca esti preot sau parintele arsenie spunea asta.:)

[Ghezuroiu George]

Este un subiect cum nu se poate spune de delicat!si eu sunt cu sotia mea de 10 ani si Ii multumesc Lui DUMNEZEU ca mi-a daruit 3 baieti minunati.Eu am invatat ceva de la mama mea:La inceput este dragostea,mai tarziu este intelegerea sau obisnuinta,dar la batranete raman 2 solutii:mila sau ura.Am vazut batrani care merg de mana ca doi tinerei,frumos lucru,dar am vazut si batrani care nu se mai suporta,se bat si toate cele.Sper si ma rog DOMNULUI nostru sa-mi dea si peste ani si ani aceeasi dragoste pe care i-o port sotioarei mele acum si asta doresc tuturor oamenilor din lume!Sfatul meu?Iubiti-va sotiile,fiti intelegatori cu ele ca sunt comoara noastra cea mai mare!DOAMNE AJUTA!

As vrea sa pot, printr-un simplu gest, sa-i alung sotiei, TOATE durerile, gandurile negre si neimplinirile la care, ca orice femeie, inca mai viseaza. Si nu e vorba de calatorii pe nu-stiu-ce coclauri, nici de niscai saloane de infrumusetare. Uneori imi pare rau ca nu pot fi intotdeauna asa cum ea se asteapta sa fiu, dar atunci... n-as mai fi eu. Stiu doar ca nu meritam sa am alaturi de mine un suflet atat de bun, iar pentru asta nu am cuvinte sa-i multumesc lui Dumnezeu. As vrea sa cred ca sunt oricand in stare de orice pentru ea, iar ea stie asta. Din pacate uneori, in dorinta de a ne menaja, ajungem sa regretam foarte mult. Dupa sarbatori, a avut tot felul de probleme, iar in noul an a cam calcat cu stangul, ca a trebuit sa faca injectii dimineata si seara. Noi locuim f. aproape de spital, iar intr-o dimineata, fara sa ma anunte, a plecat singura considerand ca n-are rost sa ma mai trezeasca si pe mine. In urma unei consultatii rapide, s-a ajuns la concluzia sa-i faca intravenos, iar cum nu prea are "vene" i-a pus un "fluturas, pe care l-a fixat cu acel leucoplast. Stia ca face alergie urata la leucoplast si ar fi putut sa ma sune sa i-l duc pe cel antialergic cu care suntem mereu pregatiti, dar... n-a vrut sa ma deranjeze. De acolo a plecat direct la serviciu... Ce-a urmat a fost precum in filmele de groaza... Plangea ca un copil de usturime si durere. Are mai bine de o saptamana de atunci, si inca mai are pusee, dar ceva mai usoare... Si toate astea, numai si numai sa-mi fie mie bine... Uneori e mai naiva decat un copil!... Poate de aceea o si iubesc atat de mult!...