Grija sotului fata de sotie !

[windorin]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Nu stiu daca astazi femeia procedeaza asa pentru ca nu ar avea incotro, e poate doar modelul pe care il vede in familia ei... si asa are impresia ca trebuie sa le faca si ea la randul ei pe toate. Si apoi daca asa le face pe toate de la inceput... fara a considera ca sotul e acolo pentru a face totul impreuna, e alegerea ei si atat.

Da, posibil sa ai dreptate. Cred insa ca, in cele mai multe cazuri, aceasta nu este alegerea sotiei.
De cele mai multe ori, ea nu are de ales in fata rigiditatii masculine. Si, neizbutind nimic... renunta.

În prealabil postat de AndruscaCIM

Pentru unii e de ajuns sa iubeasca... fara a fi insa si iubiti, dar asta o fi mergand la inceput... si dupa ceva timp abia se dezmeticesc.

Acest "inceput" este foarte scurt. Iubirea este schimb inca dintru inceput.
Nu te iubesc, ca sa ma iubesti, insa daca te iubesc, sufar daca tu nu ma iubesti si ma odihnesc daca ma iubesti.

În prealabil postat de iana

Eu cred ca intr-o cearta nu exista un singur vinovat fiecare are partea lui de vina.

Mereu imi zice parintele, cand ii zic faptul ca ma mai supar pe cate cineva... "din doi, daca unul este sfant, totul este pace si liniste, oricum ar fi al doilea". Orice neintelegere isi gaseste "hrana" in minim 2 persoane.

În prealabil postat de mirelat

partea a doua a frazei mi se pare cam aiurea. fara sens, sau fara obiect, ca sa zic asa.
n-am mai auzit de sotii care sa nu suporte sa li se poarte de grija.

Am intalnit fete care se plangeau de faptul ca sunt tratate precum copiii, cu prea multa grija din partea sotilor.
Atunci cand apare o diferenta de 2-3 ani sau cand sotul o iubeste foarte mult, acesta devine mai mult ca un parinte grijuliu.

[ory]

Mda ! Femeile au devenit independente si de aceia s-a schimbat conceptul de protectie din partea sotului, sau mai degraba de monopol, caci din casniciile anterioare am sesizat acest aspect nu prea placut al relatiilor.
Protectia in sine presupune dragoste, posesivitatea insa, un egoism invaluit intr-o grija care nu are de-a face cu satisfactia celui protejat.
chiar vorbeam cu sotul meu intr-o zi si analizam casniciile parintilor nostri, ale rudelor ajunse acum la o varsta mai inaintata, cum de au rezistat acestea, cum s-au manifestat...
Din pacate, concluzia sincera, de altfel, a fost ca femeile au fost supuse doar, au suferit si au rabdat pentru a merge acea casnicie, au lasat de la ele in timp ce sotii le-au abuzat sistematic, fizic si verbal, in timp ce sotii s-au afundat in alcool, in lucruri josnice dar prezente in viata de cuplu.
Un procent ingrijorator din relatiile celor cunoscuti s-au prezentat astfel.
Astazi femeia nu mai intretine o casnicie, tocmai pentru ca nu mai indura toate aceste mizerii, astfel ori trezeste barbatul la realitate si la responsabilitatea si respectul cuvenit, ori renunta la el...din pacate, cred ca asta ar cam fi diferenta.

[windorin]

În prealabil postat de ory

Mda! Femeile au devenit independente si de aceia s-a schimbat conceptul de protectie din partea sotului.

Cred ca ai mare dreptate.
Ratiunile fiecaruia, sadite de Dumnezeu, s'au pervertit... iar de multe ori, s'au inversat.

În prealabil postat de ory

Protectia in sine presupune dragoste, posesivitatea insa, un egoism invaluit intr-o grija care nu are de-a face cu satisfactia celui protejat.

Da, de multe ori posesivitatea este obositoare, insa grija nu ar trebui sa aiba nimic in comun cu posesivitatea.

Grija trebuie sa respecte libertatea, probabil aici este greutatea celui care are grija.

Iar mandria este greutatea pe care o simte cel caruia i se poarta de grija.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de windorin

Mereu imi zice parintele, cand ii zic faptul ca ma mai supar pe cate cineva... "din doi, daca unul este sfant, totul este pace si liniste, oricum ar fi al doilea". Orice neintelegere isi gaseste "hrana" in minim 2 persoane.

Ce frumos...foarte intelept parintele!

În prealabil postat de windorin

Am intalnit fete care se plangeau de faptul ca sunt tratate precum copiii, cu prea multa grija din partea sotilor.
Atunci cand apare o diferenta de 2-3 ani sau cand sotul o iubeste foarte mult, acesta devine mai mult ca un parinte grijuliu.

Nu e chiar atat de gresit sentimentul pe care il incearca ele, pentru ca una e sa fii grijuliu cu partenerul...si alta sa exagerezi, si sa devii cam prea cicalitor/cocolositor.

In general insa, cred ca femeile prin natura lor..se bucura cand au parte de un asemenea tratament, cand e cu masura....si nu de genul " Ti-ai pus bine caciula, vezi ca iti iese o ureche? Sta bine fularul, parca e cam larg! Ai mancat tot, de ce nu ai mancat, ce-ai mancat?"...

[sophia]

Mai intai as vrea sa spun ca titlul mi se pare putin unilateral, caci grija trebuie sa fie reciproca.
Si acest lucru se poate.
Spunea Ory de casniciile generatiilor varstnice: parinti, bunici si mai inainte.
Nu cred ca se poate face o regula asa cum spune ea.
Ma intreb de multe ori care varianta este mai rea: cea cu femeia in rolul clasic, supusa sau cu femeia emancipata, care lucreaza si este independenta.
Care din ele au mai multe probleme in a mentine casnicia fericita.
Pentru ca vreau sa subliniez ca nu e vorba de a mentine o casnicie cu orice pret, pur si simplu, ci de a o mentine fericita, cu multumire pentru ambele parti.
Mie imi plac vremurile trecute in care femeia era femeie cu adevarat: conducea (cu adevarat o casnicie), era eleganta, feminina, era o prezenta placuta in lume, se ocupa de copii, era acolo pentru sotul si copiii ei prin totul, casa era casa, copiii educati (si nu pe strazi) si erau toti multumiti.
Se si faceau altfel casatoriile, mai asezat, mai intelept, insasi curtea se facea mai cuminte si cei doi se puteau cunoaste mai bine pana sa se casatoreasca si sa faca prunci, avea cerinte mai intelepte, erau mai potriviti (interveneau mult si parintii/rudele cu pareri si sprijine).
Nu era stresata si muncita pana la Dumnezeu, obosita, nu statea prin sedinte, si voiajuri de nu mai ajungea acasa si ca apoi sa spuna ca este obosita si nu-i trebuie nimeni.
Sigur, ca existau si pe atunci cazuri de familii sarace, unde si femeia trebuia sa faca sacrificii pentru mentinerea materiala a familiei (muncea mult, sau practica meserii total nepotrivite ei).
Se considera ca in vremurile acelea femeia era supusa, dependenta (mai ales material) de sot, era discriminata, umilita, de multe ori batuta. Totusi casniciile tineau pentru ca ea avea teama, sau nu era moda de divort, se gandea la copii care aveau nevoie de ambii parinti. In felul acesta poate ca de multe ori inghitea multe, facea multe compromisuri sau renuntari.
N-a fost bine asa.
S-a cerut ca femeile sa munceasca cot la cot cu barbatii: meserii si profesii tipic barbatesti,e nepotrivte femeii si familiei.
Femeia a devenit indepenedenta financiar si s-a schimbat f.mult tru totul, incepand del asuflet, gandire, fel de a fi si pana la imbracaminte si aspect fizic.
Femeia a devenit barbat si cere barbatului sa devina el femeie si acesta nu se opune.
E mai bine asa pentru ea, pentru cei din jur?
Casniciile din ziua de azi tin mai putin pentru ca multe sunt nepotrivite si pentru ca sunt cerinte mari de partea ambilor, care in rolurile din ziua de azi nu mai pot fi indeplinite.
Femeia sa munceasca multe ore pe zi, dar sa fie totul bine si acasa, sa fie odihnita, ingrijita, etc. Barbatii sa fie macho, atragatori si bogati...si atat.
Casniciile de azi se fac la minut: imediat in pat, e bun si daca mai are si bani, se iau. Cum e pe dinauntru, nu conteaza.
Nu mai este nimeni gata de compromis sau de schimbare ca sa mentina familia.
Apare prea repede nervozitatea si plictiseala.
Se trece repede la divort, fiindca femeia este mai egoista, stie ca castiga bine din divort, are si ea serviciu/cariera. Copiii? Nu intereseaza pe nimeni.
De la cateva luni sunt abandonati la dadaca, sau cresa, mi apoi la gradinita. Nu e timp pentru ei,nu intereseaza ce este in sufletul lor, nu intereseaza cat sufera la un divort, sau si mai rau, la x copii cu y soti, de nu se mai stie om cu pom.
Inainte era totala dezonoare si pacat sa faci un copil necasatorit. Acum nu mai conteaza. Are-n-are tata, cui ii pasa.
Femeia nu se duce sa se marite, ci sa-si gaseasca unul la pat.
Noroc ca s-a simplificat mult viata intr-o privinta: masina automata de spalat, roboti de bucatarie, fast-food si semipreparate, cuptor cu microunde, celular, computer, masini la scara etc.
Sunt insa si exceptii, dar este tot mai greu si pentru cei cuminti sa faci si sa mentii o casnicie.

Grija unul fata de celalalt, tandrete, respect, renuntari. Trebuie sa fie si azi, este nevoie de ele si fac parte din iubire.
Sunt multe cupluri unde trebuie sa fim soti, copii, farte si sora, mama si tata in acelasi timp, pentru ca...nu avem pe altcineva.
Viata este grea, cu multe probleme. Unele cupluri se sfarama in fata lor, altele dimpotriva se sudeaza mai bine.
Este f.greu pentru toti. Iti vine de multe ori sa renunti, cand te vezi ca nu mai merge ( nu tu bani, unii nu tu copii, probleme cu serviciu si munca multa, sau deloc, programe de lucru aiuristice, boli, ispite, etc.).

Casnicia nu este simpla in nici o vreme, dar depinde cat de serios o iei si cata dragoste este, si cat de potriviti sotii.

Mai nou imi mai pun o problema. Inainte nu stiam lucrurile astea, nu erau la moda, poate pe vremea bunicilor, dar nici atunci nu stiu.

Rolul credintei in familie - vad a ca a crescut mult si pune mari greutati cand ar trebui sa sprijine familia si iubirea.
Se cere mai intai renuntare - se pun conditii de confesiune/religie, tocmai acum cand lumea este deschisa si lumea circula peste tot si se cunosc oameni din toate colturile lumii.
Cu orice pret se spune nu: nu te cununa cu un-necrestin.
Apoi mult timp acordat credintei:mers la biserica ore intregi, rugaciuni, sarbatori. Cum ne impartim cu sotul, familia, nu stiu. Incerc sa aflu de la altii si nu pot. Nu mai avem timp de mese impreuna, de altele.
Eu fac echilibristica multa in acest sens si am noroc de sot f.intelegator si rabdator.
Daca sunt amandoi super-crestini? Da, ar fi impreuna tot timpul si la biserica si la rugaciune, dar restul vietii? Copiii?
Pe urma postul alimentar si trupesc. Ori se inteleg sotii (compromis), ori casnicie alba, ori...fiecare pe drumul lui in perioada de post.

Nu stiu de ce am senzatia ca biserica nu sprijina de fapt casnicia, in nici un fel. Cei casatoriti sunt considerati (inclusiv preotii) murdari, pacatosi, desfranati, nu au voie la impartasanie, in altar (preotul), etc.

In concluzie nu este si nu a fost o regula. Depinde numai de noi ca indivizi pe cine alegem, cat il/o iubim si ce facem pentru a mentine casnicia.

Si ca sa inchei on-topic- avem nevoie de grija unul fata de celalalt, de tandrete, de caldura, de respect si ocrotire, tocmai in lumea asta nebuna, nebuna, nebuna...

În prealabil postat de windorin

Am intalnit fete care se plangeau de faptul ca sunt tratate precum copiii, cu prea multa grija din partea sotilor.
Atunci cand apare o diferenta de 2-3 ani sau cand sotul o iubeste foarte mult, acesta devine mai mult ca un parinte grijuliu.

Dorin, scuza-ma dar gandesti copilareste daca tu crezi ca la o diferenta de 2-3 ani se poate intampla asa ceva. Sau din prea multa dragoste!

cred ca ceea ce vrei de fapt sa spui este ca sotiile (unele, poate) nu sunt incantate atunci cand sotii (asa zis grijulii) le priveaza de libertatea de a alege, in viata de zi cu zi. Eh, asta e cam alta mancare de peste.

[sophia]

Sotul - parinte grijuliu? La diferenta de 2-3 ani intre ei?
Nu cred.
Astfel de situatii de mama/tata se intalnesc mai degraba acolo unde xista o mare diferenta de varsta (fie barbatul mult mai in varsta, fie...femeia). Si acolo insa, exista persoane care tocmai asta cauta in partener: tata sau mama.
Si exista si persoane care nu suporta asa o grija deosebita nici din partea propriilor parinti. Unii parinti mai si exagereaza...

In alta ordine de idei, nu stiu cum, dar eu vad adesea barbati care sunt cocolositi de sotie si mai putin invers. Barbatii sunt copii pana mor, femeile se maturizeaza (repede...) si definitiv.
Ideal ar fi a aceasta cocolosire sa fie reciproca.

[windorin]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Nu e chiar atat de gresit sentimentul pe care il incearca ele, pentru ca una e sa fii grijuliu cu partenerul...si alta sa exagerezi, si sa devii cam prea cicalitor/cocolositor.

Da, probabil granita dintre grija si cicaleala este una destul de fina.

În prealabil postat de sophia

Mie imi plac vremurile trecute in care femeia era femeie cu adevarat: conducea (cu adevarat o casnicie), era eleganta, feminina, era o prezenta placuta in lume, se ocupa de copii, era acolo pentru sotul si copiii ei prin totul, casa era casa, copiii educati (si nu pe strazi) si erau toti multumiti. (...) Nu era stresata si muncita pana la Dumnezeu, obosita, nu statea prin sedinte, si voiajuri de nu mai ajungea acasa si ca apoi sa spuna ca este obosita si nu-i trebuie nimeni.

Casniciile din ziua de azi tin mai putin pentru ca multe sunt nepotrivite si pentru ca sunt cerinte mari de partea ambilor, care in rolurile din ziua de azi nu mai pot fi indeplinite. Femeia sa munceasca multe ore pe zi, dar sa fie totul bine si acasa, sa fie odihnita, ingrijita, etc. Barbatii sa fie macho, atragatori si bogati... si atat. Casniciile de azi se fac la minut: imediat in pat, e bun si daca mai are si bani, se iau. Cum e pe dinauntru, nu conteaza. Apare prea repede nervozitatea si plictiseala. (...)

Nu stiu de ce am senzatia ca biserica nu sprijina de fapt casnicia, in nici un fel. Cei casatoriti sunt considerati (inclusiv preotii) murdari, pacatosi, desfranati, nu au voie la impartasanie, in altar (preotul), etc.

Frumos punctat, Sophia.
Insa, ultima parte nu este una dreapta. Biserica a sprijinit intotdeauna Casnicia. Sa iti spun un singur exemplu. La unul dintre Sinoadele Ecumenice (I-ul, cred), s-a ridicat problema celibatului preotilor, cum ca nu ar avea voie sa fie casatoriti cei ce slujesc in Sfintele Altare. Unul dintre cei mai aspri calugari nevoitori ai vremii de atunci, Avva Pafnutie, a fost printre putinii care au aparat "casatoria" preotilor. Datorita lui, noi nu avem celibatul obligatoriu al preotilor. Multi dintre sfinti au fost casatoriti si au avut copii. Sfantul Spiridon a fost casatorit si a avut si o fetita. Si multi altii.

Cand intalnesti un preot (in mod special calugari) care vorbesc urat despre casatorie sau cele ale familiei, sa te doara inima pentru ei, caci sunt niste rataciti cu mintea si cu inima. Sunt multe anateme date celor care ar dispretui casatoria sau s'ar scarbi de ea.

În prealabil postat de mirelat

Dorin, scuza-ma dar gandesti copilareste daca tu crezi ca la o diferenta de 2-3 ani se poate intampla asa ceva. Sau din prea multa dragoste! Cred ca ceea ce vrei de fapt sa spui este ca sotiile (unele, poate) nu sunt incantate atunci cand sotii (asa zis grijulii) le priveaza de libertatea de a alege, in viata de zi cu zi. Eh, asta e cam alta mancare de peste.

Incerc sa imi dau seama cum grija priveaza de libertate. Asta este adevarat atata timp cat grija inlocuieste ceva tot bun, dar atunci cand grija fata de un om inlocuieste ceva rau in faptele aceluia cu ceva bun, nu cred ca libertatea sufera, ci mai mult se intareste. Este asa cum Dumnezeu ne impiedica uneori de la anumite fapte rele. Nu sunt prea coerent la ora asta. :)

[sophia]

Dorin, nu este chiar asa cum spui. Le-o fi dat casatoria la preoti pe o parte, dar pe alta le-a luat-o prin canoanele date de indepartare de sotie prin slujbe, post, etc.
Pe altii ii ia din familie si ii duce spre casnicie alba, sau chiar spre manastire.
Nu uita ca asa l-a luat si pe Petru.
Sfintii care au fost casatoriti si au avut si copii...nici acolo n-a fost familie cu adevarat, pentru ca au trebuit s-o lase, sa indure, sa plece la lupta, sau sa traiasca in casnicie alba/fratie, sau copiii lor au fost trimisi la manastire/preotie (in celibat) (vezi Sf.Grigore tatal cu multi copii, din care unul a fost tot preot, fetele maici, etc.)
Adrian si Natalia - cat a suferit Natalia cu al ei copilas, pentru ca Adrian a plecat la nu stiu ce lupta si i-a parasit.

Biserica pe o parte da casnicia/si considera cununia sfanta, taina, pe de alta, o considera pacat si murdara si indeamna la abstinenta, rugaciune si post. Pai o casnicie nu poate exista asa.
Nu face pregatire inainte de cununie, creeaza ziduri in cupluri. Ceea ce spuneam si mai sus.
Concret da-mi un exemplu prin care biserica sprijina si respecta pe cei casatoriti.
Si repet, oamenii au facut asta, nu Dumnezeu.

[Danialex]

În prealabil postat de sophia

Dorin, nu este chiar asa cum spui. Le-o fi dat casatoria la preoti pe o parte, dar pe alta le-a luat-o prin canoanele date de indepartare de sotie prin slujbe, post, etc.
Pe altii ii ia din familie si ii duce spre casnicie alba, sau chiar spre manastire.
Nu uita ca asa l-a luat si pe Petru.
Sfintii care au fost casatoriti si au avut si copii...nici acolo n-a fost familie cu adevarat, pentru ca au trebuit s-o lase, sa indure, sa plece la lupta, sau sa traiasca in casnicie alba/fratie, sau copiii lor au fost trimisi la manastire/preotie (in celibat) (vezi Sf.Grigore tatal cu multi copii, din care unul a fost tot preot, fetele maici, etc.)
Adrian si Natalia - cat a suferit Natalia cu al ei copilas, pentru ca Adrian a plecat la nu stiu ce lupta si i-a parasit.

Biserica pe o parte da casnicia/si considera cununia sfanta, taina, pe de alta, o considera pacat si murdara si indeamna la abstinenta, rugaciune si post. Pai o casnicie nu poate exista asa.
Nu face pregatire inainte de cununie, creeaza ziduri in cupluri. Ceea ce spuneam si mai sus.
Concret da-mi un exemplu prin care biserica sprijina si respecta pe cei casatoriti.
Si repet, oamenii au facut asta, nu Dumnezeu.

Sophia, imi pare rau ca ti-ai facut o imagine asa eronata despre casatorie... nu inteleg de unde interpretarile astea atat de barbare Pur si simplu ma intristeaza sa citesc asemenea interpretari despre una din Tainele bisericii.
Pe preoti Biserica nu-i indeparteaza de sotie prin slujbe si post pentru ca zilele de post sunt aceleasi ca pentru orice mirean, iar slujbele sunt in zile de sarbatoare (Sf. Liturghie) sau in zile de post (Sf. Maslu) care de asemeni sunt zile de rugaciune si de abtinere de la relatia trupeasca pentru orice mirean. Iar abtinerea este pentru a ne canaliza energia spre rugaciune, spre intalnirea cu Dumnezeu.
Casnicia alba NU este binecuvantata de biserica ortodoxa. Desi sunt sfinti care nu s-au intalnit trupeste, desi erau casatoriti - stiu ca au fost dar nu mai tin minte nume - biserica nu propune aceasta ca si cale de mantuire. Cel mult, intr-o casatorie, daca la un moment dat sotii se hotarasc DE COMUN ACORD pentru o astfel de viata, pot lua binecuvantare de la duhovnicul lor.
Petru nu a fost luat de nimeni, el a hotarat sa-l urmeze pe Mantuitorul si a plecat de la familia lui. Este exact ca in cazul plecarii la manastire.
Manastirea este o cale pe care fiecare o alege daca doreste acest lucru. Biserica nu cred ca a luat pe nimeni cu forta din casnicie ca sa-l aduca la manastire.
Nu stiu unde ai auzit tu ca Biserica spune despre casatorie ca ar fi murdara si pacat. Sau ce preot ar putea spune asta, din moment ce cununia se face in biserica, botezul copiilor tot in biserica? Cred ca sunt niste interpretari eronate, poate chiar spuse de persoane care au inteles lucrurile gresit si ii smintesc si pe altii.
Sigur ca Biserica ii respecta pe cei casatoriti si familia in general, mai ales daca sunt buni crestini. De exemplu la noi la biserica s-au strans de multe ori bani pentru familiile sarace sau cele cu multi copii, s-au dat pachetele cu dulciuri pentru copii de Craciun.