Poezii preferate...

[Carmen FUNIERU]

În prealabil postat de catalinabalhui

Într-o lume întunecată,
Ce-a uitat de Dumnezeu,
Vino Doamne Tu Părinte
Şi ne-nvaţă cele sfinte
Să putem privi-nainte
Cu credinţă sfântă, dreaptă
Cu nădejdea izbăvirii
Şi cu dragostea lucrătoare
Pentru faptele mântuirii.

Vino Împarate Sfinte
Poposeşte o clipă doar
În cămara-ntunecoasă
A sufletului meu hoinar.
Numai Tu îmi arăti cărarea,
Numai Tu mă înveţi de bine.
Vino Doamne, Împărate Sfinte
Sălăşluieşte şi la mine.

Nu am multe fapte bune
Nu am cugetul curat,
Însă am marea dorinţă
De a înainta în credinţă,
De a veni pe calea dreaptă
Care duce sus, mai sus
Către dulcele Iisus.
(INVITATIE)

Frumoasă şi profundă poezie. Care este numele autorului?

[luminita-]

mie imi plac poeziile lui eminescu foarte mult

Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

[LapetiteMoc]

Ultimii arheologi au mai găsit
două căni de lut,
prinse toartă în toartă –
erau înclinate faţă-n faţă,
ca şi cum una pe alta
se iartă.
Gurile lor erau arse
de buzele ce le-au atins.
Din ele au curs
lapte şi miere,
din ele cândva a nins
cu şoapte.
Cele două căni
au fost îngropate de vii –
mai au şi acum răni
şi cioburi lângă ele,
ca nişte copii.
Ultimii arheologi continuă să sape –
dar cănile din nou vor să le-ngroape
pân’ la sfârşitul lumii,
aproape – departe.