Biserica si discriminarea femeii

Ioan 14, 6: Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

Ce alte cai mai cunoastem?

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Ioan 14, 6: Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

Ce alte cai mai cunoastem?

Pai asta ziceam si eu mai sus.
El este calea, nu o forma sau alta de asceza sau viata. Acele forme sunt bune sau rele, depinde cum le raportam la Cale.
Daca mancam, pentru Hristos mancam, daca nu mancam, pentru El sa nu mancam., ca sa-l parafrazez pe sf. Pavel.

[Jane Says]

În prealabil postat de Fani71

Pai asta ziceam si eu mai sus.
El este calea, nu o forma sau alta de asceza sau viata. Acele forme sunt bune sau rele, depinde cum le raportam la Cale.
Daca mancam, pentru Hristos mancam, daca nu mancam, pentru El sa nu mancam., ca sa-l parafrazez pe sf. Pavel.

problema e ca pe principiul asta, daca fac amor, pentru El sa fac, daca trag dintr-o tigara, pentru El s-o fac si e ok.

Ideea cu El fiind Calea, presupune si o incercare de a ne asemana cu El si de a face pentru El acele lucruri pe care El ni le-a dat ca exemplu. Si nu altele :P

[Fani71]

În prealabil postat de Jane Says

problema e ca pe principiul asta, daca fac amor, pentru El sa fac, daca trag dintr-o tigara, pentru El s-o fac si e ok.

Ideea cu El fiind Calea, presupune si o incercare de a ne asemana cu El si de a face pentru El acele lucruri pe care El ni le-a dat ca exemplu. Si nu altele :P

Sigur, nu am zis ca sa facem pacate cu handul la Hristos. A se vedea ce scrie si sf. Pavel la inceputut epistolei catre Romani cand reduce la absurd aceasta idee.

Vorbeam de lucrurile care nu sunt impotriva Caii. Adica a face dragoste intre soti, nu este pacat. A manca o mancare care ne place, cand nu postim, nu este pacat. (de altfel si o mancare de post este buna, este pacat sa ne si placa?)
De ce nu am face aceste lucruri atunci cu gandul si la Dumnezeu? Nu tot El ni le-a dat de exemplu, fiind de fata la nunta din Cana si preschimband si apa in vin? (da stiu, este si simbolica minunea asta, dar sensul primar ramane: vinul ala l-au baut niste oameni concreti) De ce nu i-am multumi pentru bunatatile pe care ni le-a dat, cu simplitate si smerenie?
De ce sa facem din ele un obstacoil, in schimb, sa ne incrancenam sa nu mai simtim placere si bucurie?

[Jane Says]

Nu e vorba de incrancenare si e foarte frumos ce spui, cu traitul acestor bucurii.
Dar mereu cand vine vorba de subiectul asta, imi vine sa spun ca e frumos sa traiesti bucuriile, dar mai mare de atat e sa renunti la ele (si nu o spun ca si cum eu as renunta la ceva, mi-ar placea doar sa pot, dar nu e cazul).

Uneori cand mananc o mancare buna sau chiar si cand ma odihnesc, fericita ca am un acoperis deasupra capului, un pat uscat si cald, ma gandesc ca in fond ce drept am sa ma bucur de lucrurile astea care mi-au fost date, cand sunt altii out there care nu au parte de asa ceva, care mananca poate o data pe zi, un bol de orez, daca nu mai rau, care dorm pe paie, claie peste gramada, pe care nu ii imbraca nimeni si carora nu le spune nimeni niciodata un cuvant bun.

Si atunci, desi nu renunt si nu ma intind pe podea, parca nu ma mai pot bucura de ce am si deodata ce am in farfurie nu mai pare atat de bun.

[Fani71]

În prealabil postat de Jane Says

Nu e vorba de incrancenare si e foarte frumos ce spui, cu traitul acestor bucurii.
Dar mereu cand vine vorba de subiectul asta, imi vine sa spun ca e frumos sa traiesti bucuriile, dar mai mare de atat e sa renunti la ele (si nu o spun ca si cum eu as renunta la ceva, mi-ar placea doar sa pot, dar nu e cazul).

Uneori cand mananc o mancare buna sau chiar si cand ma odihnesc, fericita ca am un acoperis deasupra capului, un pat uscat si cald, ma gandesc ca in fond ce drept am sa ma bucur de lucrurile astea care mi-au fost date, cand sunt altii out there care nu au parte de asa ceva, care mananca poate o data pe zi, un bol de orez, daca nu mai rau, care dorm pe paie, claie peste gramada, pe care nu ii imbraca nimeni si carora nu le spune nimeni niciodata un cuvant bun.

Si atunci, desi nu renunt si nu ma intind pe podea, parca nu ma mai pot bucura de ce am si deodata ce am in farfurie nu mai pare atat de bun.

Ma bucur ca suntem si putin de acord.
Cred ca decat sa nu mai vrei sa simti acele binecuvantari si bucurii, este mai bine (vorbesc in general) ca aceste ganduri la cei care nu le au sa ne indemne sa daruim tot ceputem, sa facem donatii unor asociatii care se ocupa cu asta daca nu putem direct.
Asa sunt si rugaciunile de nunta, de ex: preotul se roaga sa aiba mirii din belsug, ca sa poata sa ii ajute si pe saraci. Nu se roaga sa renunte la tot si sa traiasca pe paie.
Nu este frumos asta, ca fel de viata? Si daca ne dorim altul, nu este mai bine sa ne calugarim?
Iti amintesti de familia de boiernasi pe care pelerinul rus ii intalneste la un moment dat, si cu care vorbeste de rugaciune? Ei asa traiau. Se bucurau si de ce aveau, dar nu incetau sa faca milostenie.

[sophia]

În prealabil postat de Jane Says

Nu e vorba de incrancenare si e foarte frumos ce spui, cu traitul acestor bucurii.
Dar mereu cand vine vorba de subiectul asta, imi vine sa spun ca e frumos sa traiesti bucuriile, dar mai mare de atat e sa renunti la ele (si nu o spun ca si cum eu as renunta la ceva, mi-ar placea doar sa pot, dar nu e cazul).

Uneori cand mananc o mancare buna sau chiar si cand ma odihnesc, fericita ca am un acoperis deasupra capului, un pat uscat si cald, ma gandesc ca in fond ce drept am sa ma bucur de lucrurile astea care mi-au fost date, cand sunt altii out there care nu au parte de asa ceva, care mananca poate o data pe zi, un bol de orez, daca nu mai rau, care dorm pe paie, claie peste gramada, pe care nu ii imbraca nimeni si carora nu le spune nimeni niciodata un cuvant bun.

Si atunci, desi nu renunt si nu ma intind pe podea, parca nu ma mai pot bucura de ce am si deodata ce am in farfurie nu mai pare atat de bun.

Auzi Jane, este asa usor de vorbit. Stii tu cate bucurii si cate renuntari traieste fiecare? Si cat plateste fiecare pentru fiecare lucru primit?
Si nu stiu daca solutia in viata este (numai) sa te uiti in jos. Da si aia trebuie, ca sa nu uiti de suferinta altora, dar trebuie sa te uit in sus, in fata, ca sa poti sa faci ceva bun intai pentru tine si mai apoi sa poti ajuta pe altii.
Eu zic sa ne rugam: ori sa ne dea fiecaruia cat si ce are nevoie, sa ne dea cat sa ne ajunga noua si sa putem ajuta din surplus si pe altii.
Daca eu n-am nimic si sunt amarat, cum sa pota ajuta pe altul?

Nu pricep exact cum face Dumnezeu imparteala, dar de multe ori nu este dupa aritmetica oamenilor.

În prealabil postat de sophia

Auzi Jane, este asa usor de vorbit. Stii tu cate bucurii si cate renuntari traieste fiecare? Si cat plateste fiecare pentru fiecare lucru primit?
Si nu stiu daca solutia in viata este (numai) sa te uiti in jos. Da si aia trebuie, ca sa nu uiti de suferinta altora, dar trebuie sa te uit in sus, in fata, ca sa poti sa faci ceva bun intai pentru tine si mai apoi sa poti ajuta pe altii.
Eu zic sa ne rugam: ori sa ne dea fiecaruia cat si ce are nevoie, sa ne dea cat sa ne ajunga noua si sa putem ajuta din surplus si pe altii.
Daca eu n-am nimic si sunt amarat, cum sa pota ajuta pe altul?

Nu pricep exact cum face Dumnezeu imparteala, dar de multe ori nu este dupa aritmetica oamenilor.

"De unde nu-i nici Dumnezeu nu cere" spune o vorbă din popor.
"Să dai nu din ce îţi prisoseşte ci din ce nu ai - aceasta este jertfă"spun Sfinţii Părinţi.
Fiecare face cum crede că tot bine e.Oricum săracul are mai multe şanse de a moşteni împărăţia cerurilor decât bogatul .

[piedonee]

În prealabil postat de sophia

Auzi Jane, este asa usor de vorbit. Stii tu cate bucurii si cate renuntari traieste fiecare? Si cat plateste fiecare pentru fiecare lucru primit?
Si nu stiu daca solutia in viata este (numai) sa te uiti in jos. Da si aia trebuie, ca sa nu uiti de suferinta altora, dar trebuie sa te uit in sus, in fata, ca sa poti sa faci ceva bun intai pentru tine si mai apoi sa poti ajuta pe altii.
Eu zic sa ne rugam: ori sa ne dea fiecaruia cat si ce are nevoie, sa ne dea cat sa ne ajunga noua si sa putem ajuta din surplus si pe altii.
Daca eu n-am nimic si sunt amarat, cum sa pota ajuta pe altul?

Nu pricep exact cum face Dumnezeu imparteala, dar de multe ori nu este dupa aritmetica oamenilor.

din ceea ce citesc de la tine cred ca esti o peroana care a fost traita in sanul bisericii stiu bine ce zici si ce vrei sa intelegi de ce se fac si sau facut atatea interpretarii dea lungul timpului dar nu o sa gasesti raspunsul pt ca in timpul lui IISUS preoti legi vechi il judecau dupa lege si EL a aratat in nenumarate randurii adevarul si totusi realitatea a fost ca tocmai preoti lau rastihnit de aici cred ca poti sa intelegi si raspunsul la anumite lucrurii......
si eu ma intrebam de ce se foloseste in canoane anumite interdicti ale VT...
si numai referitoare la femei...?????
dar cu siguranta in rai nu va fi descriminare,rautate ,vrajba ura,intrebari si sa ne rugam ca toti sa auzim glasul cel dorit...VENITII LA MINE CEI IMOVARATI SI OSTENITI SI EU VA VOI ODIHNI PE VOI.......
Dumnezeu cautan la inima omului care se va lasa pe el pt aproapele sau......
credema ma invar in biserica din copilarie frecventam manastirile si eram la toate slujbele de la 10 ani cunosc foarta multa lume,oamenii foarte credinciosi si sus pusi si am apelat la un job pt ca provin dintr o familie saraca nu am relati si pile si e greu cu un job in ziua de azi eu terminand dreptul si masterul in administratie publica si mi a lasat un gust amar faptul caci am crescut in sanul biserici si tocmai acolo nu gasesc IUBIRE,pt ca nimeni nu mai face ceva daca nu are un interes la mijloc,am vreut sa plec in afara la munca oriunde dar am dat de refuzuri si in schimb au citatele sf parinti la degetul mic .....in zadar daca realmante nu il pun si in practica .......am ramas cu un gust amar si tind sa cred ca crestini de azi sunt ca smochinul neroditor le lipseste ESENTA credintei......dar bine ca stiu docma pe derost si post negru pana seara......dar ii inteleg ca tind spre desavarsire uitand ca drumul asta e greu si nu prin ai arata unuia citete din docma ci ai arata dragoste fata de semeni iubire de unde vine harul si viind harul va veni si restul.....
totul e bun in crestinisul de azi pana a cere ajutorul......si fapta buna inseamna sa ajuti ope cineva care sti cu siguranta ca nu te va putea ajuta
.....fericiii cei saraci cu duhul ca a celora va fii imparatia cerurilor.....

[ory]

Astazi am intrat pe you tube cautand o melodie de-a lui Michael jackson, " speechless, astfel am gasit mai multe variante de videoclipuri, printre care si cele cu copii si oamenii care mor de foame, mai ales negrii. Oameni ajunsi la stadiul scheletic, copii atat de firavi si de bolnavi incat, daca-i atingi ti-e teama sa nu li se desprinda vre-un os din trupusorul lor, multa suferinta, inimaginabila suferinta si un sufletel inghesuit, parca intr-un mod nedrept, intre organele stafidite de crunta foame.
Nu stiu cum ne permitem sa vorbim despre discriminare, cum ne permitem sa vorbim despre " lingurita de la Impartasanie ", cum ne permitem sa vorbim despre atata teologie si credinta, intr-o lume in care am uitat de mult ce-nseamna sa dai haina de pe tine, intr-o lume in care doar un principiu de bunatate ar putea diminua atata suferinta, si nu atatea legi, dogme si principii inutile ale spiritualitatii omenesti. Este un lux, oameni buni, este un mare lux si o extravaganta sfidatoare sa ne permitem a vorbi despre toate dogmele religioase, iar aceasta extravaganta nu poate fi asociata decat cu o mare mandrie si ignoranta...NICIODATA CU CREDINTA ADEVARATA.
Care este credinta adevarata ? Suflul, sufletul acesta omenesc capabil sa simta dincolo de orice inchipuire, dincolo de orice insiruire de cuvinte, care poate sa simta compasiune si sa formeze lacrimi...de supliciu, dar si de bucurie.
Ma revolt pe mine si pe toti cei care nu stim decat sa ragem cu iz de credinta, cand sufletul ne-a impietrit de mult, iar realitatea ne umileste continuu , insa nu o vedem, refuzam sa o vedem, aroganti ne ascundem printre cuvinte dogmatice si pompoase, cand, din adevarata smerenie si umilinta, nici nu am mai avea vlaga sa...sa ne dam mari, intr-o lume atat de mica si neajutorata. Neajutorata, nu de necredinta cum ati sari sa-mi exemplificati, ci de nepasare, de o acuta nepasare fata de ceea ce este cu adevarat important pe pamant.
Lasati dogmele, lasati parada asta despre credinta si fiti buni in orice clipa, buni cu sufletul si nu cu mintea, nici cu literatura religioasa, cu inima franta care poate sa cuprinda atata decadere si nedreptate pamanteana, dar si o neasemuita frumusete prin daruire.